Publicat:
18.11.2025, ora 23:17
Actualizat: 18.11.2025, ora 23:17
- Noi ne batem joc de momentul imnului, alții îl venerează, iar scoțienii l-au transformat în artă
Ascultând modul în care s-a intonat imnul nostru la Ploiești, înainte de disputa cu San Marino, mi-a pierit cheful de a mai vedea și meciul.
Cezar Ouatu s-a scremut să cânte ceva, dar s-a auzit doar un urlet prelung spre finalul imnului. Și apoi, o senzație de dezgust. O bătaie de joc.
Iritat de acest moment, am preferat un alt meci al serii și am mutat la Scoția-Danemarca exact când se pregăteau gazdele să intoneze imnul. Și ce a urmat a fost unic.
Ceva impresionant, ceva ce te emoționează și îți ridică pulsul și dacă Scoția și scoțienii ți-ar fi antipatici. Cum mie nu-mi sunt, chiar deloc, Flower of Scotland a reprezentat în această seară, prin modul în care a fost cântat de tot stadionul la Glasgow, un moment realmente memorabil.
Aveți aici momentul celor 83 de secunde. Un sfat, înainte de a-l asculta: volumul sunetului să fie la maximum.
În Bosnia am fost revoltați că gazdele ne-au huiduit imnul. De ceva timp, de când sunt aduși artiști să cânte „Deșteaptă-te, române”, chiar noi, singuri, ne batem joc de acest moment. Nici nu mai e nevoie ca alții să nu-l respecte, că nu-l respectăm chiar noi.
Aici suntem, în timp ce majoritatea își onorează imnul cum se cuvine, alții, precum italienii sau francezii, îl folosesc ca pe o icoană, iar scoțienii l-au transformat în artă!
