Indian Wells: Câștigătoare de Grand Slam, calificare dificilă în semifinale

Elena Rybakina nu a avut deloc o partidă ușoară în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells, reușind să o învingă pe Karolina Muchova în trei seturi, 7-6(4), 2-6, 6-4.

Elena RybakinaFoto: Aaron Favila / AP / Profimedia

Elena Rybakina a eliminat-o pe Karolina Muchova la Indian Wells

Primul set a fost controlat de Muchova, dar în final s-a ajuns la tiebreak, unde Rybakyna s-a impus cu 7-4, după trei servicii pierdute de jucătoarea din Cehia.

Setul al doilea i-a aparținut total Karolinei Muchova, care s-a impus categoric.

În setul decisiv, câștigătoarea de la Wimbledon 2022 a fost mai decisă, deși a ratat două mingi de meci, reușind să câștige în fața sportivei aflată pe locul 76 mondial.

Partida a durat două ore și 48 de minute.

În semifinalele turneului de la Indian Wells, Elena Rybakina (10 WTA) se va duela cu câștigătoarea dintre lidera mondială Iga Swiatek și românca Sorana Cîrstea (83 WTA).

Indian Wells se desfășoară în perioada 6-19 martie, pe hard, iar pe cele două tablouri principale s-au aflat la start câte 96 de jucători. Competiția oferă câte 8.800.000 de dolari la masculin și la feminin. Campioni en-titre sunt Taylor Fritz și Iga Swiatek.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Collina râde de Istvan Kovacs  FIFA,   delegare șoc  la Mondial: românul a fost trimis la un meci care nu mai are absolut nici o miză
Campionatul Mondial
16:13

Citește mai mult

COMPLET DISTRUS!  Cum arată gazonul de pe   Arena Națională  după evenimentele din ultimele luni + Când s-ar putea juca iar acolo
Superliga
15:58

 Mondialul nu e Euro, Antena 1 nu e Pro TV    ANALIZĂ.   Comparativ cu Euro 2020, la care România n-a fost, actualul turneu   pierde  până acum duelul audienței TV
Campionatul Mondial
15:07

Kader Keita, trimis în judecată  Informațiile   GOLAZO.ro,  confirmate! Dosarul   fotbalistului de la Rapid  a ajuns într-o nouă etapă

Știri ultima oră
19:14
A înjurat în direct! FIFA a luat măsuri dure împotriva comentatorului care l-a insultat pe Infantino: „Hoți nenorociți!” » Faza care l-a înfuriat

19:24
Rapid, transfer de la Genoa Giuleștenii l-au prezentat deja. Ce poziție va ocupa

20:24
Amenințată cu moartea! Fanii catalani au hărțuit-o pe partenera lui Marc Cucurella dintr-un motiv stupid

18:58
„Simbolurile unui stat agresor” Emil Boc interzice imnul și steagul Rusiei la Cluj, unde va avea loc Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică: „Să fie clar”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pauză de hidratare

Cristian Geambașu: Pauză de hidratare

Cristian Geambașu: Pauză de hidratare
Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

Dan Udrea: Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

Acum nu-l mai vreți plecat pe Ronaldo?

Theodor Jumătate: Acum nu-l mai vreți plecat pe Ronaldo?

Theodor Jumătate: Acum <span>nu-l</span> mai vreți plecat pe Ronaldo?
Cursa spre rai a lui Diego

Silviu Tudor Samuilă: Cursa spre rai a lui Diego

Povești cu Messi și Ronaldo: elixirul tinereții sau doping?

Dan Udrea: Povești cu Messi și Ronaldo: elixirul tinereții sau doping?

Nu-l mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul

Theodor Jumătate: Nu-l mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul

Theodor Jumătate: <span>Nu-l</span> mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul
FIFA și Infantino trebuie și aplaudați:  cea mai bună dintre reguli

Dan Udrea: FIFA și Infantino trebuie și aplaudați: cea mai bună dintre reguli

Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Theodor Jumătate: Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal
Top stiri
Și-a acoperit gura și nu a luat roșu  De ce   Jude Bellingham  nu a fost eliminat în Anglia - Ghana
Campionatul Mondial
14:53

Record nebun la CM 2026    Messi și Ronaldo  se întrec pentru aceeași bornă istorică » Un nou gol poate rupe egalitatea dintre cei doi rivali
Campionatul Mondial
13:33

„Nu-mi pasă”     VIDEO.  Cristiano Ronaldo,   reacție sfidătoare  față de un jurnalist care l-a întrebat de Messi » Cum a trecut peste critici
Campionatul Mondial
09:46

UPDATE | Focuri de armă trase dimineață în stradă, în București, după ce un tânăr și-a atacat tatăl cu un cuțit. Apoi, a amenințat și polițiștii
B365
23.06