Silviu Tudor Samuilă Atena, după Middlesbrough

• Minunată ideea exprimată târziu în noapte de Basarab Panduru în studioul Prima Sport.

El îndemna suporterii Craiovei să ia cu asalt stadionul „Ion Oblemenco” la meciul de luni, cu Csikszereda, pentru a mulțumi echipei la finalul unei stagiuni europene neașteptat de bune, ca semn de apreciere pentru un joc bun spre foarte bun la Atena și pentru a transmite un mesaj de unitate într-unul dintre cele mai grele momente din istoria recentă a clubului.

Ajunge să vezi imaginile cu Alex Cicâldău de la finalul meciului pentru a-ți da seama de dimensiunile dramei trăite de olteni aseară.

Craiova nu a ratat șansa unei finale europene, precum Steaua la Middlesbrough, dar senzația de gol și de inexplicabil de la final a fost aceeași.

A da vina pe Coelho pentru ce a fost aseară e ca și cum l-ai scoate pe Olăroiu responsabil pentru nenorocirea din urmă cu 19 ani. Evident că se pot analiza schimbările în cazurile ambilor.

Nicolae Dică îmi zicea, recent, într-o ediție a podcastului meu, că nu crede că Olăroiu de astăzi, cu experiența acumulată din 2006 până în prezent, ar fi pierdut calificarea, că nu ar fi permis, prin modificările operate, retragerea echipei în propriul careu în ultima jumătate de oră a partidei.

Poate că și la Atena, sau în partida contra Spartei Praga, s-a văzut lipsa meciurilor la acest nivel în cazul lui Coelho, dar haideți să fim un pic raționali, să ne punem în pielea portughezului și să răspundem următoarei probleme.

Galerie foto (14 imagini)

+14 Foto

labels.photo-gallery

Este minutul 96 al unui meci în care scorul este 2-1 pentru echipa ta. Arbitrul a dictat opt minute de prelungiri (de ce atâtea, nici până în momentul de față nu pricep), deci, teoretic, mai sunt de jucat două minute.

Tu mai ai de făcut două schimbări, iar adversarul și-a trimis de minute bune fundașul cu cel mai bun joc de cap în careul tău, pe Vida. Ce faci? Nu trimiți în teren doi buni săritori la cap?

Și hai să presupunem că mesajul transmis de tine este acela al unei retrageri totale, care sunt șansele ca adversarul să îți mai înscrie nu unul, ci două goluri?

Scenariul de aseară nu este unic în istoria fotbalului și nu are vreo legătură cu experiența sau valoarea.

Este o tragedie fotbalistică inevitabilă, ceva ce nu mai ține nici de schimbări, nici de logică, nici chiar de arbitraj, deși prestația georgianului și a VAR-ului din Germania, au fost cel puțin dubioase.

Fenomenul meciului imposibil de pierdut și totuși pierdut i-a lovit pe doi dintre cei mai mari antrenori din istorie, Hitzfeld, pe Camp Nou, în finala Manchester United – Bayern, și Pep Guardiola, pe „Bernabeu”, într-o semifinală de poveste Real – City.

Atât Hitzfeld, cât și Guardiola erau câștigători de Champions League înaintea acelor seri de oroare, deci știau, în teorie, ce trebuie să facă și totuși nu s-au putut opune destinului.

Nu Coelho a pierdut meciul de ieri. Sau dacă vrem să găsim neapărat un țap ispășitor și nu putem sub nicio formă să-l iertăm pe lusitan, să recunoaștem și că, timp de șaptezeci de minute, Craiova lui a fost încântătoare.

Și a fost a lui, pentru că riscul de juca în același timp cu Etim, Assad și Baiaram el și l-a asumat, nu era vreo moștenire de la Rădoi, cum și Olăroiu la Middlesbrough a avut tupeul de a începe meciul în jumătatea englezilor și după o jumătate de oră tabela arăta 2-0 pentru Steaua.

Că la finalul ambelor meciuri ne-am smuls părul din cap de supărare nu mai ține de fotbal. Uneori, fotbalul este exact cum îl descria maestrul Radu Cosașu: un joc de noroc.