Cătălin Tolontan „Nu cunosc mulți oameni care consideră că au fost părinți buni”. Bun de tipar 2025

• Bine ați venit la recomandările de lectură ale anului 2025. Vă mulțumesc că sunteți din nou aici.

„Nu cunosc mulți oameni care consideră că au fost părinți buni. Și cei care se consideră părinți de succes tind să aducă în discuție niște repere care indică propriul statut în lume”, adică lucruri pe care le-au făcut copiii și sună bine pentru noi.

Cum ne recităm, în minte, mai ales eșecurile

„Aceia dintre noi mai puțin dispuși să ne facem singuri complimente cu privire la abilitățile noastre de parenting, cu alte cuvinte cei mai mulți dintre noi, suntem în stare să recităm litanii ale eșecurilor noastre, ale neglijențelor, ale abandonurilor și ale abaterilor noastre”.

De ce nu ne simțim părinți buni? Unul dintre motive este felul în care s-a schimbat „definiția succesului ca părinte”.

Când copiilor le era permis să-și născocească propriile vieți

„Pe vremuri, ne interesa capacitatea de a încuraja copilul să se maturizeze și să trăiască o viață independentă (adică o viață de adult), să „creștem” copilul, să ne desprindem de el”. Dacă un copil voia să-și încerce noua bicicletă pe dealul cel mai abrupt din cartier, poate că ar fi primit o avertizare formală. Dar o asemenea avertizare, tocmai fiindcă țelul urmărit era independența, nu se transforma în cicăleală.

Urmarea era firească. „Copiilor li se permitea să-și născocească propriile vieți. Ideea că puteau să facă ce vor - că era, de fapt, chiar mai bine să facă ce vor - nu era pusă la îndoială de nimeni”.

„Nu poți să-i lași să facă ce făceam noi”

Și astăzi? „Așa ceva ar fi practic inimaginabil în ziua de azi”. Pentru că astăzi „ne așteptăm să ne răspundă de câte ori le dăm telefon, să ne raporteze fiecare schimbare de plan. Ne imaginăm pericole îngrozitoare la fiecare ieșire nesupravegheată în lume”. Și ne lăsăm singuri avertismente anxioase: „E altfel viața acum”, „Nu mai e ca pe vremuri”, „Nu poți să-i lași să facă ce făceam noi”.

Dar ce simțim e anxietatea lor sau a noastră?

Bine ați venit la recomandările de lectură ale anului 2025. Tocmai ați făcut cunoștință cu scriitoarea Joan Didion și vă mulțumesc că sunteți din nou aici. În ultima zi a anului fac o listă a cărților care m-au impresionat pe parcursul anului, fără pretenția cuiva care se pricepe, ci doar în numele unei pasiuni comune.

Autorul anului 2025: Joan Didion, Editura Pandora M

Venită ca o surpriză din lumea „beatnicilor” anilor ‘60, scriitoarea americană Joan Didion este socotită una dintre vocile cele mai imprevizibile, empatice și ușor de asimilat prin cărțile ei.

Didion a fost una dintre puținele femei din valul „noului jurnalism”, dominat de Truman Capote și Tom Wolfe. La dispariția ei în anul 2023, guvernatorul statului a numit-o „cel mai bun scriitor pe care l-a dat vreodată California”.

În România, romanele lui Didion sunt publicate de către Editura Pandora M.

„Anul gândirii magice”

Pagina de mai sus este din volumul „Nopți albastre”. Nu o să trădez temele și vă împărtășesc de ce: ar putea, mie mi s-a întâmplat, ca ele să vă blocheze o vreme accesul la o scriitoare extraordinară. Joan Didion scrie despre haos și probleme, dar nu încurajează iresponsabilitatea sau sumbrul, ci dimpotrivă.

Dacă recomandarea numelui ei vă convinge, poate că cel mai bine ar fi să începeți nu cu „Nopți albastre” (și el un volum de neuitat), ci cu „Anul gândirii magice”, care e o intrare uluitoare în lumea pe care ne-o propune.

Cum se gândește Joan Didion la trecut

Una dintre marile calități ale lui Joan Didion: ne arată cât de important e să reluăm un obicei, în general, pierdut: să ne gândim la ce am trăit. Să revenim cu mintea și cu sufletul pe scara timpului. Acum e decembrie 2025 și ni se pare că a fost un an greu. Nu ni se pare. A fost. În mod justificat, suntem îngrijorați. Dar cum eram și unde eram și la ce ne gândeam în decembrie 2024?

Fiecare dintre noi are o hartă interioară, drumuri pe care le-am parcurs, dar pe care nu le folosim. Așa cum montaniarzii susțin că, atunci când urci o mie de metri de metri pe altitudine, mergi de fapt 1.000 de kilometri spre nord, spre civilizație, la fel harta noastră interioară unește mai multe dimensiuni.

