Suspendată provizoriu pentru dopaj (a fost testată pozitiv la roxadustat, o substanță interzisă), Simona Halep le-a transmis fanilor săi un mesaj pe Instagram.
Fosta lideră a WTA riscă până la 4 ani de suspendare, iar în această perioadă încearcă să își demonstreze nevinovăția. Dubla campioană de Grand Slam a postat luni o fotografie și un mesaj pentru urmăritorii săi.
„Pacea începe cu un zâmbet - Maica Tereza”, a scris Simona Halep pe Instagram.
Sursă foto: Instagram - Simona Halep
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat pe 21 octombrie că Simona Halep a fost suspendată provizoriu după ce a picat un test antidoping la US Open 2022.
La scurt timp după precizarea care a făcut înconjurul planetei, Simona Halep a spus: „Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă”. Mai mult, fosta lideră WTA a precizat că se simte „complet confuză și trădată”.
S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro