Cristian Tudor Popescu Tribuna nu e tribunal

• Citesc în GOLAZO.ro, site în care public și eu, un text de un populism demn de un politician românos. 

„Echipa Națională nu e a FRF, a lui Burleanu, Lucescu, Stoichiță, a unui jucător sau a altuia. E a României, a oamenilor care iubesc fotbalul și care au nevoie să știe situația exactă a lui Lucescu”, scrie autorul.

Eronat de la un capăt la celălalt.

Firește, Naționala nu e proprietatea privată a FRF, dar selecționerul ei este numit de FRF, nu de suporteri și nici de guvern.

FRF răspunde însă pentru rezultatele Naționalei, nu poporul iubitor de fotbal, care nu are alt rol decât s-o încurajeze din tribune, rol important, dar atât. Nu fanii aleg selecționerul, nu fanii fac lotul, strategia și tactica echipei.

Prezența lui Lucescu pe banca tehnică la meciul cu Turcia, și poate mai departe, nu o hotărăște Burleanu sau Stoichiță.

Lucescu este antrenorul Naționalei, încă n-a fost dat afară, prin urmare doar medicii decid dacă e apt psiho-fizic sau nu. De ce ar avea nevoie fanii profani de situația exactă de sănătate a lui Lucescu, ca să-și dea a doua opinie?

„Pe Otopeni, plecarea și mai ales venirea lui Lucescu au fost organizate ca și cum ar fi fost o operațiune a Mossad-ului”. O comparație de tot kitsch-ul, potrivită unui românos verde...

Faptul că Mircea Lucescu nu a dorit și nu era dator să se întâlnească „cu zecile de jurnaliști care îl așteptau” e de bun-simț. A trecut prin spitale și tratamente, are dreptul să vrea să se concentreze pe ce are de făcut, nu să dăruiască presa cu vorbe.

STAREA DE SĂNĂTATE A UNEI PERSOANE PRIVATE ESTE PROPRIETATEA RESPECTIVEI PERSOANE.

Faptul că dl Ovidiu Ioanițoaia a „dezvăluit” în gsp.ro că dl Lucescu a vizitat un oncolog, român din Belgia, ține de obiceiul des întâlnit în presă de a nesocoti cu cinism orice etică a meseriei pentru a face o „știre” de senzație: „Lucescu-cancer”. Hienă care se hrănește cu cadavre, nu câine de pază al democrației.

Rafala finală asupra dlui Lucescu, cel mai prestigios antrenor român din toate timpurile și cel mai cunoscut internațional – „De ce a ținut Lucescu să se ascundă pe aeroport? De cine se ascunde, de fapt, Lucescu? De ce refuză Lucescu să apară în public?” – îmi amintește de înfierările asesorului popular din tribunalele anilor `50 la adresa chiaburului judecat și deja condamnat.

Altfel, articolul își atinge scopul, vinde bine la ghiolbani cu chiloți tricolori.