Cristian Geambașu Cum a câștigat Dinamo fără 5%

• Craiova s-a arătat vexată în fața unui adversar care a jucat la sacrificiu, iar Andrei Nicolescu că nu a avut un arbitraj mai prietenos.

Victoria lui Dinamo în fața Craiovei a avut conotații aproape epice. Epic în sensul originar, nu cel banalizat de folosirea și în reclamele la mâncare pentru pisici.

Dăruire și chiar o formă de spirit de sacrificiu am putut citi în eforturile la limita puterilor ale jucătorilor antrenați de Zeljko Kopic. Solidaritate de grup și răutate ca stare de spirit dominantă. Ce-i aia răutate în sensul bun?

Cum acționează Kopic

Pentru a compensa limitele tehnice ale oamenilor pe care îi pregătește, croatul are o singură variantă la dispoziție și o exploatează. Disciplină tactică, curaj, agresivitate. Cu riscurile de rigoare. Trageri de timp duse mult dincolo de o eleganță implicită pe care o manifești față de adversar.

Peisajul succesiv celor două eliminări suferite de Sivis și Homawoo, plus terenul prost au amplificat senzația că asiști la o chintesență a bătăliilor de la Rovine, Călugăreni și Podu Înalt. 

Lene, plictiseală, servilism. Craiova

În dublă inferioritate numerică, Dinamo a muncit din greu și a meritat punctele.

Craiovei, în schimb, i-a fost cam lene să le ia. Nu a recurs nici măcar la gesturile minime care i-ar fi asigurat succesul în fața unei formații care acum câteva luni tremura înaintea barajului cu Csikszereda.

Pană de idei, implicare și ambiție, zero. Dependența de Mitriță transformată în servilism. Baiaram și Andrei Ivan și-au transportat spleenul, ba chiar și splina, de pe bancă pe teren.

Leafa merge, domnu’ Mike e tovarășul nostru, de ce să ardem aiurea caloriile?

Centrări?!

Dar Craiova are un antrenor bun. Așa știam. Costel Gâlcă este de admirat că a rezistat fără să se plângă asaltului de înjurături și de flegme ale acelei părți a galeriei dinamoviste care ține morțiș să pună rahat pe clanța ușii spre civilizație.

Gâlcă nu este de admirat pentru felul cum a pregătit meciul și cum l-a condus de pe bancă. Parcă o anumită suficiență, care s-a transmis și jucătorilor.

Spunea Costel imediat după meci că, printre alte greșeli, echipa nu a fost în stare „să aducă” mai multe centrări în careul dinamovist.

Pe asta chiar nu am înțeles-o. Adică o ploaie de centrări în fața porții lui Golubovic era o idee tactică? Serios? Nu ritmul paselor, nu asumarea unor acțiuni direct pe poartă, nu activarea lui Mitriță, ci centrări?

Părerea administratorului special

Disponibil ca de obicei la dialogul cu ziariștii, administratorul special Andrei Nicolescu a scos o perlă, la final, care ne va însoți mult timp de aici încolo.

„Când jucăm acasă, îmi doresc ca Dinamo să primească acel 5% din partea arbitrajului. Se pare că încă nu am ajuns așa respectați. Mi-aș dori ca atunci când joc acasă să nu mai fiu tratat ca o echipă oaspete”.

Dacă aș încerca să fiu ironic aș pune pe seama oboselii această declarație. Dar nu sunt.

Aș fi vrut să cred, de asemenea, că a fost o scăpare pe fondul tensiunii succesive meciului, dar oficialul dinamovist precizează că a spus același lucru și cu o etapă înainte. Atunci, ce a fost, scăpare sau o interpretare ad litteram a sintagmei?

Găzdari, Dinamo așteaptă!

Scurt ghid practic de zicale fotbalistice autohtone.

Expresia referitoare la acei 5% oferiți gazdelor de arbitru (în semn de respect?!) a intrat de generații în folclorul fotbalului și spune, de fapt, altceva decât enunțul literal.

5% e sinonim cu arbitrajul găzdar, ăla pervers care mai închide ochii la un fault de cartonaș roșu, te mai iartă de un galben, îți mai inventează o lovitură liberă din preajma careului, fragmentează jocul când simte că oaspeții sunt pe val, închide ochii la tragerile tale de timp.

Fără să fie un mare arbitru și ajutat consistent de sistemul VAR, centralul Marian Barbu a evitat aceste capcane.

Dinamo merită altceva decât întoarcerea în timp

Nu de acea formă de „respect” care a marcat o epocă în fotbalul nostru are nevoie Dinamo, ci de recuperarea respectului. De sine și al adversarilor.

Începând cu epoca primei insolvențe sublimate în calicie marca Ionuț Negoiță, Dinamo a avut, ce-i drept, de suferit și din cauza arbitrajelor uneori ostile.

Ca peste tot, „fluierașilor” li se activează spiritul obedient în fața celor puternici. Și se dezactivează cu cei slabi. În marele fotbal, exemplele Real Madrid sau Juventus Torino pot fi oricând studiu de caz. 

Dar cred că reconstruirea lui Dinamo pe baze manageriale moderne trebuie să funcționeze pe alte principii decât cele ale lui Ștefan „Pinalty”, Jean Pădureanu sau Romică Pașcu.

Așa ar fi frumos în semn de respect, procentual mai mult de 5%, pentru suporterii cu spirit urban ai lui Dinamo. Majoritari bănuiesc.