Explicațiile lui Edi Iordănescu după umilința suferită de FCSB pe terenul rivalilor de la CFR Cluj

Explicațiile lui Edi Iordănescu după umilința suferită de FCSB pe terenul rivalilor de la CFR Cluj

​Fără antrenor principal după demiterea lui Marius Șumudică, CFR Cluj a câștigat de-o manieră categorică derbiul cu FCSB (4-1) din cadrul etapei a șaptea a Ligii 1 la fotbal. La finalul duelului, Edi Iordănescu (tehnicianul bucureștenilor) a recunoscut supremația adversarului.

Edi IordanescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aici poți vedea un amplu rezumat al partidei dintre CFR Cluj și FCSB.

Edi Iordănescu: Asta este diferenţa în momentul de faţă

  • "Consider că a fost o partidă pierdută la un scor greu de digerat. Felicit adversarul, nu e întâmplător campioana României şi echipa care este detaşat pe locul I. Au arătat valoare, au arătat experienţă, au trecut şi peste toate problemele care au fost în ultima perioadă aici şi mă aşteptam la asta, pentru că eu cunosc grupul foarte bine.
  • Le cer suporterilor scuze în numele echipei, dar trebuie să înţeleagă toată lumea că asta este diferenţa în momentul de faţă, ăsta ne este statutul şi doar conştientizând nivelul la care suntem putem să reparăm lucrurile şi să creştem.
  • E foarte greu să vorbim despre titlu atât timp cât arătăm atâta naivitate, atât timp cât arătăm atâta fragilitate. Prima repriză nu a fost rea. Am avut două, trei ocazii, nu a avut ocazii CFR-ul, au intrat în careu foarte rar spre deloc şi vine un gol pe o execuţie cu multă şansă, Bilel, cu piciorul drept, mingea a lovit pământul şi a intrat în poartă.
  • Dar greşeli foarte multe din partea noastră, aşa a fost la primul gol, aşa a fost şi la al doilea, greşeli individuale. Una peste alta, cred că a fost nedrept scorul de la pauză, dar în repriza a doua ne-am pierdut capul şi asta spune lipsă de maturitate, lipsă de experienţă, lipsă de personalitate.
  • Am terminat cu patru jucători sub 21 de ani în teren şi nu este uşor... Clar avem nevoie să ne acoperim, pentru că echipa a pierdut jucători, a pierdut jucători cu calitate. Sunt jucători tineri şi cu talent, dar numai cu talent nu câştigi campionate.
  • Nici suprafaţa nu ne-a avantajat, suntem o echipă fără talie, care mişcă mingea mult, combinativă. CFR-ul, mult mai experimentată, mult mai puternică, a fost echipa care s-a adaptat la suprafaţă.
  • L-am pierdut şi pe Tănase, care avea glezna umflată la pauză, şi-a legat glezna şi a dorit foarte mult să intre, ca să dea un mesaj echipei. Au dispărut nişte jucători în ultima perioadă şi fără 3-4 jucători cu experienţă ne va fi foarte greu să ţinem nivelul.
  • Keşeru este unul dintre cei care trebuie să vină să ne ajute. E un jucător cu experienţă, un jucător puternic, avem şi noi nevoie de forţă. CFR a câştigat duelurile individuale prin forţă şi a speculat toate greşelile noastre. Am solicitat (n.r. - jucători noi) şi ştiu că se dă interesul în sensul ăsta.
  • E nevoie să facem nişte eforturi, pentru că perioada este aproape de final şi altfel va fi foarte greu, ne vom bate să prindem play-off-ul. Anul trecut au fost probleme, acum doi ani au fost probleme şi totuşi de atunci au dispărut 3-4 jucători, Creţu, Moruţan, Man, Florinel Coman, azi Tănase nu a mai putut.
  • Echipa nu poate să compenseze pentru că nu are maturitatea necesară. Banca noastră astăzi era ca o grădiniţă" - Edi Iordănescu, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I, citat de News.ro.

Golurile ardelenilor au fost marcate Omrani '30, Sigurjonsson '56, Deac '67, Alibec '73 (p). FCSB a marcat golul de onoare prin Ianis Stoica, în minutul 90.

CFR Cluj s-a distanțat și mai mult în fruntea clasamentului Ligii 1, cu maximum de puncte după șapte etape. De cealaltă parte, FCSB este pe șapte, cu nouă puncte acumulate.

Clasament:

1 CFR Cluj 21 puncte

2 Rapid 16

3 Botoșani 14

4 Farul 12

5 CS U Craiova 12

6 UTA Arad 11 (-un meci)

7 FCSB 9 etc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”
„Nu e nimic făcut pe ascuns”  Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”
22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia
22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție
23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365