FOTO Cuplul momentului din tenisul mondial - Jucătorii de top care se afișează împreună

Stefanos Tsitsipas și Paula Badosa se afișează tot mai mult împreună pe rețelele sociale, iar zvonurile din lumea tenisului vorbesc tot mai des despre faptul că aceștia formează un cuplu.

Paula BadosaFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

Stefanos Tsitsipas și Paula Badosa, cel mai nou cuplu din lumea tenisului

Iberica (care nu a participat la Roland Garros din cauza unei accidentări) a putut fi văzută în loja grecului la meciul acestuia din optimile de la Paris (cu Sebastian Ofner, partidă câștigată în trei seturi, scor 7-5, 6-3, 6-0).

„Cei mai buni prieteni și suflete pereche. Nimic mai mult, nimic mai puțin”, au precizat cei doi pe rețelele sociale.

Imaginile cu Stefanos și Paula par însă să vorbească despre mai multe decât o prietenie.

Stefanos Tsitsipas - 24 de ani, cel mai sus a fost pe locul 3 ATP. A adunat doar din premiile din tenis $25.960.665.

Paula Badosa - 25 de ani, cel mai sus în ierarhia WTA s-a aflat pe 2. A strâns doar din premiile din tenis $5.747.864.

Imaginile din ultima perioadă de pe rețelele sociale cu Stefanos Tsitsipas și Paula Badosa.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cel mai top arbitru din Europa”   Istvan Kovacs,  lăudat după prestația din Liverpool - PSG: „Meci mare al românului. Nu s-a lăsat păcălit”
Liga Campionilor
11:15

Citește mai mult

Mesaj pentru Șumudică  Președintele FRF  cere dovezi după insinuările de dopaj la adresa FCSB: „Să nu ezite”
Superliga
10:45

„Cel mai bun meci”  Arne Slot surprinde după ce  Liverpool a fost eliminată  de PSG + Luis Enrique: „Noi am meritat puțin mai mult”
Liga Campionilor
09:50

Theodor Jumătate Avem  arbitru  de finală Champions League
Opinii
09:42

Pregătiți de retur Joyskim Dawa și David Miculescu, despre duelul cu Lyon: „Unii credeau că  o să ne facem de râs”
Europa League
09:00

„Nunez, o rușine!”  Cel mai scump transfer din istoria lui Liverpool,  aspru criticat  de o legendă a Stelei: „A fost de pe altă planetă”  
Liga Campionilor
10:11

Liverpool, OUT din UCL PSG se impune pe Anfield:  Donnarumma, senzațional  la penalty-uri! Știm deja primul duel din sferturi
Liga Campionilor
01:06

Date oficiale Ce au în comun Pro TV,  fotbalul românesc  și Călin Georgescu
Superliga
11.03