Emma Răducanu și momentul în care s-a gândit la retragere

Emma Răducanu și momentul în care s-a gândit la retragere

​Se află pe locul 10 WTA, iar la doar 19 ani se poate lăuda deja cu un titlu de Grand Slam în CV. Emma Răducanu a vorbit despre cele mai dificile perioade ale carierei și a precizat și momentul în care s-a simțit ca și când ar fi fost aproape să renunțe la tenis.

Emma RaducanuFoto: Anna Gowthorpe / Shutterstock Editorial / Profimedia

Emma Răducanu și gândul de a se retrage din tenis

Pandemia a venit cu multe dificultăți pentru toată lumea, iar sportivii de performanță nu aveau cum să facă excepție.

A urmat o perioadă de izolare și opt luni în care britanica cu tată român nu a jucat tenis, nu s-a putut antrena. Emma își aduce aminte că a fost cea mai dificilă perioadă din cariera ei și că gândul retragerii a fost „acolo”.

Întrebată dacă s-a gândit la părăsirea sportului de performanță, Răducanu a răspuns clar: „Cu siguranță, nu am de gând să mint”.

Apoi a completat răspunsul cu amintiri din prima perioadă a pandemiei.

„Cred că în timpul pandemiei a fost destul de dificil pentru că, știți, circumstanțele au fost foarte dificile și nu am putut să mă antrenez timp de opt luni.

Mă bucur că am reușit să mă mențin pe poziții, puternică, în această situație delicată. Cred că am fost răsplătită din plin după perioada Covid-19 cu rezultate deosebite. Iar acest lucru doar datorită dedicării mele.

Atunci când simți că ești la pământ te poți consola cu gândul că ceva bun va veni în calea ta, pentru că răul nu durează la nesfârșit.

Indiferent cât de deprimat ai fi, acele momente te vor face mult mai puternic ca persoană, vei ajunge să te simți mult mai bine în pielea ta mai târziu”, a completat Emma Răducanu, citată de tennisworldusa.org.

În 2021, Emma uimea lumea tenisului devenind prima sportivă care cucerește un Grand Slam venind din calificări. Se întâmpla la US Open, iar în curând britanica va avea de apărat cele 2000 de puncte cucerite la Flushing Meadows.

Emma Răducanu rezultate modeste după titlul de la US Open 2021

În vârstă de 19 ani (va împlini 20 pe 13 noiembrie), Emma a adunat doar 9 victorii în acest sezon, pierzând în 12 rânduri. A adunat din premiile din tenis $545.787.

Rezultatele de la Grand Slamuri după titlul de la US Open 2021 au fost slabe, Emma fiind eliminată prematur: turul 1 la Australian Open, turul 2 la Roland Garros și Wimbledon.

La US Open 2022 (competiție care va avea loc în perioada 29 august - 11 septembrie), Emma Răducanu va avea de apărat 2000 de puncte, ea fiind campioana en-titre.

În cazul unui rezultat modest, britanica va pierde locuri importante în clasamentul WTA.

Răducanu va juca următorul turneu la Citi Open, de la Washington (1-7 august). ​

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:53
Parma, audiată în procesul Man - Prodan Judecătorii cer detalii despre transferul „tricolorului” de la FCSB. Miza: 350.000 de euro
Parma, audiată în procesul Man - Prodan Judecătorii cer detalii despre transferul „tricolorului” de la FCSB. Miza: 350.000 de euro
00:42
Inter îl vrea pe românul din Bundesliga Cât ar trebui să plătească echipa lui Cristi Chivu
Inter îl vrea pe românul din Bundesliga Cât ar trebui să plătească echipa lui Cristi Chivu
00:03
Liga Campionilor Interul lui Chivu a făcut spectacol cu Feyenoord + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor Interul lui Chivu a făcut spectacol cu Feyenoord + PSG a demolat-o pe Villarreal
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
03.11
„Avem varianta să mergem în altă parte” Andrei Nicolescu a vorbit despre problemele lui Dinamo cu terenul: „Asta e realitatea”
Citește mai mult
„Avem varianta să mergem în altă parte” Andrei Nicolescu a vorbit despre problemele lui Dinamo cu terenul: „Asta e realitatea”
Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
03.11
„Aș avea ceva să-i reproșez” Nu l-a iertat pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Citește mai mult
„Aș avea ceva să-i reproșez”  Nu l-a iertat pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11