FRF a rupt contractul  Înțelegerea era semnată până în 2025: „Noul partener al CCA va fi anunțat  în perioada următoare ”

• FRF a anunțat că a încetat contractul cu firma Nordis.
• În această pauză competițională în Liga 1, în care a apărut scandalul Nordis, CCA a căutat să facă rost, pentru toți arbitrii, de echipamente noi, care să nu conțină sigla sponsorului.
• Deși s-a reușit acest lucru, înainte de startul etapei, arbitrii au fost anunțați printr-un mesaj intern: „Folosiți tot Nordis!”. Ceea ce s-a și întâmplat.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Contractul dintre FRF și Nordis, pentru CCA și arbitri, era semnat până în decembrie 2025. Federația a avut un punct de vedere după apariția dezvăluirilor Recorder și a spus că „de comun acord, FRF și Nordis vor încheia parteneriatul la finalul anului 2024”.

Astăzi, Federația Română de Fotbal a anunțat oficial încetarea contractului cu Nordis.

FRF a rupt contractul cu Nordis

Mai jos, comunicatul oficial al FRF:

„Federația Română de Fotbal anunță încetarea parteneriatului cu Nordis Grup, care a susținut activitatea Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Colaborarea, menită să sprijine programele de dezvoltare și modernizare a arbitrajului românesc, nu va mai continua începând de astăzi.

Investiția în pregătirea arbitrilor reprezintă un element esențial pentru asigurarea unui arbitraj de calitate în competițiile naționale și internaționale. În acest sens, FRF se angajează să găsească un nou partener strategic care să contribuie la îmbunătățirea continuă a nivelului de pregătire al arbitrilor români”.

Noul partener al CCA va fi anunțat în perioada următoare, după finalizarea discuțiilor în curs”.

Nordis, încă două săptămâni de reclamă în prime-time, după dezvăluirile Recorder

După apariția investigației Recorder despre schema prin care patronii Nordis păcăleau clienții (cedau aceleași apartamente mai multor cumpărători, unii dintre ei rămânând și fără bani și fără imobil), firma a continuat să-și facă reclamă la cel mai înalt nivel în România, chiar în prime-time, deși a fost în centrul unui scandal imens.

Sponsorul a apărut pe echipamentul arbitrilor de fotbal din Liga 1, vizibile la meciuri, dar și în emisiunile de analiză.

Ordin intern: „Tot cu Nordis!”  Deși arbitrii aveau deja la dispoziție noul echipament,  fără numele  dezvoltatorului imobiliar, au primit mesaj să nu-l folosească
Citește și

Citește mai mult

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”

Știri ultima oră
16:24
„Dacă îl civilizez un pic, îl fac antrenor bun!” Valeriu Iftime spune că nu-l dă afară pe Croitoru, dar că vrea să-i aducă un șef portughez

15:38
Dan Udrea Statul amputează și comemorările!

16:09
Cât valorează Armstrong Suma pentru care Dinamo ar fi dispusă să-l cedeze: „Nu ai cum să refuzi”

15:18
Cordea pleacă de la CFR Cluj! Lovitură pentru Șumudică: „Am dat undă verde”. Unde merge jucătorul și ce sumă încasează ardelenii

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

EXCLUSIV I Palatul din Piața Lahovari, paradoxal primul bloc de locuințe sociale din București, construit pentru bogați. Cum a fost ridicat fabulosul castel al înstăriților
B365
00:00