Efectul rezultatelor slabe: Toate echipele din România, în primul tur al preliminariilor cupelor europene, în sezonul 2020/2021

Efectul rezultatelor slabe: Toate echipele din România, în primul tur al preliminariilor cupelor europene, în sezonul 2020/2021

Prin intermediul Scrisorii-Circulare nr. 59, UEFA a făcut cunoscute atât aşa-numita “listă de acces” pentru fiecare dintre cele 55 de asociaţii naţionale afiliate la UEFA, cât şi calendarul cupelor europene, ambele cu referire la sezonul competiţional 2020-2021, informează FRF, conform News.ro.

Champions LeagueFoto: steauafc.com

Vestea proastă pentru România este aceea că, prin prisma locului 29 ocupat în clasamentul coeficienţilor UEFA pe cinci ani competiţionali (începând cu 2014-2015 şi terminând cu 2018-2019) întocmit la finele ultimei stagiuni (ierarhie aplicabilă pentru sezonul 2020-2021), în vara anului viitor, toate cele patru reprezentante ale României vor începe parcursul european în primul tur de calificare (Q1), programat în zilele de 7/8 iulie (prima manşă) şi 14/15 iulie (returul) – campioana, în UEFA Champions League, respectiv 9 iulie (turul) şi 16 iulie (returul) – câştigătoarea Cupei României, precum şi ocupantele locurilor 2 şi 3 în campionat, ediţia 2019-2020, în UEFA Europa League.

Drumul spre grupele cupelor europene va fi mai complicat faţă de situaţia din actualul sezon european: locul 20 în clasamentul coeficienţilor UEFA pe cinci ani (2013/2014-2017/2018), întocmit anul trecut, a trimis, în 2019-2020, câştigătoarea Cupei în al doilea tur de calificare (Q2) al UEL, restul echipelor demarând drumul european în turul 1 de calificare (Q1). Asta, nemaivorbind de sezonul european 2018-2019, când, graţie locului 17 ocupat în ierarhia coeficienţilor UEFA la finele lui 2016-2017, ocupanta locului 3 a intrat în Q1 al UEL, campioana (UCL) şi vicecampioana (UEL) au pornit competiţia în Q2, iar câştigătoarea Cupei României (UEL) în Q3.

Formaţiile româneşti luptă nu doar pentru accederea în grupe, ci şi pentru locul unei reprezentante în UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor pentru juniori. Dacă România va ajunge, la sfârşitul sezonului european 2019-2020, pe locul 33 pe continent sau mai jos, ar putea să piardă dreptul de a alinia campioana Ligii Elitelor Under 19 (stagiunea 2020-2021) în UEFA Youth League 2021-2022, aşa-numita “Champions Path”, unde, în actualul sezon, va evolua FC Viitorul Constanţa.

Asta, desigur, dacă nu cumva campioana Ligii 1 în 2020-2021 va accede în grupele UEFA Champions League 2021-2022, caz în care şi juniorii mari ai respectivei grupări vor avea drept automat de participare în UYL, dar în UCL Group Path.

În momentul de faţă, cel premergător startului grupelor UCL şi UEL, ROMÂNIA (doar cu FC CFR 1907 Cluj calificată) OCUPĂ LOCUL 30 în evocata ierarhie a coficienţilor UEFA, care, la finele actualului sezon continental, va stabili “set-up-ul” ediţiei 2021-2022.

Calendarul Cupelor Europene 2020-2021:

UEFA CHAMPIONS LEAGUE

Turul preliminar (sub forma unui mini-turneu) – 23 iunie (semifinalele) şi 26 iunie (finala). Vor participa campioanele ţărilor de pe locurile 52-55, adică Irlanda de Nord, Kosovo, Andorra şi San Marino.

Q1 – 7/8 (turul) şi 14/15 iulie (returul)

Q2 – 21/22 şi 28/29 iulie

Q3 – 4/5 şi 11 august

Play-off-ul – 18/19 şi 25/26 august

Faza grupelor – 15/16 septembrie, 29/30 septembrie, 20/21 octombrie, 3/4 noiembrie, 24/25 noiembrie şi 8/9 decembrie

Fazele eliminatorii vor avea loc în primăvara lui 2021, finala fiind programată pe 29 mai 2021

UEFA EUROPA LEAGUE

Turul preliminar (eliminatoriu) – 25 iunie (turul) şi 2 iulie (returul). Implicate sunt un total de 16 echipe din ţărilor ocupante ale locurile 48-55, adică Ţara Galilor, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar, Irlanda de Nord, Kosovo, Andorra şi San Marino.

Q1 – 9 şi 16 iulie

Q2 – 23 şi 30 iulie

Q3 – 6 şi 13 august

Play-off-ul – 20 şi 27 august

Faza grupelor – 17 septembrie, 1 octombrie, 22 octombrie, 5 noiembrie, 26 noiembrie şi 10 decembrie

Fazele eliminatorii – în primăvara anului 2021, finala urmând să aibă loc pe 26 mai 2021

Comitetul Executiv al UEFA va stabili gazdele celor două finale din 2021 în cadrul şedinţei sale de la Ljubljana, din 24 septembrie 2019.

Supercupa Europei, ediţia 2020, se va disputa în ziua de 12 august, pe “Estadio do Dragao” din Porto.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:57
Moment special pentru Ronaldo Ce se va întâmpla la partida Portugalia - Danemarca: „Nu cunosc naționala fără Cristiano”
Moment special pentru Ronaldo Ce se va întâmpla la partida Portugalia - Danemarca: „Nu cunosc naționala fără Cristiano”
16:17
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
16:41
Rapid, victorie cu FC Argeș VIDEO. Stojilkovic, decisiv pentru giuleșteni + Toate rezultatele din amicale
Rapid, victorie cu FC Argeș VIDEO. Stojilkovic, decisiv pentru giuleșteni + Toate rezultatele din amicale
16:31
Peste 14 milioane de euro în plus Noul stadion din România va fi gata abia la finalul anului 2027
Peste 14 milioane de euro în plus Noul stadion din România va fi gata abia la finalul anului 2027
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
16:17
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
Citește mai mult
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot
12:38

România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365
13.11