Gică Hagi, decizie categorică după victoria cu Dinamo – Toți titularii vor lipsi la următoarea partidă

Farul Constanța a reușit o victorie extrem de importantă împotriva lui Dinamo, 2-0 în deplasare, deși a evoluat mai bine de jumătate de oră cu un om în minus.

Gica HagiFoto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Gheorghe Hagi speră ca echipa să revină la forma de anul trecut

Managerul tehnic al campioanei nu s-a arătat extrem de entuziasmat de victorie, venită pe un teren foarte greu pe stadionul Arcul de Triumf.

Constănțenii pregătesc schimbări masive în echipă pentru duelul de marți din Cupa României cu FC Voluntari, iar titularii din etapa a zecea a SuperLigii vor rămâne acasă.

„Ne adaptăm la teren, trebuie să luptăm, asta am făcut. Am încercat să jucăm, a venit golul, eliminarea, iar golul ne-a dus să luptăm, să ne apărăm. Nu sunt supărat pentru eliminare, nu am văzut dacă a fost sau nu, se întâmplă, bine că am reacționat, am schimbat bine, am aut și șansă.

Trebuie să ne revenim ușor ușor, am călătorit foarte mult, am jucat, noi nu suntem obișnuiți, acum încercăm să ne reglăm.

Mazilu trebuie să mai progreseze. Am zis că nu mai laud jucătorii, îi las să muncească și să își facă drumul lor. Cu Craiova acasă a fost Farul de anul trecut. În momentul de față, trebuie să suferim, să stam bine, să avem grijă de orice lucru pentru a veni victoriile. Marți vor juca toți cei care nu au fost azi.

Să devenim colectivul de anul trecut, echipa să lupte, defensiv să alergăm mult, să jucam și ofensiv să ne facem fotbalul nostru” – a declarat Gică Hagi, pentru DigiSport.

Farul va juca următoarea partidă în grupele Cupei României, marți de la ora 18:30, în deplasarea de la FC Voluntari.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Made in Romania”     VIDEO.     Cristi Chivu, dezlănțuit   în vestiarul lui Inter! Au sărbătorit titlul cu maneaua ajunsă celebră în Europa
Stranieri
01:30

Citește mai mult

„Ăsta vreau să fiu”    Ce făcea Chivu  în timp ce jucătorii sărbătoreau: „Scuze că o spun” + a plecat de la conferință după  câteva secunde
Stranieri
01:14

Eroare gravă de arbitraj în Bănie    VIDEO.  Victoria Craiovei cu Dinamo a venit după un   ofsaid evident!  Greșeala poate decide campioana! + verdictul specialistului
Superliga
03.05

Cristi Chivu, campion în Italia!     FOTO.  Inter învinge Parma și câștigă   titlul #21!  Sărbătoare nebună pe „Meazza”
Campionate

Știri ultima oră
01:30
„Made in Romania” VIDEO. Cristi Chivu, dezlănțuit în vestiarul lui Inter! Au sărbătorit titlul cu maneaua ajunsă celebră în Europa
„Made in Romania”  VIDEO. Cristi Chivu, dezlănțuit  în vestiarul lui Inter! Au sărbătorit titlul cu maneaua ajunsă celebră în Europa
01:14
„Ăsta vreau să fiu” Ce făcea Chivu în timp ce jucătorii sărbătoreau: „Scuze că o spun” + a plecat de la conferință după câteva secunde
„Ăsta vreau să fiu” Ce făcea Chivu în timp ce jucătorii sărbătoreau: „Scuze că o spun” + a plecat de la conferință după câteva secunde
01:03
Elogii pentru Chivu Lautaro, Calhanoglu și Thuram, cuceriți de antrenorul român: „Am încercat să dăm totul pentru el” + anunțul lui Marotta

00:16
Revolta „câinilor” FOTO. Jucătorii lui Dinamo au răbufnit pe rețelele de socializare: „Au o problemă cu noi! O rușine mizerabilă”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Radu Naum: Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Dan Udrea: Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Mondialul din cabină și astronauții

Cristian Geambașu: Mondialul din cabină și astronauții

Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Theodor Jumătate: Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

Cristian Geambașu: Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

O noapte la capodoperă

Radu Naum: O noapte la capodoperă

Radu Naum: O noapte la capodoperă
PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!

Theodor Jumătate: PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!

Theodor Jumătate: PSG <span>-</span> Bayern <span>5-4,</span> zi și noapte <span>l-aș</span> vedea, la nesfârșit!
Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei
Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Dan Udrea: Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi
Unde are dreptate,  unde greșește

Radu Naum: Unde are dreptate, unde greșește

Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?

De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?
Final rapid de coșmar

Cristian Geambașu: Final rapid de coșmar

Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?
McPuișorul  Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine
Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Cristian Geambașu: Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Dan Udrea: Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1
Urât fotbal mai avem!

Cristian Geambașu: Urât fotbal mai avem!

Top stiri
U Craiova, cu o mână pe titlu    VIDEO.   Victorie in extremis cu Dinamo, după o   greșeală mare de arbitraj  în prelungiri!
Superliga
03.05
U Craiova, cu o mână pe titlu VIDEO. Victorie in extremis cu Dinamo, după o greșeală mare de arbitraj în prelungiri!
Citește mai mult
U Craiova, cu o mână pe titlu VIDEO.  Victorie in extremis cu Dinamo, după o greșeală mare de arbitraj în prelungiri!
Visăm la medalie  Echipa feminină de tenis de masă,   încă o victorie mare  la Mondiale
Alte sporturi
03.05
Visăm la medalie Echipa feminină de tenis de masă, încă o victorie mare la Mondiale
Citește mai mult
Visăm la medalie Echipa feminină de tenis de masă,  încă o victorie mare la Mondiale
S-a întors Louis Munteanu    VIDEO.   A marcat din nou pentru DC United:   „dublă” cu New York City FC
Stranieri
00:26

Unde facem grătar de 1 Mai în București, dacă vremea chiar va fi de partea noastră 😉 Nerespectarea Legii Picnicului poate duce la amenzi
B365
01.05