Funsho în Turcia Rapid și-a vândut unul dintre cei mai  importanți  jucători
Funsho Bamgboye (centru). Foto: sportpictures.eu

Funsho în Turcia Rapid și-a vândut unul dintre cei mai importanți jucători

• Funsho Bamgboye (25 de ani) a fost transferat de Hatayspor, echipă care a terminat pe locul 15 în ultimul sezon din campionatul Turciei.
• GOLAZO.ro a anunțat la începutul săptămânii trecute că fotbalistul nigerian nu dorește să continue în Giulești, la Rapid.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Funsho a avut probleme medicale, un edem muscular, și nu a făcut deplasarea în cantonamentul din Slovenia, unde Rapid a disputat 5 meciuri amicale.

Funsho a semnat cu Hatayspor

Vineri, giuleștenii au precizat că fotbalistul a ajuns la Hatayspor. Nu a fost precizată o sumă de transfer, iar Transfermarkt anunță că acesta a plecat gratis (are o cotă de piață de 900.000 de euro).

• Funsho, care are 25 de ani și jumătate, venise la Rapid în ianuarie 2023, când a fost achiziționat din Ungaria, de la Fehervar. Șucu a plătit pentru el 100.000 de euro.

Nigerianul a fost în prima jumătate a sezonului 2023-2024 poate cel mai bun și mai constant jucător al Rapidului. Apoi, în partea a doua a sezonului a pierdut postul de titular, în fața lui Krasniqi (plecat la Sparta Praga).

Cu toate acestea, el a ratat un singur joc oficial disputat de Rapid. O partidă de campionat. A jucat 42 de jocuri, 39 în Liga 1 și 3 în Cupa României.

13 goluri
a produs Funsho în campionatul trecut: a marcat de 5 ori și a oferit 8 assisturi

Rapid nu rămâne descoperită după ce Funsho va pleca. Postul de atacant dreapta poate fi acoperit de Rareș Pop, pe care giuleștenii l-au cumpărat de la UTA și e un fotbalist de mare perspectivă. Alte soluții din lot pentru această poziție: Hasani, Papeau, Pănoiu.

Transferuri la Rapid

• Sosiri: Jambor (atacant, 21 de ani), Hromada (mijlocaș, 28), Blazek (fundaș, 26), Manea (fundaș, 26), Gojkovic (mijlocaș, 24), Pop (atacant, 19)
• Reveniri: Micovschi (extremă, 25), Vulturar (mijlocaș, 20)
• Plecări: Krasniqi, Cristea, Grigore, Albu, Soni, Drăghia, Crivac, Funsho

Rezultatele Rapidului în cantonamentul din Slovenia

• 4-0 cu Maribor
• 1-0 cu Zaglebie Lubin
• 0-1 cu Celje
• 1-1 cu Ruzomberok
• 2-1 cu Radomlje.

Programul Rapidului în primele etape din Liga 1

„Giuleștenii” vor debuta în noul sezon la Arad, urmând ca în etapa a 2-a să întâlnească CFR Cluj, pe teren propriu.

Etapa 1: UTA – Rapid (13 iulie, ora 19:15)
Etapa 2: Rapid – CFR Cluj (20 iulie, ora 21:30)
Etapa 3: Petrolul – Rapid (27 iulie)
Etapa 4: Rapid – Sepsi (3 august)
Etapa 5: Gloria Buzău – Rapid (10 august)
Etapa 6: Rapid – Dinamo (17 august).

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”

Știri ultima oră
16:24
„Dacă îl civilizez un pic, îl fac antrenor bun!” Valeriu Iftime spune că nu-l dă afară pe Croitoru, dar că vrea să-i aducă un șef portughez

15:38
Dan Udrea Statul amputează și comemorările!

16:09
Cât valorează Armstrong Suma pentru care Dinamo ar fi dispusă să-l cedeze: „Nu ai cum să refuzi”

15:18
Cordea pleacă de la CFR Cluj! Lovitură pentru Șumudică: „Am dat undă verde”. Unde merge jucătorul și ce sumă încasează ardelenii

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

EXCLUSIV I Palatul din Piața Lahovari, paradoxal primul bloc de locuințe sociale din București, construit pentru bogați. Cum a fost ridicat fabulosul castel al înstăriților
B365
00:00