Radu Naum Scrisoare către un dispărut

• Mirel, (formula „Dragă Mirel” ar fi fost prea convivială)

Există o sumă de mistere pe care lumea le duce în cârcă precum Atlas Pământul. Cine l-a împușcat pe Kennedy. Ce s-a întâmplat la Revoluția română. Cum a putut rata Ivan de la un metru în fața unei porți fără portar, și altele.

Dar pun pariu că la acest început de an pentru mica și vesela lume a fotbalului nostru marea enigmă e plecarea ta de la Craiova.

De fapt, tu însuți ești o enigmă. O enigmă bizară. Ai vrut să renunți de mai multe ori în acest sezon mai bun decât oricare altul, ai fost în permanentă harță cu conducerea, scuze, cu Mihai Rotaru, că el e conducerea, ți-ai amenințat jucătorii că vor face tușa dacă vor mai simula (nemaiauzit în fotbal, unde trișatul e ca respiratul), ai fost eliminat pentru că te-ai luat de un jucător advers căzut la pământ, ai vorbit în interviuri cât pentru patru seriale documentare, după care ai plecat fără nici o explicație și de atunci în urma ta s-a așternut, ca un praf gros, o tăcere mormântală. Aproape insultătoare.

Mulți au crezut în tine. Acum nu știu ce să mai creadă

Mulți oameni au crezut în tine. În ceea ce ți-ai propus, în felul tău diferit de a exprima fotbalul, în proiectul tău la Universitatea, în absolutismul deranjant pentru oficiali, dar izbăvitor pentru fanii sătui de fițele unei lumi mustind de promisiuni neonorate, de blatul și driblatul adevărului.

Mulți au fost gata să îți ierte ieșirile de neînțeles, cabalele pe care le vedeai peste tot, lupta cu umbrele, agresivitatea în fața unor întrebări firești.

Nu mă refer doar la suporterii olteni, ci la oamenii de oriunde care au văzut în tine promisiunea unui alt fel de antrenor, unul care nu își găsește scuze pentru orice și dă vina pe alții pentru insuccese, un om căruia îi pasă să explice, chiar dacă adesea în prea multe cuvinte, ceea ce face, care dezvăluie fotbalul celor care îl consumă, îi aduce în bucătăria lui, le arată ingredientele.

Ei au văzut în tine un reconfortant dușman al limbii de lemn și al vorbelor de plastic. Derapajele au fost trecute multă vreme la „și altele” atât timp cât tu te prezentai în fața tuturor fără armură, fără sârma ghimpată pe care o întâlnim adesea în conferințele de presă și care zgârie inteligența. Mulți au crezut în tine. Acum nu știu ce să mai creadă.

Galerie foto (23 imagini)

+23 Foto

labels.photo-gallery

De ce, Dumnezeule!, nu poți ieși să spui adevărul?!

Întotdeauna tăcerea celor care știu va fi înlocuită cu vorbele celor care nu știu. Asta nu lămurește nimic, dar sporește frustrarea. S-a auzit de un conflict cu Rotaru, de ronțăitul poziției tale de către cei din jurul lui, despre jocuri de culise (complotismul ăsta cred că ți-a mers la suflet), despre pariuri, despre orice îți poți imagina. Dimpotrivă, alții susțin că aveai mână complet liberă, mai mult ca oricare dintre predecesorii tăi.

Unuia dintre colaboratori, Robert Tufiși, i-a fost atribuit un text inflamant. „Poate că unii cred că Mirel a plecat de bunăvoie şi că e «nebun», aşa cum a fost creditat, poate că alţii nu simt ce se întâmplă la Craiova şi s-au mirat de ce «Mirel tot vrea să plece», poate unii nu suportau personalitatea lui Mirel şi «toanele» lui şi au răsuflat uşuraţi că au scăpat de el. Dar suntem destui care ştim ce s-a întâmplat şi cum Mirel a plecat plângând de la echipă, cum i s-a luat şansa de a se bate pentru titlu, cum a fost «lucrat» şi nici măcar nu poate ieşi să spună adevărul”.

Prima întrebare țâșnește instantaneu: de ce, Dumnezeule!, nu poți ieși să spui adevărul?! De atâtea ori ai afirmat că ai destui bani pentru a nu-ți păsa dacă pleci sau ești dat afară de la o echipă.

După care am aflat că textul era al unui jurnalist. Tufiși doar i-a dat un „like”. Și asta spune ceva. Like înseamnă a plăcea. Tu înțelegi ce e de plăcut în textul ăsta?

Ceva nu se leagă. Când ești la post, te expui total lumii. Când nu mai ești, dispari. Total. Ești cumva într-o misiune imposibilă, ești un Ethan Hunt al antrenorilor? Te lupți cu Sindicatul, cu vreo Hidră? Ce vrei să demonstrezi? Sau poate tocmai asta vrei, să-și schingiuască toți mintea încercând să înțeleagă?

„Așa a fost decizia lui! Eu tot n-am înțeles-o, dar poate că în timp o să vină niște elucidări. Dar deocamdată... suntem tot așa... n-am înțeles”. Sorin Cârțu, acum câteva zile, în Prosport.

Pavel Badea zice că ți-ai luat jucăriile și ai plecat. Copilării? În afară de „destui care știm”, nimeni n-a înțeles nimic. Ți se pare amuzant?

Fotbalul nu e o ocupație sezonieră

Dar dacă pentru maimarii sau maimicii din fotbal, ori pentru jurnaliști, n-ai chef de explicații, ar trebui să ai măcar pentru toți cei care te-au urmat fără a fi cineva anume, fără a pretinde gratitudine, fără a avea decât de plătit și nimic de împărțit cu nimeni, oamenii care au urmat omul până când acesta i-a lăsat în mijlocul drumului, buimaci.

Or a funcționa în fotbal la acest nivel nu ține de vreo toană, de o hachiță, de „plec când mi se arată”.

Poziția asta, mai ales la Craiova, vine cu o responsabilitate socială pentru că implică capturarea emoțională a mii și mii de oameni pe care îi îmbarci într-o aventură. Cum s-ar zice, îi iei pe semnătură. Ei, cel puțin, ar merita mai mult decât o pogorâre din ceruri la preluarea funcției și o retragere în neant la părăsirea ei. Ei, toți, nu merită acestă tăcere apăsătoare.

Fotbalul, pentru toți cei pe care îi vei mai chema la stadion când va mai fi să fie, nu e o ocupație sezonieră între achiziția a două mașini de lux. E chiar viața lor. Viața lor cea mai bună din această viață.

Îți doresc, Mirel, să ajungi într-o bună zi la o înțelepciune pe măsura pasiunii tale.