- Încă un tânăr fotbalist de la FCSB este îndemnat să se concentreze doar pe fotbal. Somnul rațiunii naște monștri, iar lipsa educației naște zombi care dau cu piciorul în minge
Lui Mihai Toma i s-ar fi recomandat să o lase mai moale cu școala. Bine, nu știm cât de tare era implicat în procesul de învățare vedeta de dată recentă a FCSB, căci e greu să duci la nivel înalt și școală, și carieră de fotbalist profesionist, dar rămâne sfatul.
Sau îndemnul. Sau ce? Ordinul? Las-o naibii de școală că nu asta îți dă de mâncare! Concentrează-te pe fotbal, nu-ți mai pierde timpul cu buchea cărții!
Cazul Octavian Popescu
Nu ne aflăm în fața unei știri confirmate din mai multe surse aceasta cu Tomiță fără școliță, e doar o șoaptă apăsată care amintește că la clubul domnului Becali glorificarea ignoranței este parte din program.
Cu niște ani în urmă, Octavian George Popescu a urmat și el terapia de spălare a sinapselor. Focusează-te pe fotbal! Numai pe fotbal, cartea e pierdere de timp. Și consum de neuroni. Se vede ce a ieșit. Iar aceasta nu mai este o șoaptă, e un adevăr incontestabil.
Lăsând deoparte ironia, „being Tavi Popescu” nu e o șaradă, cât un mesaj amar. La cei 23 de ani pe care îi va împlini peste nici două săptămâni, „Tavi” pare rătăcit. La el nu e doar o problemă de prelungită lipsă a formei sportivă.
Cultura aduce și buna cuviință
Nu puținii adepți ai teoriei potrivit căreia fotbalistul nu are nevoie de carte ca să joace fotbal îți vor da în cap cu exemplele celebre de afară.
Ce, Vini l-a citit pe marele lui compatriot Jorge Amado? Nu, dar poate că dacă l-ar fi citit pe Amado (hai, fie, chiar un pic și pe Paulor Coelho!) ar fi adăugat talentului său cât Amazonul și un strop de bună cuviință care nu ar mai isteriza deopotrivă adversari și coechipieri și cu o imagine mai bună ar fi câștigat acel Ballon D'Or mult râvnit.
Fotbalul în general nu este un spațiu al culturii și poate că atracția multor scriitori pentru el provine tocmai din fascinația pentru o anumită doză de vulgar și de in-cultură.
De ce la fotbal?
Axiomă. La fotbal nu ajung decât foarte rar copiii din așa-numitele familii bune. Din medii cu oameni cu profesii sus pe scara socială sau cu ocupații bănoase. Antreprenori, afaceriști.
Și dacă decid să practice un sport de performanță, odraslele acestora se orientează mai degrabă către unul mai curat. Un tenis, o scrimă, un înot. Era să zic și gimnastică, dar mi-am mușcat limba. Alți copii transformă natural confortul, devenind beizadele
Copiii familiilor mai sărace, care nu își pot permite să plătească mii de lei pe lună pentru un antrenor și echipament, merg către fotbal. E mai accesibil, mai popular și, pentru puținii care reușesc, reprezintă o miză financiară.
Fotbalul ca mijloc de a ieși din sărăcie
Din fotbal s-au îmbogățit destui, din tenis extrem de puțini, iar din scrimă și polo și volei, nimeni. Lozul pe care-l joacă părinții copiilor care sunt dați la fotbal este îmbogățirea. Odată cu copilul, ies și ei din sărăcie.
Așa că o astfel de familie, de cele mai multe ori alcătuită din oameni decenți, care muncesc din greu, este mult mai vulnerabilă la un mesaj care neagă învățarea, celebrând ignoranța.
Trăim vremuri în care din păcate zicala „cine are carte are parte” a devenit o glumă. Astăzi ai parte dacă știi să învârți banii și să fentezi legea. De multe ori cu ajutorul celor care se cheamă că o apără. Pe ea, pe lege.
Vis sau delir?
La 18 ani, Mihai Toma are parte de un sfat prost și n-are parte nici de o îndrumare corectă. A citi, a învăța, a te informa corect sunt acțiuni care te definesc ca persoană.
Și cred că la 18 ani Mihai Toma, un băiat care a făcut primii spre a deveni un fotbalist important, e capabil să judece și singur ce este cu adevărat bine pentru el. Sper.
Mihai Toma a ales să fie fotbalist, dar asta nu îl condamnă să nu ia o carte în mână. Ori să nu citească pentru a afla ce se întâmplă în țară și în lume.
Visez ziua în care un tânăr fotbalist se va amesteca printre ceilalți tineri care acum protestează pentru curățarea Justiției. Unii vor spune că nu e vis, ci delir.