Radu Naum Închideți ochii și aplaudați!

• A licence to kill. James Bond. Cunoașteți formula. Pentru un scop înalt, mijloacele cele mai joase sunt permise. Ba chiar încurajate.

Un spion poate să omoare pentru a salva lumea. Un antrenor, un conducător pot abuza de oricine și orice pentru o medalie. Sau un titlu. Sau orice care ține de succes în numele țării și al poporului. Și al persoanei fizice.

Sportul nostru, așa cum îl cunoaștem azi, s-a construit în anii comunismului avântat, în anii ‘60 în care, după ce societatea fusese supusă, venise vremea ca România să-și refacă un nume în lume.

Sportul era supapă de cheltuit energia într-o viață încolonată, mijloc de a întreține sănătatea și vitrină a politicului.

Ludicul sportului în contrast cu tristețea construcției omului nou

Românii, sub conducerea înțeleaptă a secretarilor de partid (încă nu se inventase mult iubitul și stimatul), s-au aruncat bucuroși în această întreprindere de cucerit lauri.

Ludicul sportului în contrast cu tristețea construcției omului nou, spiritul de competiție, autenticitatea acestui demers și posibilitatea de a ieși din lumea închisă a R.S.R. au fost combustibil nuclear pentru performanțele handbalului, voleiului, gimnasticii, atletismului și mai tuturor sporturilor clasice.

Am cucerit discipline, am atras priviri planetare. A fost o epocă de aur înaintea Epocii de Aur.

Ce conta cum? Până la urmă toată societatea era traumatizată. Se înainta către paradisul comunist cu o pușcă reală sau indusă în coaste. Copiii erau oricum bătuți în procesul de educare și disciplinare.

A rămas ideea că pentru rezultate mari e tolerat orice

Era logic ca în sport să fie aplicate aceleași metode. S-a dat în carnea proaspătă cu tot ce era la îndemână, curele, bîte, ghiuluri, palme, papuci. Bătaia era rupă din rai, în cazul sportivilor, din aur. Unde dă părintele, crește. Unde dă antrenorul, crește podiumul. Formula succesului.

Schimbarea de sistem a însemnat că nu mai există un partid unic și că putem călători după voie. Nu a însemnat că gândim altfel, că reconsiderăm felul în care era construită performanța sau reușita în viață.

Mai mult, a rămas ideea că pentru rezultate mari e tolerat orice. Nu doar abuzuri asupra oamenilor, ci și asupra sistemului sau a regulilor. E ceea ce vedem azi. E rezultatul strigător al unei părți importante din sport încremenite în timp.

Gheorghe Tadici e antrenorul cu cel mai bun rezultat al handbalului feminin din ultimii 63 de ani. E și omul despre care se știa de zeci de ani că relațiile cu jucătoarele sunt inacceptabile, nedemne de o societate civilizată.

Unele lucruri se vor schimba după toate aceste scandaluri

Elisabeta Lipă e cea mai mare canotoare a ultimei jumătăți a secolului trecut și un manager de mare succes, n-o spun eu, o spun performanțele canotajului.

Dar este și conducătorul care ar putea ajunge să răspundă penal pentru felul absolut aiuritor în care a împărțit banii de premiere după Paris, ceva ce aduce a SRL mai mult decât a instituție de stat. Nu mai vorbim despre ce se întâmplă în gimnastică, un coșmar.

Șeful demisionar al ANS prezintă, în GOLAZO.ro, o imagine catastrofală a comportamentului din lumea sportului. O lume pe care a mai condus-o și în trecut. Acum, dintr-o dată, e indignat.

E bine că măcar se întâmplă. E rău că am ajuns la 35 de ani de la marea cotitură cu aceleași metehne. De care toată lumea din sport știa și știe. Doar că din când în când are revelații.

Poate că unele lucruri se vor schimba după toate aceste scandaluri. Dar nu se va schimba fondul problemei dacă gândirea va fi aceeași: la medalii prin vânătăi și alte trăznăi. Să scoatem istoria din noi, ce operație complicată!