Radu Naum Sculptorul lui David

• De obicei se spune că în spatele unui mare campion stă un mare antrenor.
• Adrian Rădulescu nu stă în spatele lui David Popovici. Stă alături de el.

Adrian Rădulescu are o maturitate veselă. Îi plac jocul, joaca. O cafea bună și o discuție din care să afle sau să învețe ceva, el, cel care a ținut seminarii din Suedia până-n Spania.

Antigravitațional

E greu de vorbit despre el deși am comunicat de multe ori. Sunt subiectiv, o recunosc. Îmi place tipul ăsta. Îmi place pentru că e din tagma celor care împing, ușor, ușor, țărișoara înțepenită. În sport și în toate. Nu toți se văd, cei mai mulți nu, deși fac și ei performanță în lumea lor.

Nici Adrian nu s-a prea văzut. Acum a ieșit, vrând, nevrând, la suprafață. Creează proiecte și oameni fără să scrâșnească, să urle, fără încrâncenarea sau isteria unor personaje din fotbal sau handbal de care parcă atârnă soarta lumii, deși nici unul nu poate măcar visa la o mare performanță, numaivorbind despre Marele Șlem reușit de elevul lui: campion olimpic, mondial, european și recordman al lumii.

Adrian are ceva antigravitațional, e vag mucalit, fără umbre, mereu cu o glumă discretă la îndemână. Cu el descoperi altfel de sport. Unul care parcă vine din viitor.

Glumețul

Se întâmpla la un antrenament în căldura bucureșteană, la bazinul din complexul „Lia Manoliu”, cel care iarna e acoperit de un balon în interiorul căruia atmosfera e umid-misteriosă, siluete incerte ies și intră în ceață ca în Twin Peaks. Știți despre ce vorbesc, că tot s-a iscat furtuna asta după declarațiile lui Popovici și Rădulescu.

Pe unul dintre culoare un tânăr făcea tot felul de giumbușlucuri, își uda colegii și colegele cu apă, nu prea se ținea de treabă. Ca unul care a asistat la un antrenament al lui Bela Karoly cu lotul olimpic în care Nadia era demult o vedetă planetară, dar care suporta, ca și celelalte, o teroare psihologică întreținută cu admonestări, sarcasme și amenințări voalate cu corecția fizică (pentru mai târziu, că nu se putea de față cu străini), am înmagazinat tarelele, întreținute și de alți tehnicieni de-a lungul vremii, unui sport de performanță făcut cu biciul.

Sigur că nu mă așteptam ca Adrian să îl scoată din apă pe năzdrăvan și să-l tragă în sus de perciuni așa cum mi s-a întâmplat mie, copil fiind, ca parte a procesului de inițiere în înot.

Dar măcar să-i spună ceva, să-l atenționeze, să-l amenințe cu vreo pedeapsă ușoră, niște bazine în plus.

Nimic cu obligata

Nimic din toate astea. Adrian se uita la el și zâmbea. Ba chiar mi se pare că la un moment dat a intrat verbal în jocul tânărului. Am fost curios care e ideea. Ideea era simplă. Nimic cu obligata. Și foarte mult despre responsabilizare. Despre a ști ce și când să faci. Când să-ți permiți să fii glumeț și când trebuie să fii al naibii de serios.

Sportul cu forța duce eventual la niște medalii și sigur la un vagon de frustrări. La înecul ființei. O știu. Am mai văzut-o în înot acum mulți ani.

Tânărul despre care vă povesteam se numește Robert Badea*. La Europenele de juniori din acest an de la Vilnius a obținut două medalii de aur, la 200 și 400 mixt. Și sunt convins că se ține în continuare de șotii în bazin.

Parteneri

Îți vine să crezi că ascensiunea lui David Popovici, cu Adrian Rădulescu alături, nu e chiar întâmplătoare. Proaspătul campion olimpic nu era nici el un stahanovist, avea bâzdâcii lui.

Adrian a știut cum să facă. A știut pentru că s-a educat. Mulți dintre noi visează, știți sintagma, o țară ca afară. Dar nu ajunge să o visezi. Trebui să înveți să o construiești, în primul rând în tine.

Când Bob Bowman, antrenorul a doi imenși campioni, Michael Phelps, cel mai mare din toate timpurile, și Leon Marchand, cel mai mare al timpurilor actuale, a fost întrebat dacă ar vrea să-l pregătească pe Popovici, a răspuns repede că „nu, are un antrenor minunat, nu are nevoie de alt antrenor. Adrian face o treabă minunată cu el”.

Nu cred că a zis-o de complezență. Performanțele lui David sunt un produs al unei echipe în care el și antrenorul se află într-un permanent dialog. Asta nu înseamnă că își confundă rolurile, ci doar că nu există o comunicare unidirecțională. Cei doi sunt parteneri într-un drum comun.

Tabloul din spatele medaliilor lui David Popovici

E cam ceea ce transmitea, într-un interviu la TVR, antrenorul lotului olimpic de canotaj, italianul Antonio Colamonici apropo de succesele din ultimii ani. E, de fapt, singura cale sănătoasă pentru cine vrea cu adevărat să i se întâmple lucruri mari.

Adrian și Antonio nu sunt chiar cazuri izolate. Dar nu sunt încă norma. În clasamentul Jocurilor România e, în zona ei, singura cu medalii în doar două discipline. Ungaria și Noua Zeelandă au câte 4, Suedia, 6. Canada are zece!

Sigur, competiția nu s-a încheiat. Dar noi ne-am cam terminat muniția, vin alții tare din spate. Mai e Cătălin Chirilă, știu, doar că și el e un pisc singuratic, ca David. Avem două excepții și un sport coordonat de un străin. Sesizați tabloul?

Pe bune?!...

Acum masa mare de privitori așteaptă să vadă ce mai face Adrian cu David și mai ales ce mai scoate după David. Că trebuie, nu?, să mai scoată campioni! Să nu se ajungă cumva la concluzia că a fost vorba de „one shot” irepetabil. Și să înceapă aforismele despre noroc. Am sesizat strâmbatul din nas al unora, adică numai bronz la sută, pe bune?...

Mai zic o dată vorba antologică a unui cetățean turmentat despre un mare regizor de teatru: „dacă eu pot fi mediocru în fiecare zi, el de ce nu poate fi genial în fiecare zi?!”. „Fiți realiști, cereți imposibilul!”. Așa grăit-a Sartre. Ca și cum ne-ar fi rușine să o facem.

Victoria fără medalii

Ce bănuiesc, însă, e că Adrian are și alte planuri. Care nu sunt neapărat ale noastre. Poate că nu trebuie să pretindem de la el ceea ce pretindem de la elevul lui, să țină ca un Atlas Pământul sau jumătate din el în cârcă. Să nu vrem totul, acum, și după, potopul.

Adrian a dat mult acum, de-acum mai importantă e evitarea potopului. E doctor în sport și lector la UNEFS. Ar fi minunat să descopere un alt Popovici, dar ar fi fundamental să descopere și să însoțească profesional mai mulți Rădulescu. Care să creeze, ei, noi Popovici, Potec, Mocanu, Florea, Coman, Câșlaru.

Să nu lase să se instaleze din nou un pustiu de decenii. Aceasta ar fi victoria lui eternă fără medalie. Și dacă și alții fac la fel atunci poveștile înotului nu vor mai începe cu „a fost odată ca niciodată”.  

* Robert este sportivul Iuliei Becheru, asistată în acest caz de Adrian, și face parte din "gașca" (inițial de drept privat) în care au crescut o parte a rezultatelor natației din ultimii nouă ani.