Joan Didion își amintește momente, stări, secvențe de imagine. Rememorează când ceva a impresionat-o, își descrie sieși când i-a fost bine sau greu. Și le aduce într-un prezent care devine astfel mai bun.

Exemplul de mai sus, venit din experiența relației lui Joan Didion cu propria fiică, este elocvent. Ne judecăm deseori, pe noi sau pe cei din jurul nostru, în absența amintirilor corecte.

O reverență pentru Ioana Văcărescu, Virginia Costeschi, Bertha Savu și ceilalți traducători care au făcut o muncă magică pentru a o ne aduce pe Didion.

Și, acum, cărțile.

Cartea de ficțiune a anului: Strada Charing Cross nr. 84, Helene Hanff, editura Alice Books

„Strada Charing Cross nr. 84” „acționează ca un înveliș protector pentru nervul expus”, scrie The New York Times.

Publicată la noi în 2024, „Str. Charing Cross nr. 84” mi-a apărut în cale în 2025 și-i sunt recunoscător. Scris în anii 70 și vorbind despre oameni și cărți de după finalul Celui de-al Doilea Război Mondial, micul roman îți mijește ochii de la începutul primei pagini. Rămâi apoi, multă vreme, cu ei deschiși.

Dar cel mai important în privința cărții e că le vei părea complet dus celor din jur: parcurgi corespondența dintre o americancă impetuoasă și un britanic politicos și nu-ți dispare zâmbetul nici când ești în metrou.

Alte recomandări din categoria ficțiune:

• „Astfel de lucruri mărunte”, Claire Keegan, editura Trei. 

Scriitoare irlandeză, Claire Keegan nu-ți bagă niciodată în cap propriile ei idei. Te duce în lumea micilor orașe, te lasă acolo și vei găsi personajele care au curaj exact când nu te aștepți și când lor, aparent, nu le folosește la nimic. ”Astfel de lucruri mărunte” e o carte admirabilă.

• Închisoarea îngerilor, Stephen King, Nemira

Nemira a avut ideea de a reedita „Închisoarea îngerilor” la 30 de ani de la lansarea filmului „Shawshank Redemption”, care continuă să fie unul dintre cele mai apreciate filme ale „votului popular” pe IMDB, unde 3,1 milioane de oameni l-au cotat la 9,3.

Și Stephen King „suferă” de aceeași reputație a popularității. Asta nu coboară valoarea de lectură a cărții reeditate în 2025 și care e opera unui maestru al micilor gesturi umane, mereu valabile. Inițial, nuvela lui King a apărut într-un ciclu al anotimpurilor, care poate fi și el găsit, sub titlul „Anotimpuri diferite”.

• Jos în vale, Paolo Cognetti, editura Polirom

Când un frate pleacă în străinătate și celălalt rămâne acasă, un munte joacă un rol când se reîntâlnesc. Una dintre cele mai realist-severe cărți ale lui Cognetti, „Jos în vale” are o descriere a legăturii dintre viața animalelor și cea a oamenilor complet neașteptată, cum n-am mai întâlnit.

Cartea de nonficțiune a anului: „Adriatica, Un concert al civilizațiilor la sfârșitul epocii moderne”, Robert D. Kaplan

Există o legătură între ceea ce se întâmplă în Adriatica și România? Da. Și nu doar cu România are legătură, ci și cu migrația, cu problemele, dar și cu șansele națiunilor, pe care Kaplan le descrie realist, fără să fie nici conservator și nici progresist.

Cum e „Adriatica, Un concert al civilizațiilor la sfârșitul epocii moderne”? Ca și cum ai face dreapta în șuvoiul turistic din Veneția și ai ajunge o pe stradă unde dai peste cineva care îți povestește cum au fost înălțate locuințele, bisericile și podurile. Și afli că multe, fie că sunt la Trieste sau în Croația și Serbia, sunt despre tine. Fabuloasă traducerea lui Christian‑Radu Chereji.

Alte recomandări din categoria nonficțiune:

• Vremea prădătorilor, Giuliano da Empoli, Editura Humanitas 

„Vremea prădătorilor” e a doua carte a lui Giuliano da Empoli apărută în România. Prima a fost tot la Humanitas, „Magul de la Kremlin”, despre cum a ajuns Vladimir Putin ceea ce este astăzi. Și dacă vi se pare liberal-obositoare discuția despre autocrație, putinism și frământările de astăzi, garantez tuturor celor înclinați mai degrabă spre conservatorism că vor descoperi în „Vremea prădătorilor” cea mai savuroasă critică a „curtenilor lui Barack Obama” din ultimii ani.

