Cristian Geambașu Bătălia e ruptă din Rai în Dubai

• Neantrenat, australianul Nick Kyrgios a câștigat fără mari eforturi Battle of the Sexes cu numărul 1 mondial WTA, Aryna Sabalenka.
• Partida s-a desfășurat în Coca-Cola Arena din Dubai și a fost câștigată de Nick în două seturi, 6-3, 6-3. Se putea și mai bine, ca spectacol, se putea și mai rău. Din fericire, nu a fost circ ca la partidele demonstrative ale lui Mansour Bahrami.
• Dar ideea confruntării denumite pompos Bătălia Sexelor nu este că bărbatul a învins femeia, ci că nu te pui cu genetica. Nu în sport. 

Nick Kyrgios a venit în arenă doar cu o rachetă în mână, ca la plajă când vrei să faci un tenis cu prietenii între două băi în mare.

Arynei Sabalenka i s-a pus în scenă o intrare fastuoasă, pe muzică rock, cu bielorusa purtând o mantie cu sclipici care nu o avantaja deloc. Date fiind dimensiunile purtătoarei. Probabil că pe Aryna ar fi prins-o mai bine un costum gen Xenia prințesa războinică, în timp ce Nick ar fi fost potrivit să poarte un combinezon ceva între băiat rău și clovn.

Altă lume, alt tenis

„Battle of the sexes” în variantă contemporană trebuia să fie și provocare sportivă, și entertainment. Provocare pentru că de-a lungul timpului femeile au vrut să arate că se pot măsura cu bărbații inclusiv în tenis.

Divertisment pentru că astăzi lumea este alta decât aceea din 1973 când Billie Jean King și Bobby Riggs s-au luptat parte-n parte într-un meci desfășurat în sistemul 3 din 5 seturi. Meci câștigat de Billie Jean care avea pe atunci 30 de ani, Bobby fiind cu 25 de ani mai vârstnic. Lumea din urmă cu 52 de ani era mai puțin superficială și mai puțin predispusă „să se râdă” la orice fleac.

Nu a fost cine știe ce distracție. Dar mai bine

Meciul de acum a avut și momente de tenis de calitate, și pasaje căutate insistent întru distracția publicului. Nu a fost circăreală de genul celor în care apare Mansour Bahrami, dar mai bine.

Partea cu distracția nu a reușit cine știe ce și pentru că numărul 1 mondial feminin nu este, în pofida strădaniilor, o persoană cu foarte mult umor și simpatică natural, iar Kyrgios devenea interesant în circuit doar când juca rolul rebelului. Momente pe care avea grijă să le strice cu mârlănii.

9%. Adevăr sau minciună?

Ieșit practic din circuit, clasat dincolo de locul 600 ATP, australianul nu a arătat în cea mai bună formă fizică, dar a dat senzația de multe ori că își cauționa adversara cu lovituri mai cuminți decât este capabil.

Unul dintre rarele momente în care Sabalenka a reușit să fie amuzantă, a fost acela în care i-a strigat lui Kyrgios că are impresia că o ajută. Chiar o ajuta, dincolo de convenția organizatorilor meciului de a trasa o jumătate de teren, cea a Sabalenkăi, cu 9% mai mică (lungime și lățime). 9% pentru că s-a stabilit (științific?) că femeile ar acoperi cu 9% mai încet terenul decât bărbații.

Depinde mult cine îi dă replica băiatului!

A câștigat Kyrgios în două seturi identice, 6-3, 6-3, cumva mai ușor decât aștepta toată lumea. Concluzia nu este că bărbatul a învins femeia, ci că nu te pui cu genetica. Kyrgios neantrenat și în regim de vacanță este mai puternic decât Sabalenka.

Dar provocarea va continua să existe și e de așteptat că nu acesta va ultima bătălie a sexelor în tenis. Se putea mai bine, dar asta depinde mai ales de nivelul jocului fetei. Sabalenka nu este nici Navratilova, nici Serena.

Au fost odată Navratilova și Connors

Apropo de Navratilova. Pentru pasionații de subiect, o recomandare.

Ignorat de statistici (apar acolo și două partide jucate de Ilie Năstase și Ion Țiriac!), care înregistrează partide de tenis între bărbați și femei încă de la sfârșitul secolului XIX, a existat un „Battle of the sexes” între Jimmy Connors și Martina Navratilova în 1992 la Caesars Palace, Las Vegas. Connors a câștigat cu 7-5, 6-2, cu Navratilova beneficiind de jumătate din suprafața terenului de la meciurile de dublu.

Dar a fost meci fără menajamente, de mare calitate, unul în timpul căruia Martina chiar i-a creat probleme formidabilului ei adversar. Posibil să fiu eu nostalgic, dar pe atunci parcă oamenii se luau mai în serios și știau și când și cum să glumească.