Ioana Mihalcea Omul care aplaudă

• Din de tot ce s-a spus, scris și văzut pe subiectul Vinicius la Lisabona, o anumită imagine mi s-a părut remarcabilă.

Într-un cadru mai strâns din momentul în care arbitrul a făcut semn că oprește meciul pentru protocolul anti-rasism, se vede un spectator care aplaudă decizia.

Acesta este un bărbat de culoare care face și el semnul pe care l-a făcut „centralul” Letexier, cu brațele încrucișate. O scenă foarte puternică:

Nu știm cine e sau povestea lui, dar știm motivul, chiar fără să ni-l spună. S-a simțit identificat cu un alt om de culoare din acel stadion, pentru că a resimțit cu siguranță de-a lungul timpului același tratament oribil, pe propria-i piele.

Ieri la TV, ne spunea un fost fotbalist că dacă iei mulți bani ca Vini e ok, poți să suporți și comentarii rasiste, sunete de maimuțe și alte tipuri de abuz.

Oare când am încetat să mai fim oameni? Și când am început să ne lăsăm chiar și copiii să facă precum maimuțele pe stadion, ca și cum ar fi ceva perfect normal?

Vinicius, testul perfect pentru rasism

Așa cum spunea un microbist într-un comentariu al situației, „Vinicius este testul care ne arată cât de serios tratăm rasismul în fotbal. Pentru că este o persoană care se face cu greu plăcută, un ticălos arogant, agresiv și beligerant. Dar asta nu înseamnă că trebuie abuzat rasist. În această situație e o victimă care trebuie protejată”.

Nimic din ce ar putea face Vinicius pe un teren de fotbal după ce dă gol sau când e nervos/bucuros/ironic nu e nou. Totul s-a mai făcut, într-o formă sau alta. Doar că el e acum sub lupa întregii lumi, pentru că a fost deja etichetat.

Dacă nu ne place de respectivul, n-are voie să fie provocator, e prea nesuferit. Dacă ne place, wow, atunci e genial!

Nimic din ce a făcut Vinicius pe un teren de fotbal nu justifică derapaje rasiste (nimic nu justifică derapaje rasiste în general).

Când Messi ridica tricoul în fața fanilor Realului, pe Bernabeu, după ce dădea gol în El Clasico, probabil trebuia linșat. Dimpotrivă, imaginea aceea a devenit iconică:

Dar când Vini a dansat la colțul terenului și și-a ridicat tricoul ușor, de umeri, după golul de pe Da Luz - nici măcar nu l-a scos - a luat galben și apoi a fost făcut „maimuță”, iar din tribune se auzeau sunete în aceeași notă.

Când Simeone și-a evidențiat zona intimă în fața fanilor lui Juventus a fost „doar din instinct”. Nu i-a luat nimeni capul antrenorului.

De câte ori și-a provocat Cristiano rivalii? Celebrul „Stay humble” al lui Haaland îl mai știți? Nici nu mai vorbesc de Zlatan sau de provocatorul-șef Mourinho, care marți seară ne povestea că Prestianni n-a făcut nimic, dar a uitat când chiar el băga mâna în ochii antrenorului advers sau îl trăgea de nas pe un altul.

Ne plac adrenalina, ironia în fotbal, adorăm să ne hrănim fanatismul din rivalități. Dar stai, nu, nu când o face Vinicius. Altul n-aveți? Unul mai alb, dacă se poate.

România și urările pentru rivale

Cam din același domeniu, în România ne preocupă mult zilele astea că se strigă „M*** [marea rivală]” pe stadioane. E o preocupare, da, dar e cam cea mai mică.

Ar fi bine să ne intereseze ceva mai mult faptul că avem bannere în peluze dedicate unor activiști de extremă dreaptă de la noi și de pe-afară, că în galerii circulă stickere cu Hitler ca și cum ar fi un Pokemon, că un jucător care are pielea mai închisă la culoare, român sau străin, e făcut „țigan” sau „cioară” un meci întreg, că se inventează scandări oribile pentru copii, neveste și toată familia, că se promovează ținuturi și imnuri care lezează unitatea teritorială a României, că spectatorii verifică din ce localitate e arbitrul ca să-i personalizeze cât mai xenofob complimentele... și tot așa.

Din fericire (?), limba română are suficiente înjurături încât să nu te repeți timp de 90 de minute și să eviți și orice formă de discriminare. De ce nu aplicăm?

Acum serios, ar trebui să avem în România o instituție dedicată, care să monitorizeze mult mai atent astfel de derapaje, care deseori îi scapă arbitrului sau observatorului. Una care să educe, dar și să sancționeze. Și după ce le-a rezolvat pe toate astea, să treacă și la ce i se urează marii rivale, desigur.

P.S. Respect maxim pentru tot ceea ce a făcut Mbappe pe teren și după meci, legat de acest caz cu Vinicius. Francezul, un adevărat lider. După ce a fost abuzat rasist la rândul său la EURO 2020, în propria țară, a decis să nu mai tolereze nici măcar o singură secundă acest tip de comportament. Sunt ani de zile în care taxează peste tot rasismul, indiferent dacă e vorba despre el sau despre altcineva. Chapeau!