Publicat:
24.12.2025, ora 16:53
Actualizat: 24.12.2025, ora 16:54
- Unul dintre cei mai buni arbitrii europeni e cel mai mare gafeur în propriul campionat. Istvan Kovacs, acest Gică Hagi cu fluier, e un paradox, dar numai la prima vedere.
- De fapt e consecința logică a parcursului unui profesionist devenit mai mare decât țara care l-a propulsat în topul continentului. Dar ea, țara, l-a propulsat cu adevărat?
Mulți se simt mândri atunci când Kovacs e delegat la meciuri importante. Mărturisesc că nu sunt vizitat de acest sentiment.
Arbitrii constituie o tagmă aparte, apatridă. Ei nu sunt chemați să reprezinte o țară, ci să reprezinte cât mai fidel adevărul, regulile jocului, desfășurarea meciurilor în normele statuate de regulamente.
Ce treabă are locul în care te naști cu asta? Un arbitru e creat de un sistem restrâns, de propria-i ambiție, de șansă, pile, etc.
Pe Kovacs, în afară de talentul personal și munca pe care o bănuiesc asiduă, l-a propulsat între vedetele genului șeful CCA, Vassaras, cel care îl și protejează, tot așa cum fotbaliștii talentați dar năzuroși sunt ocrotiți de sufletele candide dornice să le facă pe tot placul cu riscul ratării lor.
Kovacs nu se ratează tocmai pentru că între el și un fotbalist e o diferență uriașă. Kovacs nu poate să marcheze. În schimb poate să împiedice un gol. Sau să valideze unul care nu e.
„Altcineva ar fi fost trimis la munca de jos. Nu se întâmplă în cazul lui Kovacs”
În meciul FCSB - Craiova a judecat greșit trei faze de penalty. Salvat de VAR. La Farul - Botoșani a dat un penalty care n-a fost, „în schimb” n-a dat un penalty care a fost. Salvat de VAR.
La FCSB - Rapid n-a dat un cartonaș roșu și nici două lovituri de la 11 metri. Părăsit de VAR, cu excepția hențului lui Ciobotariu. Acestea sunt trei din ultimele patru meciuri arbitrate de Kovacs.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Altcineva ar fi fost, în mod normal, trimis la recalificare, la munca de jos, în ligile inferioare, să mai studieze. Nimic din toate acestea nu se întâmplă în cazul lui Kovacs.
După o perioadă de pauză care ar putea fi asimilată unei pedepse, dar care e de fapt un spațiu eliberat ca să poată arbitra în Champions League pentru prestigiu și în Arabia pentru bani, domnul K. se întoarce neperturbat la ceea ce arată a fi o mare corvoadă pentru el.
„Kovacs e un bun național, nu se atinge nimeni de el”
Imunitatea de care se bucură, vecină cu cea a unui ambasador, a devenit una dintre situațiile jenante fotbalului românesc.
Proiectul „Kovacs în topul european” implică sacrificarea prestațiilor autohtone. Arbitrul numărul 1 român pare că vine la relaxare în Superligă. Sau că e sub demnitatea lui să se concentreze așa cum o face în Europa. Aduce a arbitrat din obligație, a treabă făcută cu un rictus de neplăcere.
Asta e o problemă mare, dar nu numai a lui Kovacs, și a celor care îi tolerează astfel de prestații fără umbra unei critici, fără o corecție de traiectorie, fără nimic care să-i deranjeze confortul.
Kovacs e un bun național, nu se atinge nimeni de el indiferent ce face, ăsta e discursul tăcut al FRF și CCA. Or, tocmai, un arbitru nu poate fi un bun național. Acești oameni nu sunt primadone, sunt garanții că lucrurile nu o iau razna. Iar atunci când chiar iei produc deraieri, chestiunea e gravă.
„În România, Kovacs are atitudinea unui ofițer în fața recruților”
Dacă în privința deciziilor există un Istvan Kovacs european și unul dîmbovițean, tot așa e și din punct de vedere comportamental.
În cupele continentale severitatea lui e moderată, deși are același aspect rigid. În campionatul românesc Kovacs redevine dirigintele sever de la care aștepți rigle la palmele fotbaliștilor.
Are atitudinea unui ofițer în fața recruților. Dă senzația că e deținătorul adevărului absolut. Neplăcut dar tolerabil în condițiile unei evoluții impecabile.
Dar în comparație cu prestațiile înșirate mai sus, toate acestea nu mai au nici noimă. Virează chiar în comic. O față severă grefată pe decizii aiuristice. Mr. Bean ar aprecia.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Cineva propunea ca Istvan Kovacs să fie mântuit de prezența în modesta noastră poveste fotbalistică. Să-l izbăvească pe el, să ne izbăvească și pe noi.
Sigur, mai bine decât asta ar fi să îl recăpătăm pe cel care devenise un reper al arbitrajului. Dar cui îi pasă de ce vor spectatorii plătitori?
