Gică Popescu, despre grupa României din preliminariile EURO 2024: „Dacă nu ne calificăm, această generație trebuie dată uitării”

Gheorghe Popescu a afirmat că naționalei României i-a surâs norocul la tragerea la sorți a preliminariilor pentru Campionatul European 2024. Fostul căpitan al primei reprezentative consideră că tricolorii nu vor avea scuze dacă nu vor reuși să obțină calificarea la turneul final din Germania.

Gica PopescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

„Dacă ne-am fi ales noi asemenea grupă, nu am fi fost la fel de inspiraţi. Ne-a surâs norocul. Dacă de aici nu ne putem califica, atunci această generaţie trebuie dată uitării. Avem poisibilitatea să mergem la turneul final. Cred că favorite la locurile 1-2 suntem noi şi Elveţia.

Sper ca parcursul nefericit din Liga Națiunilor să fi fost un accident, să fi învățat foarte multe din această situație și rezultatele să le vedem în această campanie de calificare pentru EURO.

Programul nu contează, oricum trebuie să jucăm cu echipele din grupă și acasă și în deplasare. Important este să începem cu bine, un rezultat bun la începutul campaniei dă încredere, apoi să menținem tonusul pozitiv și să adunăm multe puncte cât mai rapid.

La început se fac punctele. În momentul în care trec meciurile, toată lumea se așteaptă să mai ai timp să recuperezi, în caz că pierzi un meci. Nu, punctele se fac la început” - Gheorghe Popescu, la Prima TV.

Naționala României va face parte din Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024, conform tragerii la sorți care a avut loc la Frankfurt. „Tricolorii” se vor întâlni cu Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.

Cum arată programul României în preliminariile pentru EURO 2024

*Toate meciurile tricolorilor vor fi transmise în format LiveTEXT pe HotNews.ro

25 martie 2023

ora 18:00 | Belarus – Elveția

ora 20:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo

28 martie 2023

ora 20:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 iunie 2023

ora 20:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 iunie 2023

ora 20:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 septembrie 2023

ora 18:00 | Andorra – Belarus

ora 20:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023

ora 20:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023

ora 20:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

ora 18:00 | Elveția – Belarus

ora 20:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

ora 18:00 | Belarus – Andorra

ora 20:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

ora 20:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate.

Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.

Turneul final al EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Roux, înger și demon    FOTO.  Noul jucător al Craiovei  a înscris la debut,  dar apoi a fost eliminat! Reacția lui Coelho
Cupa Romaniei
19:54

Citește mai mult

Pancu primește întăriri  Rapid a anunțat  un nou transfer.  Are două meciuri la FCSB și e al 12-lea jucător adus de giuleșteni în această vară!
Superliga
17:31

Sportul Studențesc, relansat!   VIDEO+FOTO.  Cine va antrena echipa, de ce  nu poate evolua în Regie  și contradicțiile de la prezentare
Diverse
18:28

Marquez, poză tulburătoare   FOTO:  Campionul mondial din MotoGP  și-a șocat fanii cu imaginea pe care a publicat-o
Moto GP
19:34

Știri ultima oră
21:37
După crocodil, a venit ursul Valeriu Iftime, o nouă declarație spumoasă despre FCSB: „Nici dinți nu are”

21:11
„Înțelegeți dumneavoastră” Motivul pentru care Poli Timișoara nu a băgat primul „11” în meciul cu Rapid din Cupă

20:14
Drăguș a reziliat Situația atacantului în Turcia e rezolvată. Urmează FCSB!

20:47
Penalizare drastică „Dosarul Metaloglobus”: suspendat de FRF doi ani pentru pariuri și amendat cu 300.000 de lei

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

Top stiri
LIVE   Poli Timișoara - Rapid,  în ultimul meci din prima rundă a grupelor Cupei României
Cupa Romaniei
20:30

GOLAZO.ro a vizitat noul OZN   VIDEO+FOTO.  Imagini din dronă cu  anomalia de la Târgoviște  » Când va fi inaugurat al doilea stadion modern din oraș
Diverse
07:00

Drăguș a semnat!  FCSB  a rezolvat trei dintre cele patru transferuri  dorite. Detalii de ultimă oră
Superliga
11:55

VIDEO | Piatra de încercare de pe Lotul Leneș din Autostrada Bucureștiului: pasajul DN3, făcut de chinezi pe L3 Nord. Ce se întâmple pe podul care va lega, în sfârșit, A3 de A2, via A0
B365
05:22