Hocheiul feminin are o nouă campioană mondială

​Selecţionata SUA a devenit campioană a lumii la hochei pe gheaţă feminin după ce a învins în finală reprezentativa Canadei cu 6-3, detronând astfel dubla campioană mondială, la Brampton (Canada), informează AFP.

Echipa feminina de hochei a SUAFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

SUA, noua campioană mondială la hochei feminin, după ce a detronat Canada

Statele Unite, a căror ultimă victorie la un Campionat Mondial data din 2019, au marcat prin Hilary Knight, autoarea unei triple, Abbey Murphy, Caroline Harvey şi Cayla Barnes.

La rândul lor, canadiencele, care au rămas cu medalia de argint, au marcat prin Marie-Philip Poulin şi Brianne Jenner, autoarea unei duble.

Hocheistele americane pierduseră de două ori în faţa Canadei la ultimele două Mondiale, precum şi în finala turneului olimpic de la JO de la Beijing în februarie 2022.

Medalia de bronz a revenit Cehiei, care a trecut de Elveţia cu 3-2 în finala mică.

Cehia a câştigat o medalie de bronz pentru a doua oară consecutiv, după victoria de anul trecut din meciul pentru locul trei, tot în faţa Elveţiei, informează Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:09
LIVE România - Polonia, în Liga Națiunilor » Ocazie imensă ratată de Băluță, în prelungirile primei reprize

22:40
„Nu se compară cu niciunul” Ianis Hagi și banderola de căpitan, subiect de dezbatere în direct: „Două meciuri titular, 5 rezervă”

21:54
„Zidul Galben” nu trădează! Naționala are 4 eșecuri, dar fanii au umplut Arena și cu Polonia: „România, România” cu torțe și petarde

22:05
Fost fotbalist, ginerele lui Ilie Bolojan FOTO. Cu cine s-a căsătorit fiica cea mare a fostului premier

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
16:17

Citește mai mult

Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot
12:38
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături de David Popovici: „Aș vrea să vă pregătesc”
Citește mai mult
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături de David Popovici: „Aș vrea să vă pregătesc”
LIVE   România - Polonia,  în Liga Națiunilor » Ocazie imensă ratată de Băluță, în prelungirile primei reprize
Nationala

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365
13.11