• „Labirintul rătăciţilor, Occidentul și adversarii săi”, Amin Maalouf, editura Polirom

Avem probleme în UE? Nenumărate. Dar oricâte probleme am avea, cei care contestă spațiul democratic au infinit mai multe probleme și mai puține soluții. O trecere în revistă a câtorva istorii recente sau mai puțin recente, realizate de Maalouf în „Labirintul rătăciților„ ne pune într-o cheie mult mai realistă. Iar capitolul dedicat Chinei este o bijuterie de câteva zeci de pagini, care rezumă realist o istorie pentru care, în mod normal, ai nevoie de biblioteci.

• „Infocrația. Digitalizarea și criza democrației”, Byung-Chul Han, editura Contrasens

Byung-Chul Han este o filozof de origine sud-coreeană care are un succes enorm în Germania, țara filozofilor, ceea ce spune destule despre capacitatea sa de a propune teme fascinante. „Infocrația. Digitalizarea și criza democrației” este de neratat.

Thrillerul anului, „2034”, Elliot Ackerman și James G. Stavridis, editura RAO

„2034” este prezentată drept un „thriller geopolitic”, dar o văd mai degrabă despre cum oamenii și știința pot scădea probabilitatea războiului ca să aducă, în timp și niciodată simplu, pacea.

Un incident aparent petrecut în Marea Chinei de Sud duce lumea într-o direcție complet neașteptată. Cât contează, la scara globală, gesturile fiecăruia e explicat, cu suspans și umanism, în „2034”.

• Schimb de ostatici, John Grisham, editura RAO

Un nou și un complet diferit Grisham. La început, am fost dezamăgit. Avocații fac altceva deâct să-i apere pe cei fără de putere. Apoi, m-am gândit dacă acest roman al lui John Grisham nu e cumva răspunsul lui la o epocă în care puterea joacă altfel și regulile par desuete. „Schimb de ostatici” îți lasă un alt gust decât „clasicul” Grisham și poate că așa e realist să fie.

Cartea anului 2025: Două alegeri

• „Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite”, Jill Lepore, Editura Trei

„Aceste adevăruri” este o istorie a Statelor Unite realizată într-un stil care înfruntă, prin claritate și modernism, dimensiunile neobișnuite pentru o carte „de citit”. Are 1040 de pagini, însă asta e de bine, pentru că te poate însoți oricâtă vreme. Nu e copleșitoare, ci atentă la tine, ca un vecin deștept, care îți spune, când și când, câte un lucru la care nu te-ai gândit.

• „Unde să aterizăm”, Bruno Latour, Editura Contrasens

„Unde să aterizăm” este o apariție din colecția minunată îngrijită de omul de cultură Bogdan Ghiu, care a și tradus lucrarea lui Latour. Cartea-obiect capătă, datorită lui Ghiu și colegilor săi, o nouă înfățișare. Iar Bruno Latour, fie că suntem sau nu de acord cu el, merită să-l ascultăm.

Presa anului: Oare cine?

Știți povestea apocrifă cu secretara de la Apple sau Google (nu contează compania) care a făcut cea mai proastă afacere din istorie? Erau chiar la început. Lucrau câțiva angajați. Nu aveau bani și i-au propus să-i dea acțiuni. Ea: „Nu, dați-mi banii, ce să fac cu acțiunile?”.

Acum mai bine de zece ani, doi tineri jurnaliști, Cristian Delcea și Mihai Voinea, de la Adevărul, au venit la GSP să-mi ia un interviu despre jurnalism. Ne cunoșteam din scris. La final m-au întrebat dacă nu vrem să facem ceva pe video, niște reportaje mai lungi. Le-am zis, sincer: „Nu mă pricep la video”.

Cristian Delcea și Mihai Voinea sunt, astăzi, liderii Recorder, care face „niște reportaje mai lungi” și revoluționează relația dintre presă și public. Alături de Andreea Pocotilă, ei au lansat „Justiție capturată”, un soi de „Închisoarea îngerilor” în materie de popularitate. Nu e doar fenomenul media al lui 2025, este, probabil, cel al deceniului care s-a scurs.

Am fost vizionar, nu, când i-am refuzat? Râd de mine întruna. Tot ce sper e că am fost politicos la acel interviu cu ei, de regulă așa sunt cu oamenii. Cât de fraier!

Adaug și altceva, de dincolo de recomandările obișnuite. 2025 a fost anul când am descoperit seria TV Yellowstone. Este cel mai bun film al lui Kevin Costner și proba cum poți să reziști. Cele două serii complementare sunt și ele foarte bune: 1883 și 1923.