Cătălin Tolontan Trump și vestiarul

• Tulburările care se întâmplă acum la scara întregii lumi conțin un element pe care fiecare microbist îl poate ușor descifra: e ca atunci când vestiarul se ceartă. Consecința e că e n-are cum să meargă echipa.

Jurnalistul Andrei Niculescu amintea, ori de câte ori un coleg nou intra în echipa redacției, o poveste de la FC Barcelona. Nu pentru că ar fi comparat echipele, ci pentru că „ritualul” catalanilor se potrivește în orice colectiv: de la echipa matinală și greu muncită a unei patiserii și până la cea a unei firme internaționale.

Momentul transferului la Barcelona

La Barcelona, spunea Andrei, vedeta e întâmpinată de zeci de oficiali și jurnaliști. Starul e gratulat. I se spune cât de important devine pentru echipa la care a ales să joace. I se arată vestiarul. Se semnează contractul, substanțial de fiecare dată, sub fotonii colorați ai reflectoarelor. Se fac glume și promisiuni.

Apoi, când rămân doar ei, i se spune: „Și acum, să-ți arătăm adevărata noastră vedetă”. Se face un pic de liniște în grupul select al jucătorului proaspăt transferat, impresarului și al familiei, a cărei bunăstare e deseori prevăzută în contract. Sunt nedumeriți. Mai există o vedetă, una mai mare decât cel care tocmai a fost prezentat drept starul suprem?

„Puterea haitei stă în lup și puterea lupului stă în haită”

Fotbalistului transferat i se spune: „La noi, la Barca, cea mai mare vedetă este tradiția clubului, pentru că generații întregi de sportivi au muncit aici”.

De aceea, continuă gazdele, haideți să vedem sala de trofee și muzeul echipei! Și, când intră acolo, oricât de mare e, i se taie picioarele. Este momentul în care jucătorul înțelege că, așa cum spunea undeva Kipling, „puterea haitei stă în lup și puterea lupului stă în haită”.

Sponsori la Superligă și la echipa națională

Mereu legat de societate, de educație și de cultură, fotbalul are o simbioză cu urcușurile și coborâșurile societății. Când societății îi e greu, sportului îi e greu.

Povestea cineva, recent, cât de greu au ajuns să se facă parteneriatele cu prima ligă românească de fotbal sau cu echipa națională. Firme mari, care altădată au investit în fotbal, spun: noi, aici? Pentru că au uitat drumul către „sala trofeelor”.

Da, voi puteți fi aici, pentru că, vorba lui Mircea Lucescu, nu există educație mai ușor primită în toate straturile societății decât cea care vine prin sport. Iar fotbalul este locul celei mai intense întâlniri a ideilor sportului.

Ce se întâmplă acum în lume e lesne de recunoscut de fiecare microbist. Și paralela fotbal - politică ne ajută să înțelegem, poate, un pic mai bine. Donald Trump este un jucător important, nu doar pentru că reprezintă SUA.

Punctele forte ale lui Trump

Trump în sine a pus pe agenda lumii democratice câteva teme pe care alți lideri nu au avut puterea de a o face. E timpul pentru Europa să-și asume propria siguranță și stabilitate a vieții.

E timpul să ne uităm la migrație nu doar prin termenii empatiei, ci și prin cei realiști. Dintr-un tort care se tot micșorează, nimeni nu-și mai poate tăia o felie. Toate acestea sunt merite ale politicii sale.

În același timp, liderul de la Washington nu are obișnuința alianțelor, a echipei extinse, a răbdării de a vedea ce face bine celălalt din trupa ta.

Și punctele slabe ale lui Trump

Folosind o comparație din fotbal, dacă ar fi după Donald Trump, fundașii laterali n-ar avea nevoie de salariu într-o echipă. Dar fotbalul ar fi fost mult mai sărac fără Roberto Carlos, Dan Petrescu, Dani Alves, Nae Ungureanu, Achraf Hakimi, Andrei Rațiu sau Jules Koundé. Am amestecat epoci și talii, dar fiecare e important pentru echipa sa. Și fiecare echipă e importantă pentru vedetă.

Când a ajuns la Barcelona, francezul Koundé a primit 1 milion de euro pe lună. Și, apoi a avut parte, cel mai probabil, de traseul „Hai să-ți prezentăm cea mai mare vedetă a noastră”.

Când spune că ceilalți soldați NATO, în afară de americani, au fost și ei pe undeva pe acolo, Donald Trump nu doar că îi insultă chiar și pe ai lui, făcând duritatea și doliul războaielor mai mici decât sunt în realitate.

Când afirmă că este omul care a făcut cel mai mult pentru NATO de când s-a înființat alianța, enervează vestiarul și îi diminuează încrederea. Iar încrederea echipei, în orice domeniu, este principalul lucru respectat de adversar.

„Omul cel mai important pentru NATO” nu este Donald Trump, este și fiecare dintre zecile de copii români rămași singuri după ce 27 de soldați ai Armatei României au murit în Afganistan.