Publicat:
18.12.2025, ora 20:44
- Carlos Alcaraz senior a decis pentru Carlos Alcaraz junior. S-a făcut voia tatălui, dar este bine?
Pe site-ul ATP scrie “7 years and countless memories”. 7 ani și nenumărate amintiri. Atașat textului stă un emoticon cu lacrimi în ochi. Apoi vine știrea propriu-zisă. “Juan Carlos Ferrero și Carlos Alcaraz au decis că drumurile li se despart.”
Șocul momentului în tenisul mondial, despărțirea numărului 1 de antrenorul care l-a crescut de la 15 ani și care l-a ajutat să câștige 6 titluri de Grand Slam până la 22 de ani.
Legături bolnăvicioase
Știrea a luat prin surprindere pe toată lumea, mai puțin pe cei implicați direct. Din afară vedeai tabloul relației ideale între antrenor și sportiv, între antrenor, restul staff-ului tehnic și familia sportivului.
Părea o legătură de camaraderie între Carlito și Juan Carlos, una care contrasta cu multe dintre relațiile încordate, nu o dată bolnăvicioase dintre jucători/jucătoare și antrenorii lor.
Cazul de abuz emoțional repetat al lui Stefano Vukov asupra Elenei Rîbakina, cu Rîbakina negând evidența umilințelor la care a fost supusă, părând că a consimțit la acestea, rămâne un obiect de studiu mai mult decât interesant pentru psihologi, poate chiar pentru psihiatri.
Pentru WTA nu, cei doi continuă “să lucreze” împreună.
Cuvântul seniorului
De regulă însă, antrenorii își însușesc ipostaza de ecouri și paratrăsnete ale capriciilor celor pe care, teoretic, îi conduc din punct de vedere tehnic. Nu aceasta era însă legătura lui Carlos Alcaraz cu Juan Carlos Ferrero.
Totul până într-o zi când ultimul a cerut o mărirea a contractului cu jucătorul care a încheiat 2025 pe poziția 1 a clasamentului ATP, an în care a câștigat și două Grand Slam-uri, Roland Garros și US Open.
O pretenție justificată, dar care a fost întâmpinată cu un refuz categoric de tatăl sportivului. Nu doar refuz, ci o rupere a contractului.
Cuvântul lui Carlos Alcaraz senior a fost decisiv în rezilierea înțelegerii, dacă e să ne luăm după dezvăluirile din presa spaniolă, preluate inclusiv de cotidianul Marca.
Pragmatic e și corect?
Epistolele de bun rămas ale lui Carlito și Ferrero sunt atât de sentimentale încât te întrebi cum de s-au despărțit. Singura umbră strecurată de antrenor, acel “mi-aș fi dorit să pot continua”, arată că inițiativa ruperii contractului a venit din partea echipei sportivului.
Nu a lui Alcaraz, care era și este în continuare legat sufletește de cel care i-a șlefuit talentul. Capul familiei, el însuși proprietar de școală de tenis, deci și antreprenor, a judecat pragmatic.
Se va vedea dacă în cazul de față pragmatic va însemna și corect. Acest Samuel Lopez, cel care a făcut parte din echipa lui Ferrero, nu este decât un interimar. Un fel de secund ajuns conjunctural principal.
Când iei în custodie o operă de artă
Alegerea adevăratului succesor va fi o întreprindere dificilă. O dată cu plecarea lui Ferrero, care părea lipit implacabil de imaginea elevului său, s-a schimbat ceva în algoritm.
Urmașul lui Ferrero va prelua în custodie o operă de artă, nu o schiță. Iar opera de artă are mai mulți proprietari și foarte mulți paznici.
Toni Nadal, la vremea lui jucând un rol similar cu al lui Ferrero pentru nepotul Rafa, a avertizat asupra alegerii noului antrenor.
Schimbările de antrenori mai dese decât ploaia londoneză din cariera deja ruinată a Emmei Răducanu sunt cel mai serios avertisment.
Absențele care se văd urât
Cum va suporta schimbarea Carlos Alcaraz este de văzut. Iar asta se va întâmpla repede, pentru că din 12 ianuarie 2026 avem deja Openul Australian.
Unul în care, spre deosebire de celelalte 3 mari turnee, Carlitos nu a strălucit, asta însemnând doar două sferturi de finală. Adică mult sub pretențiile lui, dublu câștigător la Paris, Londra și New York.
Care este de fapt gradul de autonomie și de personalitate al lui Carlos, încă nu știm. Știm însă că la Finala Cupei Davis în actualul ei format, Carlito s-a dat lovit/accidentat/epuizat. Sau a fost îndrumat să procedeze așa.
La fel a procedat Yannick Sinner, Italia câștigând trofeul fără el. O fi o formă de pragmatism și asta, dar mesajul e urât. Chestia aceea că joci pentru țara ta și nu contează câți bani sunt puși în joc a rămas o poveste care nu mai adoarme nici copiii.
