Injurati, injurati si iar injurati!

Toata lumea l-a vazut pe Lacatus spumegind la propriu, in timp, ce era placat cu disperare de secunzi pentru a nu tabari asupra lui Trica si a-i preda, probabil, o dureroasa “lectie despre maniere”. Toata lumea i-a citit pe buze acel atit de trivial dar totodata atit de banal si de “familiar”: “f.....i familia ma-tii!”.

Toti i-am vizionat coregrafia martiala, tehnica desavirsita a datului ochilor peste cap, inaltarea patetica a privirii, parca spre un martor nevazut al jignirii impardonabile pe care tocmai o incasase (dar nu pentru a-si scuza iesirea ci, din contra, pentru a se scuza ca nu-l poate pedepsi cum se cuvine pe mirlan).

Toata lumea l-a vazut apoi la conferinta de presa minimalizind evenimentul, dindu-l la spate cu dexteritatea musamalizant-concilianta specifica ”spiritului” fotbalistic de sorginte carpato-danubiano-dimboviteana. Nu-i nimic, s-a suparat putin Laca, si-a adus aminte pentru o clipa de furiile “barbatesti” ale gazonului si de atit de racoritoarele lor debusari in injuraturi dintre cele mai suculente.

Tot asa cum s-a “ratacit” putin si Olaroiu dupa un meci al Stelei cu Rapidul, cind toata tara i-a citit pe buze “rasufletul de usurare” ce imbracase, cu totul intimplator, forma sonora a unui banal :”f.....i mortii ma-tii!!!” urlat din adincul bojocilor in directia galeriei rivalilor ingenuncheati (pentru a pecetlui parca si-n registrul intelegerii de “bun simt”, sentinta lui “vae victis”).

Tot asa cum s-a suparat nitel Piturca, acum citiva ani, pe o impunsatura de-a lui Dinu, supunindu-l pe “procuror” unuia dintre cele mai scabroase atacuri la persoana, atac ce nu-i viza abstract, nici “mortii” si nici “familia” ci, cit se poate de concret, “barba lui jegoasa si imputita” si “petele scirboase de pe fata”( despre care toti stiam ca erau urmele unui accident).

Si ce-am vrea in fond, sa se lase ditamai antrenoru’ “calcat in picioare” fara riposteze in aceeasi cheie barbatesc-golaneasca?! Pai n-ar fi asta un abominabil semn de slabiciune? Cum ai mai putea sa te impui altfel in fata “salbaticiunilor” de pe gazon, cum ai putea sa mai strunesti golaniadele din vestiar, daca nu esti tare-n gura si in pumni?! Vrei sa te-“ncalece” mucosii aia impertinenti si-apoi sa faca misto de tine-n reclame cum facea Lobont de bisericosul ala de nea Puiu! Asa ceva nooo se poate! Cel putin la noi.

N-ai timp sa fii elegant precum Capello, Rijkaard sau Benitez pentru ca esti prea ocupat sa-ti troznesti jucatorii ca Panduru sau sa-ti sperii adversarii ca Lacatus. Inca de cind juca la Fc Brasov, se stia despre Lacatus ca, pe cit de linistit este in afara terenului pe atit de “fiara” devine pe gazon. Metamorfoza lui desfiguranta din preajma terenului e simptomatica pentru “subcultura” care paraziteaza acest sport.

Exista la noi o cultura a tupeului, in sens mitocanesc, a violentei, a mirlaniei si trivialitatii, exista tehnici ale intimidarii si subminarii psihice ale adversarului, care se invata odata cu driblingul si sutul si care, in timp, ajung sa puna stapinire cu totul pe unii jucatori si sa nu-i mai paraseasca nici cind acestia se “transfera” in spatiul “non-combativ” al bancii de antrenor.

Personalitatea fotbalistului e construita in analogie cu personalitatea liderului de gasca, tupeul, agresivitatea( sau simulacrele lor) sint criterii fundamentale ale impunerii si supravietuirii pe teren sau in vestiar. Te adaptezi, raspunzind la injuraturui cu injuraturi si la lovituri cu lovituri sau accepti marginalizarea.

Daca atrocitatile suporterilor isi gasesc exemplele cele mai elocvente in fotbalul occidental, lucrurile stau diferit in ceea ce priveste comportamentul antrenorilor. Campionul “oprobiului public” in fotbalul occidental, Jose Mourinho ar parea un inocent in peisajul isterico-trivial schitat de antrenorii romani! Practic, in fotbalul civilizat injuratura e “baricadata” in teren, saritul unui antrenor la beregata unui jucator advers e un eveniment apocaliptic iar sanctiunile curg cu nemiluita.

La noi in schimb, liniste, reconciliere, disculpari pasunist-psihanalitice in care descarcarea violenta joaca rol de panaceu si binenteles entuziasm televizual, pentru ca, nu-i asa, imaginile grotesti cu antrenori care injura, ameninta si se zbat in bratele secunzilor ca-n camasa de forta, fac toti banii.

Codrut Alin Feher, 36 de ani, Brasov, este cistigator al concursului "Talentul Anului" la Gala Premiilor Ioan Chirila 2007.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro