Imaginile postate de Emma Răducanu la finalul unui sezon de poveste în care a câștigat US Open

Sezonul 2021 s-a încheiat pentru Emma Răducanu (la fel ca pentru majoritatea jucătoarelor din circuitul WTA), iar sportiva britanică a postat pe contul personal de Instagram două imagini care reprezintă cel mai bine anul fantastic avut.

Emma RaducanuFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

La finalul sezonului 2020, Emma se afla pe locul 343 în clasamentul WTA. La un an distanță, Răducanu se găsește pe 19 în Live WTA (cea mai bună poziție din carieră).

2021 a fost anul în care s-a făcut remarcată întâi la Wimbledon, competiție unde a ajuns până în optimi (a abandonat în meciul cu Ajla Tomljanovic).

Apoi a urmatincredibila poveste de la US Open, acolo unde a câștigat trofeul după ce a venit din calificări.

La finalul unui sezon fantastic, Emma a dorit să le mulțumescă tuturor celor care i-au fost alături (de la familie, antrenori și până la fani) și a postat două imagini reprezentative pentru ea.

A avut 25 de victorii și 8 înfrângeri în 2021, a câștigat un titlu (US Open) și a adunat doar din tenis $2.803.036.

Postarea Emmei Răducanu de pe Instagram la final de sezon 2021:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:39
Neînțelegeri Hagi - jucători? VIDEO. Nicolae Stanciu a dat detalii din vestiar: „Probabil nu mai eram aici”

13:15
„E nevoie de timp” Gică Hagi continuă să creadă în națională: „Am ideile mele, vreau să le implementez” » Toate declarațiile înainte de Suedia

12:21
„Ei doi trebuie să plece urgent!” Li se cere demisia de la FCSB: „Avem dovezi. Dacă vor reacționa, va fi foarte rău”

11:27
„O nație de lași, trădători și fricoși” Ionuț Lupescu, atac dezlănțuit: „Putem să-l punem și pe Mourinho, n-are ce să facă”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Top stiri
„Nu faci asta la 5-0!”   Momentul care l-a șocat pe Mihai Stoica cu Polonia:  „Ce a vrut să însemne gestul ăla?”
Nationala
03.10

Citește mai mult

România nu mai are vârf!   Încă o lovitură pentru Hagi! Nici Bîrligea  nu va putea juca  în meciul cu Suedia

România, surclasată de Ungaria  După eșecul dramatic suferit de CSM București, Gloria Bistrița a fost  surclasată la Gyor
Handbal

ESENȚIAL | Primarul Ciucu vrea să împrumute 350 de milioane de euro de   pentru transportul public din București. Banii, pentru tramvaiul pe Prelungirea Ghencea, troleibuze noi
B365
02.10