Dan Udrea 12 ani cu Burleanu: „Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult?!”

• Nu avem un fotbal și o națională mai bune decât înainte de 2014, dar avem mai mulți copii cărora li se oferă acces să joace fotbal
• Pe 5 martie s-au împlinit 12 ani de când Răzvan Burleanu a câștigat primul mandat în fruntea FRF. Îl învingea în turul 2 pe Vasile Avram cu un raport al voturilor: 113-58
• Pe 18 martie 2026, vor avea loc alegeri pentru președinția FRF, iar Burleanu candidează pentru al 4-lea mandat. Singura dilemă: va fi ales sau nu în unanimitate?
• Cum se pot rezuma 12 ani de șefie peste fotbalul românesc, în rândurile de mai jos

În 2014 am crezut cu toții că a avut loc o revoluție în fotbalul nostru, asemănătoare cu cea a țării din 1989. De fapt, doar s-a schimbat un sistem cu altul. Cel vechi durase 24 de ani. Cel nou a împlinit joi 12 ani. Și se mai pregătește de încă cel puțin 4.

Nu despre lipsa exercițiului democratic în fruntea FRF e acest text, fiindcă fotbalul românesc s-a supus, a îngenuncheat și a pupat mâna conducătorului. În unanimitate!

Ce să mai contești, sa dezbați și să supui la vot când e unanimitate? Vorba jurnalistului american Walter Lippmann: “Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult”!

O Federație de fotbal nu e analizată doar prin balanța financiară

Ce a însemnat însă fotbalul românesc cu Burleanu președinte timp de 12 ani? Spre deosebire de orice afacere, o Federație de Fotbal nu depinde exclusiv de exercițiul financiar pentru a fi declarată de succes. Fiindcă ea servește, într-un fel, mai ales publicului larg, consumatorului de fotbal.

Așa că, FRF-ul lui Burleanu nu poate pretinde că a avut succes doar pentru că financiar a transformat cu totul ceea ce exista în perioada Mircea Sandu.

Pentru că, într-adevăr, managementul celor 12 ani a făcut ca veniturile produse de Federație să se tripleze față de perioada de dinainte de 2014. În 2013, ultimul petrecut de Sandu ca șef, încasările au fost de 13 milioane de euro. În 2024, acestea au atins 43 de milioane de euro!

Burleanu a ridicat FRF la un nivel deosebit din punct de vedere al atragerii de bani. Doar că acest target nu e totul. E doar jumătate din ce trebuie să facă Federația.

Cealaltă jumătate e despre performanța echipei naționale, despre dezvoltarea fotbalului, la nivelul echipelor de club care participă în Europa, dar și dezvoltarea celorlalte eșaloane ale fotbalului.

Cu naționala de seniori n-am făcut progres, cu echipele de club suntem mai jos

La nivel de echipă națională, două participări din 3 posibile la Euro și ratări pe linie pentru Mondial, nu înseamnă un progres. Burleanu a venit la FRF când naționala era pe locul 29 în lume. Astăzi e pe 49!

La nivelul echipelor de club, situația e mult mai proastă. La momentul rocadei Mircea Sandu - Burleanu, eram pe 16 în clasamentul coeficienților cupelor europene. Astăzi suntem abia pe 24. N-am jucat deloc în UEFA Champions League cu Burleanu președinte.

În schimb, cea mai mare și vizibilă intervenție a administrației Burleanu e în privința fotbalului la nivel de juniori. Apariția multor competiții, precum U15, U16, U17, Liga Elitelor, e o bilă albă, așa cum și regula U21, în opinia mea, a fost o decizie înțeleaptă.

Doar că apariția unor jucători români tineri, care au primit spațiu și timp la Liga 1 n-a mișcat suficient lucrurile înainte, din moment ce în ultimii 3 ani, numărul străinilor din campionat a atins, ca medie, cel mai mare procent all-time!

Burleanu face cu bani privați treaba pe care statul ar trebui să o facă pe bani publici

Burleanu a mărit atât de mult volumul competițiilor de copii și juniori, încât la un moment dat au venit reproșuri pe această temă inclusiv de la clubul condus de Gică Hagi, el însuși creatorul unei Academii de Fotbal.

Șeful FRF însă și-a asumat acest rol, de a face pe bani privați ceea ce trebuie să facă statul, pe banul public. Și anume să deschidă posibilitatea oricărui copil să joace fotbal, chiar și la nivel de masă, nu neapărat cu perspectivă de a face performanță. A avut contestatari chiar și în interiorul Federației, însă n-a cedat niciodată nimic la acest subiect.

E, într-un fel, de apreciat. Fiindcă această investiție nu produce, în fața opiniei publice, un randament palpabil și cuantificabil, cel puțin nu într-un timp scurt. Dar pe Burleanu nu l-a interesat acest aspect și și-a respectat viziunea. A aplicat-o, a multiplicat-o și astăzi se poate lăuda că a creat competiții de juniori aproape fără număr.

Și a mai realizat ceva important. Introducerea sistemului obligatoriu de a trece prin școală pentru a lucra în fotbal. Cine vrea să fie antrenor, manager, director sportiv, șef de Academie, trebuie să obțină mai întâi o diplomă. Ceea ce, în orice sistem și activitate, nu poate fi decât util și productiv.

Sunt multe alte bile, albe și negre, în cei 12 ani de mandat. De la validarea bătăii de joc pe care arbitrajul și Vassaras o fac în campionatul intern, până la calificările pe bandă rulantă ale naționalei de tineret sau toleranța zero în privința celor implicați în trucarea de meciuri pentru pariuri.

Să nu validăm “Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult”

În final, în balanța lui Burleanu rămân practic două lucruri: pe de o parte, muntele de bani pe care a știut să-l producă și pe care îl cheltuiește, obsesiv chiar, pentru a mări baza copiiilor din România care să aibă acces la fotbal, iar de cealaltă parte lipsa unor rezultate care, în egală măsură, ar putea să atragă copii și tineri către fotbal: o națională mai competitivă și echipe de club de tradiție mai bune în cupele europene.

Și în tot acest context, singura dilemă a alegerilor pentru președiia FRF din 18 martie e doar dacă va fi sau nu un vot în unanimitate. Un mic pas înainte ar fi măcar să nu catalogăm și aceste alegeri ca pe cele din 2022: “Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult”.