Încă o ușă închisă pentru Marius Șumudică – Formația pe care nu o va antrena niciodată

Încă o ușă închisă pentru Marius Șumudică – Formația pe care nu o va antrena niciodată

Marius Șumudică este unul dintre cei mai titrați antrenori români în activitate, dar ușile formațiilor importante din SuperLigă i s-au închis pe rând. Deși este liber de contract, încă o echipă îl exclude din planurile sale.

Marius SumudicaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

După Rapid, Craiova și CFR Cluj, Șumudică are ușile închise și la FCSB

Liber de contract după despărțirea de Al-Raed din Arabia Saudită, Marius Șumudică a sperat să fie numit antrenor principal la Rapid după plecarea lui Adrian Mutu, dar conducătorii din Giulești l-au numit pe italianul Cristiano Bergodi.

La scurtă vreme, patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, anunța că nu se pune problema venirii lui Șumudică, iar la CFR Cluj nu există cale de întoarcere după demiterea din urmă cu doi ani.

Deși a discutat cu Universitatea Cluj și U Craiova 1948, numele antrenorului a fost vehiculat pentru preluarea FCSB, după eliminarea din cupele europene, iar suporterii roș-albaștrilor chiar au protestat împotriva sa la partida din ultima etapă cu Poli Iași.

Gigi Becali a ținut să liniștească spiritele și a anunțat că Marius Șumudică nu va antrena niciodată FCSB, după ce în urmă cu un an își dăduse acordul, după care s-a răzgândit.

„Ca să vă spun! Șumudică e prietenul meu, îmi place de el, e băiat bun, dar ca să se termine odată o spun acum, dar nu o luați în sens peiorativ. Șumudică nu va antrena niciodată FCSB. Gata, să se termine odată bâlciul!

De unde până unde tot Șumudică? Șumudică are treabă cu mine ca prieten, dar nu am treabă cu el ca antrenor, nu mă intereseaza! A fost atunci, s-a schimbat după ce s-a întâmplat! De atunci, s-a luat hotărârea! Nu e vorba de orgoliu, el și-a cerut iertare: ’Da, dom-le, am greșit!’. Noi stabilisem tot, dar nu există, dacă nu mă ascultă, nu există antrenor care să nu mă asculte!

Am stabilit și apoi a zis că nu e așa. A recunoscut că a greșit, l-am iertat, sunt prieten cu el, dar atât. Am luat o hotărâre atunci. Nu vreau să se interpreteze. Eu am niște principii în viață. Nu vreau să mă cert cu Șumi, că e băiat bun, dar nu vreau să am cu el legături de contract.

Eu am niste principii, dacă odată ai făcut ceva, cum ar veni să mă minți în față, nu zic de el, zic la modul general, dacă m-ai mințit în față azi, după ce am vorbit ceva ieri, eu iert, dar țin cont de aia” – a declarat Gigi Becali, pentru Digisport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10