Publicat:
31.07.2025, ora 11:56
Actualizat: 31.07.2025, ora 12:28
- Sigur, mă refer la personajul biblic, nu la Popovici. Care, din câte observ în ultimul timp, e soarele nostru, e „dincolo de bine și de rău”, vorba scriitorului. Știți care.
Cum am depășit vârsta frisoanelor feciorelnice - deși nu știu dacă am avut-o vreodată - atunci când un sportiv român e uriaș, așa cum e David, o să-mi permit, în rândurile următoare, să explic de ce cultul format în jurul lui poate fi dăunător.
Campionul din bazinul-balon
Sigur, unii ar zice că e vorba de hate. Alții spun că pământul e plat, așa că e inutil să încerc să-i conving de ceva. Scriu aceste rânduri între finalele lui David de la Mondiale, tocmai pentru că un eventual, deși puțin probabil, eșec în finala de la 100m liber ar da apă la moară celor care, citind aceste rânduri, ar crede că „lovesc” în marele nostru campion.
David e fenomenal. Pornim de aici. E în pragul unei performanțe nemaiîntâlnite în istoria înotului. Să fie dublu campion mondial la două ediții ale Campionatelor Mondiale.
Un băiat care a crescut, a evoluat și s-a maturizat într-un bazin acoperit de balon. Cred că Jack Alexy, unul dintre adversarii din finala de astăzi, ar crede că e la Punk’d, dacă i s-ar cere să se antreneze acolo.
Campion olimpic, omul care a bătut recordul mondial la 100m liber, acesta e David Popovici. „Un băiat care înoată foarte repede”.
Pentru mine, și poate greșesc, a fi jurnalist nu înseamnă încolonarea în carnavalul entuziasmului creat în trena unui sportiv. Deși, normal, orice succes al acestuia, trâmbițat cu ardoare, înseamnă mai multe click-uri.
Cred că rolul meu e de a înrăma strălucirea sportivului, dar și de a aprinde un băț de chibrit când se face întuneric.
David și MaxBet
Știu că suntem un popor degrabă creator de idoli. Mai ales în sport. Asta și pentru că nu am avut decât foarte rar campioni precum David. Care, pe lângă faptul că sunt extraordinari în ceea ce fac, mai și vorbesc bine. Idoli ca și în politică. Apoi ne dezicem de ei cât ai zice „start!” și ne mutăm la următorul depozitar al iluziilor noastre.
Însă nu cred, și poate greșesc, că luând mistria fiecare, și adăugând cu spor la piedestalul lui, îi facem un bine. Pentru că, la urma urmei, David nu salvează, operând, vieți. Nici nu sare în foc după oameni. E, așa cum spunea, „un băiat care înoată foarte repede”.
Și, aș menționa, un sportiv care e plătit foarte bine, la nivelul din România, pentru performanțele sale. Din bani publici.
Cei care îl au pe «butonul de hate», pentru că și-a îndemnat fanii să voteze cu un anumit candidat, sunt... naivi.
Mai bine cu un președinte care încă nu știe ce face cu banii donați de oameni de afaceri sau care a avut în campanie sloganul „onestitate”, dar nu-și amintește dacă a dat vreodată șpagă, decât cu revărsarea de legionarism, rasism, xenofobie, homofobie care ar fi urmat dacă ieșea celălalt.
David Popovici, foarte puțini știu, a refuzat banii de la un operator de pariuri după ce GOLAZO.ro a dezvăluit numele acestuia. Se întâmpla după Gala ANS, atunci când MaxBet oferise câte 1.000 de euro câștigătorilor categoriei „Sportivul și sportiva anului”. Pe voucher-ul primit în plic se specifica numele sponsorului, iar David nu a avut nicio problemă în a-l accepta.
După două zile, când noi am făcut public numele firmei-sponsor, David a anunțat ANS că nu va accepta banii, „pentru că nu vrea să fie asociat numele său cu al operatorilor de pariuri”.
Lăudabil, dar de ce numai după ce presa a scris despre asta? Dacă ești preocupat de problemă, nu anunți imediat după ce vezi numele MaxBet pe voucher?
