Din cauza scandărilor homofobe, naționala Mexicului va juca două meciuri cu porțile închise

FIFA a anunţat, vineri, că a sancţionat Federaţia Mexicană de Fotbal cu două meciuri cu porţile închise şi cu o amendă de 60.000 de franci elveţieni (55.000 de euro), pentru scandările homofobe ale suporterilor, informează lequipe.fr.

FIFAFoto: fifa.com

Chiar dacă pandemia Covid dă înapoi, Mexicul nu a terminat de jucat pe stadioane goale. După ce în martie au fost auzite scandări homofobe la meciurile cu Republica Dominicană şi cu Statele Unite, Comisia de Disciplină a FIFA a decis că ţara din America Centrală va juca următoarele două meciuri de calificare la Cupa Mondială din 2022 în spatele porţilor închise.

Partidele în cauză vor avea loc la 2 şi 7 septembrie, împotriva naţionalelor din Jamaica şi SUA.

Federaţia mexicană (FMF) mai este investigată pentru fapte similare, petrecute la meciul amical jucat împotriva Islandei, la 29 mai, la Arlington (Texas), informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

SE ÎNTOARCE PE TEREN!   Simona Halep  a anunțat când e gata să joace iar și a decis turneul: „Ăsta e planul”
Tenis
14:56

Citește mai mult

„Să lase deoparte rivalitatea”  Lucescu i-a motivat pe jucători cu  citate din Napoleon  + mesaj pentru fani
Nationala
12:56

AMICAL   Dinamo a pierdut cu CS Afumați.  A debutat Olsen  + un „nou” Dănciulescu în atac
Liga 1
12:51

Pe cine vrea să ia Rapid   Un atacant pasibil de  închisoare  pentru pornografie, care s-a bătut cu un pugilist în bar
Liga 1
12:25