Publicat:
19.11.2025, ora 12:00
Actualizat: 19.11.2025, ora 12:02
- Am bătut San Marino. Foarte bine. Entuziasmul jucătorilor e de felicitat. Dar e San Marino. Am bătut un sat. Să trecem mai departe.
- Acum suspansul e despre cine ne pică de la destin la baraj. Dar contează cu adevărat?
În discursul public, toți care se exprimă vor să creadă că încă ne putem califica la Cupa Mondială. Numai că nu este despre a vrea, că de vrut, vrem toți, ci despre a putea.
De fapt toți știu adevărul pe care nu îndrăznesc să îl afirme din superstiție, de teamă, pentru că nu se face sau pentru că în fotbal totul e posibil, ceea e echivalent cu cuibul făcut berzei chioare.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Dacă era ca pe vechi, eram deja pa
Adevărul este că nu vom fi la Cupa Mondială. Ca să putem fi Domnul Dumnezeu la care se crucește mai toată suflarea fotbalului nostru ar face bine să-și suflece mânecile și să facă o minune. Dar nu una oarecare, una d-aia biblică.
Naționala singură nu poate. Barajul din martie e doar o reprezentație în plus pusă la cale de FIFA și UEFA ca să mai stoarcă niște bani și niște emoții. Dacă era ca pe vechi, când se calificau primele locuri din grupe și unele dintre locurile secunde, eram deja pa.
Suma afecțiunilor de care suferă naționala e lungă și iremediabilă pe termen scurt: fragilitate fizică și psihică, spaime, inconstanță a lotului, amnezii tactice, lipsă de concentrare în faze decisive, calitate fotbalistică limitată de cariere în zigzag și, extrem de important, absența unui lider adevărat.
E o echipă de băieței care funcționează ca un falanster, un loc în care toți sunt egali și muncesc bine în condiții normale, dar care se frânge ca un vreasc în fața unor „bandiți” fără scrupule cum au fost bosniacii.
Drama noastră e că deja ne-au învățat toți. „Puneți presiune pe români și vor ceda. Luați-i tare și se vor dezmembra”.
Cu bunul simț nu te califici la Cupa Mondială
Toate acestea nu pot fi reparate de pe o zi pe alta. Ele țin de o fibră profundă construită de o educație proastă, anturaje nocive și absența unor exemple care să indice drumul.
La miștouri suntem mari (bravo, Mihăilă, pentru poanta cu Bîrligea!), la mușchi, deficitari (cartonaș roșu, Mihăilă, pentru cum ai tratat faza de la primul gol de la Zenica). Măcar jucătorul care a fost odată ca niciodată la Atalanta, la vârful Seria A, iar acum a adunat în tot sezonul un meci și o repriză la mediocra Rizespor, a avut bunul
simț să își asume vinovăția.
Dar cu bunul simț nu te califici decât pentru cupa oamenilor civilizați, nu la Cupa Mondială. Vorba lui Rădoi, ne e dulapul plin de scuze.
Nu cumva aceeași națională s-a calificat la Euro și a procurat singura înfrângere Austriei, locul 1 din grupa noastră? Ba da. Însă a crescut ea cu adevărat calitativ și mental? Au fost urcate trepte către continuitatea performanței?
Și cum au fost obținute aceste succese? Speculativ. Naționala a speculat rătăcirile Elveției și surghiunurile Israelului și Belarusului. Și a știut să nu-și bată joc de bunăvoința arbitrilor.
Apoi a prins una dintre cele mai insipide naționale ale Austriei, care s-a chinuit în meciurile importante și a tremurat acasă în jocul decisiv cu Bosnia.
Toate acestea sunt spre meritul tricolorilor. Dar când au dat de echipe tari ca stânca și când fluierașii au întors armele s-a năruit totul. Ne-am întors ca la Piticot, la căsuța de plecare.
Lucescu a priceput prea târziu cu ce fel de material are de a face
Edi a făcut ceva. Lucescu a încercat altceva. Bine intenționați, amândoi au încercat să facă bici din
ce produce fotbalul românesc. Acesta produce comisioane, pariuri, bani pentru cine trebuie și fotbaliști care se nasc talente și mor speranțe.
Lucescu a priceput probabil prea târziu cu ce fel de material uman și profesional are de a face. Poate și de aici nervii pe care îi decontează, ca întotdeauna, jurnaliștii. Dar și fotbaliștii ar putea să spună câteva lucruri despre ultimii antrenori.
Rădoi a anunțat că pleacă înainte de a afla dacă prindem barajul pentru CM 2022. Edi Iordănescu, după un mandat cu un consum dincolo de limită, a părăsit brusc un vestiar care s-a simțit orfan după implicarea emoțională de la Euro.
Mircea Lucescu a tot jonglat cu demisia. Psihologic e complicat și pentru jucători. Mereu trebuie să o ia de la capăt. Bănuiesc că nici ei nu mai știu pe ce lume sunt.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Emeric Ienei, Imre pe limba lui, ne-a lăsat această vorbă simplă: să nu ne facem iluzii ca să n-avem deziluzii. Să rămânem, adică, în arealul realului. Înainte să visăm la o calificare să judecăm lucid ce ne califică pentru a pretinde așa ceva. Dacă rezolvăm această ecuație imposibilă înseamnă că am descoperit America.