Nu cred că e bine pentru David nici când managerul de comunicare ales de el ne cere, frizând vremuri apuse în '89, să scoatem de pe site un articol nefavorabil sportivului. Și să ne revizuim procedurile editoriale. Poate să stăm și pe coji de nucă, pentru că n-am fost cuminți?
Stoicii și Porsche
Eu o să fiu un neobrăzat, un obraznic, în continuare și o să mai spun și asta. Ce legătură au stoicii pe care-i admiră atât de mult David cu luxul de a avea o mașină de peste 120.000 de euro?
Sigur că fiecare poate face ce dorește cu banii lui. Sau cu cărțile pe care le citește. Dar mă grăbesc, înainte să fie scos dubiul în afara legii, să mă întreb dacă nu cumva cele două nu sunt compatibile.
Sigur, România adulează un patron de editură care a mâncat dintr-un blid cu Noica și, surpriză, s-au lipit banii de el ca bucățelele de poliuretan de blana unei pisici. Nu și stoicismul filosofului, însă.
Iar dacă tot am pornit pe drumul asta al insolenței, o să mai aduc ceva în discuție.
Crede cineva că David nu putea să înoate și în proba de ștafetă la Europenele U23? Când oameni din delegația României au fost „surprinși” pentru că el a luat decizia de a se retrage? Explicația e că nu a vrut să resimtă presiunea unei alte finale. Una care ar fi însemnat o medalie pentru România. Nu pentru David Popovici, românul.
Asta-mi amintește puțin de Simona Halep, care avea tot felul de probleme când era să joace pentru România, fie că vorbim de Jocurile Olimpice, fie de Fed Cup. Dar își revenea, uneori subit, pentru turneele WTA.
Și, pentru că tot am adus aminte de marea noastră campioană, mai remarc o similitudine. Interviurile cu presa din România. David a fost prezent, în ultimii ani, în L’Equipe, El Pais, AS.com, SwimSwam, etc.
Foarte, foarte rar a oferit interviuri, în afara celor de după probele din competiții, mass-mediei autohtone. Sigur, cred că aceasta nu-i poate oferi bani. Exact așa proceda și Halep până a lovit-o necazul. Iar atunci, surpriză, presa românească a devenit bună și utilă.
Hai, David! Hai, România!
Acum mai bine de doi ani, am scris un editorial despre David. Tocmai pierduse finala din proba 200m liber de la Fukuoka. Așa că am simțit nevoia să-l încurajez, să impulsionez, să fiu alături de el, ca mulți dintre noi. Editorialul se numea „Libelula cu aripa frântă”, dar era extrem de pozitiv. Chiar elogios. Urmarea? Doi mari înotători ai României nu mi-au mai răspuns la telefon, iar unul dintre ei mi-a zis că „metafora din titlu e dură”.
Țara asta are nevoie de campioni, fără îndoială. Sportul e, probabil, unul dintre puținele segmente ale societății care ne face, din când în când, mândri. Dar, mai mult decât atât, România are nevoie de modele umane. Știu, e simplu să ceri „perfecțiune” de la alții. Cum la fel de ușor e să cauționezi o sportivă, de exemplu, care se îmbată praștie. Ba chiar s-o admiri când pică din picioare. Dacă ăsta e un motiv, atunci 6-7 miliarde de oameni sunt de admirat. Ceea ce golește de sens cuvântul.
Așa că pledoaria mea nu e despre un David perfect. E despre faptul că se creează un cult în jurul lui. Arăți o posibilă „umbră” a lui, pac, ești trecut la index.
Spun toate lucrurile acestea fără să uit de gestul lui deosebit făcut pentru copiii bolnavi de cancer. Sau pentru cei fără adăpost. Plus zecile de interviuri pe care le-am făcut cu oameni care îl laudă, pe bună dreptate.
Sigur, nu toți marii campioni au rămas în istorie și ca oameni deosebiți. Dar e păcat să ai posibilitatea de a influența în bine viața atâtor copii care se uită la tine ca la un zeu și să n-o faci. Cu speranța că nu slăbiciunile ne fac de admirat, ci valorile morale, zic: Hai, David! Hai, România!
