Cătălin Tolontan Ce lecție am primit!

• Vineri, la Jocurile Olimpice Milano Cortina, au loc semifinalele la hochei masculin: Canada - Finlanda la 17:40 și SUA - Slovacia la 22:10. 
• Dar, înainte de asta, a avut loc un meci uluitor. 

Ca mulți copii din comunism, am crescut printre prejudecăți. Credeam lucruri care nu existau. Ni se spunea că „nebunii de la Spitalul 9” umblă pe străzi și că sunt periculoși.

De aceea, când te uitai în sus, dincolo de Șoseaua Olteniței, ți se părea că zărești o clădire amenințătoare în penumbră: clădirea spitalului „de nebuni”. Dacă te prindeau, își spărgeau capul, aceasta era prejudecata.

Periculoși erau și „țiganii” care treceau cu căruțele. Ei strigau „fiareeee vechi” dar, în realitate, furau copii. În realitate, nu furau, dar în prejudecata colectivă, da.

Prejudecățile erau mult mai diverse. Infinite. De pildă prejudecățile împotriva celor care nu erau „oameni întregi”. „Șchiopii” sau oricine nu era „întreg” era rău. Te refereai la cineva cu o problemă medicală cronică ca la un „nenorocit”, în semnul de damnat, de om ștampilat de către soartă.

„Fetele la cratiță”

Sexul? Nu pot să reproduc aici ce se spunea că pățesc cei care se masturbează „când sunt mici” (adică și la 16 ani), dar concluzia prejudecății e că am fi devenit o populație de nevăzători.

Femeile? Locul lor era „la cratiță”. Expresia a supraviețuit căderii Zidului Berlinului și e folosită și azi. Ca ziduri din minte, prejudecățile cad mult mai greu.

Dacă s-ar fi supărat de fiecare dată când a fost trimisă „la cratiță, nu la tenis!”, Simona Halep nu ar fi ajuns niciodată numărul 1 în lume.

În materie de sport, prejudecățile erau, totuși, mai puțin rezistente. Pentru că se făcea mult sport, la școală, în spatele blocurilor și în parcuri, observam că fetele nu erau deloc împiedicate. Dimpotrivă. Deseori aveau o agilitate care nouă, băieților, ne lipsea.

Dar și aici aveam prejudecăți. Existau sporturi, fotbalul în primul rând, la care nu credeam niciodată că fetele au ce căuta. Iar hocheiul? Să fim serioși!

Finala SUA - Canada de la Jocurile Olimpice

Dacă intrai pe TV joi, când s-a disputat finala pentru medalia olimpică de aur la hochei, meciul SUA - Canada, trebuia să fii expert autorizat de Eurosport ca să-ți dai seama vreme de minute bune că joacă fete, nu băieți.

Viteza patinajului, tehnica și intensitatea execuțiilor sunt formidabile în hocheiul feminin de top de astăzi.

Sigur, SUA și Canada reprezintă crema. Sunt singurele echipe care au câștigat vreodată Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale. Nimeni nu s-a apropiat de ele.

Diferența dintre SUA-Canada și celelalte „naționale” e mai mare la hocheiul feminin decât la cel masculin. La băieți, Rusia, Suedia, Cehia, Slovacia și Finlanda concurează puternic Canada și SUA.

Bărbatul care a plâns „ca o femeie”

În finala de joi, canadiencele au deschis scorul, printr-un gol incredibil, chiar într-un moment în care americancele aveau superioritate numerică. „Un gol la care te uiți o zi și o noapte”, cum l-a descris comentatorul.

În ciuda faptului că era favorită, SUA a fost condusă tot timpul. Au fost trei reprize cu o frumusețe de nepovestit. Le puteți găsi pe platforma HBO Max, care păstrează înregistrările.

Nimeni dintre noi nu are chef să revadă ceva cu rezultat cunoscut, zic și eu așa. Dar chiar merită, dacă aveți timp.

După dueluri care nu se mai terminau, SUA a egalat cu două minute înainte de final. A dus meciul în prelungiri.

În extra time, americancele au câștigat cu 2-1 finala olimpică a medaliei de aur. Nici ele nu mai sperau. L-au lăsat uluit și pe antrenorul lor John Wroblewski , care și-a arătat, fără rețineri, lacrimile de pe obraji. „Plânge ca o femeie”, s-ar fi zis în timpul prejudecăților mele. Ce lecție am primit!