Dan Petrescu se simte nedreptățit la CFR Cluj - Momentul când va pleca de la echipă

Dan Petrescu se simte nedreptățit la CFR Cluj - Momentul când va pleca de la echipă

CFR Cluj a pierdut meciul cu Sivasspor din Conference League (0-1), iar unii dintre fanii campioanei României i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. S-a vorbit tot mai mult despre o despărțire a antrenorului de gruparea din Gruia, iar „Bursucul” a făcut lumină în acest subiect în cadrul unei conferințe de presă.

Dan PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Tehnicianul spune că va pleca în momentul în care nu va mai simți sprijinul patronului Neluțu Varga, iar acest lucru s-ar putea întâmpla săptămâna viitoare, după meciul de la Pitești din SuperLiga cu FC Argeș.

Dan Petrescu: S-a plictisit lumea la CFR Cluj să ia campionate?

La conferința de presă de dinaintea meciului cu FC Argeș (va avea loc luni, în Trivale), Dan Petrescu a spus că nu ține de scaun și că dacă nu mai este dorit va pleca de la campioana României.

“Nu înţeleg de unde vine această presiune. În primul an aici am câştigat campionatul şi am plecat. Am revenit, am luat iar campionatul, am venit pe final, poate nu era tot meritul meu, am dus echipa în grupele Europa League, am ajuns până în primăvară.

Anul următor am câştigat iar campionatul, iar ne-am dus până în grupele Europa League, nici atunci nu era lumea mulţumită.

După şase luni iar au fost probleme, am plecat, iar m-au întors, iar m-au chemat, iar am luat campionatul, iar am ajuns în grupe... Măi băieţi, dacă s-a plictisit lumea să ia campionate şi să meargă în grupe în cupele europene, nicio problemă, eu plec.

Eu mai mult decât să iau campionatul şi să duc echipa în grupe europene nu pot să fac. Poate vine altul şi ia Champions League. Ia campionatul şi câştigă şi Liga Campionilor sau ajung în grupe” - Dan Petrescu.

Dan Petrescu spune că rezultatele vorbesc pentru el

„Eu când am revenit la echipă am fost rugat să se reducă bugetul, am scăpat de jucătorii cu salarii mari şi care nici nu jucau prea bine şi nici nu făceau nimic pentru club, am luat jucători liberi de contract, cu salarii la jumate, chiar mai mici.

Am redus şi bugetul, am câştigat şi campionatul, am ajuns şi în grupe... Şi dacă în grupe vine un arbitru şi nu-mi dă gol şi trei penaltiuri, eu ce pot să fac? Eu sunt de vină? Nu e corect.

Toată lumea poate să strige ce vrea, face ce vrea, dar faţă de mine.. rezultatele vorbesc pentru mine. Eu nu înţeleg această presiune, de unde vine. Dacă pierd 5-6 meciuri la rând, e ok” - Dan Petrescu.

„Noi n-am cheltuit milioanele pe care le-au cheltuit alte echipe şi care sunt în urma noastră. Asta e realitatea. Dacă vrem altceva, nicio problemă.

De ce să mai stau aici pe capul oamenilor dacă ei nu mă vor? Dacă nu mai vor cupe europene şi nu mai vor campionate, bravo, tată! Poate vine altul şi câştigă campionatul şi merge în Liga Campionilor” - Dan Petrescu.

Întâlnire cu patronul Neluțu Varga: „În fotbal nu există prietenii”

Dan Petrescu este pregătit să plece de la echipă după meciul cu FC Argeș, dacă asta va dori conducerea grupării din Gruia.

„Dacă CFR Cluj nu mai vrea să ia campionate şi nu mai vrea grupe eu plec, nicio problemă. După meciul cu Piteşti ne strângem mâna şi am plecat. E simplu.

Nu ţin eu de banii de la CFR, nu ţin de locul de la CFR. Eu am făcut aici de toate şi fac în continuare dacă voi fi lăsat. Dacă nu sunt lăsat şi oamenii din club nu înţeleg, degeaba. Îmi pare rău.

Vreau să mă întâlnesc marţi cu patronul. Nu există prietenie în fotbal. Eu sunt singur. Trebuie să-ţi faci meseria. Nu există prietenii în fotbal. Să spună dacă mă mai vrea sau nu. Dacă n-are încredere în mine ce să mai fac aici?

Jucătorii trebuie să joace fotbal. Am refuzat mulţi bani pentru CFR Cluj. Dar în fotbal toată lumea uită. Pe Ciprian Deac îl uită că a jucat nu ştiu câţi ani şi şi-a dat viaţa. Acum, că a făcut penalti, este criminalul Clujului.

În loc să aibă statuie aici la stadion Ciprian Deac, noi îl certăm? Dacă nu era el luam noi cinci campionate la rând?”, a conchis Dan Petrescu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:52
Show în Gruia VIDEO. Dinamo a revenit de la 0-2 și a smuls un punct cu CFR Cluj. „Câinii”, două goluri în trei minute!
Show în Gruia VIDEO. Dinamo a revenit de la 0-2 și a smuls un punct cu CFR Cluj. „Câinii”, două goluri în trei minute!
21:07
„Mingea îl accidentează!” Adrian Mutu nu l-a menajat pe atacantul de la FCSB: „Un corp străin” » Ce spune despre Drăguș și Stoian
„Mingea îl accidentează!” Adrian Mutu nu l-a menajat pe atacantul de la FCSB: „Un corp străin” » Ce spune despre Drăguș și Stoian
20:40
„Carrick trebuie demis azi!” Manchester United, în criză după un nou eșec » Antrenorul, acuzat că l-a umilit pe Bruno Fernandes
„Carrick trebuie demis azi!” Manchester United, în criză după un nou eșec » Antrenorul, acuzat că l-a umilit pe Bruno Fernandes
19:56
„Eu îl dădeam afară de mult!” Daniel Pancu, criticat dur după înfrângerea cu FCSB: „De neînțeles declarațiile astea”
„Eu îl dădeam afară de mult!” Daniel Pancu, criticat dur după înfrângerea cu FCSB: „De neînțeles declarațiile astea”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365