Publicat:
29.11.2025, ora 15:24
- „Nu discut sub 10 milioane de euro!”. Prețul lui Louis Munteanu conform proprietarului Varga. Căci un fotbalist e o proprietate.
- Nu trebuie să ne indignăm. Fotbaliștii se vând singuri pentru bani, apoi nu-și mai aparțin și plâng amar. Poveste clasică.
Dar de ce 10 milioane? De ce nu 12? sau 13? sau 9? Pentru că 10 e un număr rotund? Ce cuantifică acest preț?
„S-a tot vorbit ca pleacă, iar Louis Munteanu a fost dat peste cap de aceste zvonuri de transferuri, cred ca a fost gestionat greșit acest subiect de club”. Iuliu Mureșan acum câteva zile. Oare cine gestionase greșit?
„Este o chestiune de zile până când va pleca Louis Munteanu de la CFR Cluj. Cu tot cu bonusuri, suma depășește 18 milioane de euro”. Ioan Varga, iulie 2025. Munteanu nici n-a plecat, nici n-a mai marcat. S-a defectat.
E un blestem să ridici cât de puțin capul în România
Un fotbalist poate fi o jucărie în mâinile patronilor, iar jucăriile se strică dacă nu le respecți mecanismele. Louis Munteanu s-a rătăcit toată vara și o parte din toamnă. Ba a și fugit de la echipă, de a trebuit să intervină patriarhul Lucescu, mâna lui lungă l-a tras de urechi de la Iași până înapoi la Cluj.
Baiaram n-a fost nici el în apele lui în vară. Se zice că Universitatea a avut ofertă de 4 milioane cu un salariu consistent pentru el. Căldură mare, faci temperatură de la sumele astea.
Transferul evident, nu s-a făcut. Prea puțini bani. Prin urmare, fotbalul l-a cam părăsit și pe Baiaram. E un blestem să ridici cât de puțin capul în România. Te lovesc unii și alții cu câte o propunere de plecare, dar clubul ține la bani precum jucătorii pe bursă de investițiile lor. Numai că monedele sau criptomonedele nu fac depresii. Și nici nu cred că pierd trenul vieții.
Interioarele fragile ale fotbaliștilor noștri nu rezistă unor astfel de sirene. Câți fotbaliști au rămas în praful de aici când când s-a ales praful de ei?
Croația, cea mai productivă țară din Est
De când Man și Mihăilă au fost vânduți pe sume care au depășit așteptările, toate echipele importante de la noi au stabilit ștacheta la cer. Doar că nu toți cumpărătorii sunt ca americanul naiv de la Parma. De aceea la noi se vehiculează sume de care alții probabil că râd cu poftă.
Cum se fac afacerile și cum se construiește o solidă relație comercială cu granzii din Vest? Priviți Croația. Cea mai productivă țară din Est. Acolo fotbalul ar trebui să aibă măcar un secretar de stat, căci generează fonduri cât o linie industrială. Plus că naționala e una dintre cele mai bune ale lumii, beneficiind de experiența jucătorilor de care cluburile din modestul lor campionat nu țin cu dinții.
Budimir, portarul Croației, a plecat de Lokomotiva Zagreb la St. Pauli în Germania pe un milion de euro. A ajuns la Osasuna pentru 8. Caleta-Car a fost vândut de mic la Red Bull Salzburg cu 50.000 de euro. Mai târziu Marseille a plătit 19 milioane.
Pe Gvardiol, care era deja sub mari reflectoare, Dinamo Zagreb nu a cerut 50 de milioane, precum cineva de la noi (nu spui cine, persoană importantă) pe Octavian Popescu. L-a dat cu 19 milioane la Leipzig și City l-a luat cu 90. Pasalic a plecat de la Split la Chelsea pentru 2,5 milioane. Mai târziu a aterizat la Atalanta pentru 15. Și exemplele pot continua.
Acolo n-a zis nimeni „nici un cent sub 10 milioane”
Cehi, unguri, polonezi, sunt peste tot la echipe cu nume din Europa, îi regăsiți în Champions League săptămână de săptămână. Zielinski, care tocmai a marcat pentru Inter în Champions, a plecat de la Lubin la Udinese pe 100.000 de euro (ce rușine!, ai noștri nici nu s-ar da jos din pat pentru suma asta, serios...), ca mai spoi să îl ia Napoli cu 16 milioane.
Hancko de la Atletico are profilul de transfer al lui Munteanu. Răscumpărat de Sparta Praga de la Fiorentina cam cu aceeași sumă ca și românul a fost vândut cu 8 milioane la Feyenoord, care l-a dat apoi cu 26 la Atleti. Bănuiesc că acolo n-a zis nimeni „niciun cent sub 10 milioane”. Și piața slovacă valorează mai mult decât a noastră.
Marfa de la noi e cam perisabilă
O să ziceți că banii rămân tot la echipele mari din Occident. Dar dacă tot sunt considerați fotbaliștii o marfă, atunci luați exemplul unei cola. Costă 5 lei la magazinul din sat și 20 la un club din centrul Capitalei. Iar noi, scuzați, suntem cam de la țară...
În cazul fotbaliștilor vânduți la prețuri rezonabile există două avantaje: procentele de la revânzare și vadul pe care ți-l faci. Dacă vin unii și dau 5 milioane, iar tu ceri 7 și dacă îți zic 6, tu urci la 8 atunci puțini vor mai avea chef de această leapșa. Își vor vedea de drum. Mai ales că marfa de la noi e cam perisabilă.
Dar cine să priceapă? La noi e despre a da tunuri. De aceea probabil că nu mai apare vreun mare transfer nici să tragi cu tunul.
