Florentino Perez, Gareth Bale, Neymar și motivul plecării lui Zinedine Zidane de la Real Madrid

​A câștigat a treia oară consecutiv Champions League (performanță unică în noul format al competiției), dar a surprins pe toată lumea când și-a dat demisia. Zinedine Zidane a plecat de la Real Madrid într-un moment în care se afla pe cel mai înalt val al carierei. Jurnaliștii de la El Pais vorbesc despre adevăratul motiv care ar fi stat în spatele plecării lui Zizou de pe Santiago Bernabeu.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Finala Champions League din acest an. Rezervă fiind, Gareth Bale intră pe teren în a doua repriză și are o contribuție decisivă la cucerirea trofeului în fața celor de la Liverpool (galezul a înscris două goluri).

A fost momentul care l-a făcut pe Florentino Perez (președintele galacticilor) să își schimbe ideile și să-și dorească să-l păstreze pe galez la Madrid.

Înțelegea dintre Perez și Zidane fusese ca Bale să fie vândut, iar cu banii câștigați să fie adus Neymar. Cum planul de acasă nu s-a potrivit cu cel din târg, francezul nu a trecut peste faptul că nu i-au fost ascultate dorințele, iar la finalul lunii mai a organizat o conferință de presă în care și-a prezentat demisia.

Alături de Zizou, Real Madrid a trăit cea mai bună perioadă din Champions League, dacă ne referim la perioada din era modernă, model al competiției care a debutat în 1993.

Întâmplător sau nu, după despărțirea de antrenorul francez a plecat de la Madrid și Cristiano Ronaldo.

Cu o singură victorie în ultimele cinci etape, Real Madrid se află în acest moment pe locul 4 în La liga, cu 14 puncte acumulate.

Scaunul lui Julen Lopetegui (actualul tehnician al galacticilor) depinde de marele derbi cu FC Barcelona, din 28 octombrie, de pe Camp Nou.

Rezultatele lui Real Madrid în sezonul 2018-2019:

La Liga:

Real Madrid - Getafe 2-0

Girona - Real Madrid 1-4

Bilbao - Real Madrid 1-1

Real Madrid - Espanyol 1-0

Sevilla - Real Madrid 3-0

Real Madrid - Atletico Madrid 0-0

Alaves - Real Madrid 1-0

Champions League:

Real Madrid - AS Roma 3-0

TSKA Moscova - Real Madrid 1-0.

S-ar putea să te intereseze și:

Meciul cu Barcelona, decisiv pentru Julen Lopetegui - Real Madrid îi caută deja înlocuitor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:35
„Asta voi face mereu, cu orice risc!” Șumudică cere măsuri reale contra rasismului de pe stadioane: „M-au felicitat jucătorii africani de la U Cluj”

23:50
U Cluj, încă un episod de rasism Șumudică a vrut să scoată CFR-ul de pe teren. Ce s-a auzit din tribune

23:25
„Sunt în stare de șoc” Soția campionului mondial s-a aflat într-un tren din spatele uneia dintre garniturile feroviare implicate în tragedia din Spania

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
28.10

Citește mai mult

Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”

ALERTĂ | Incendiu puternic în București, într-un bloc din Băneasa, de pe strada Gârlei Arde la mansardă, pompieri și salvatori la înălțime la fața locului | VIDEO
B365