Ioan Ovidiu Sabău, fără cuvinte după umilința suferită de Universitatea Cluj

Universitatea Cluj a suferit o înfrângere usturătoare în derby-ul cu CFR Cluj, scor 4-0, iar Ioan Ovidiu Sabău a transmis conducerii că trebuie să ia în calcul schimbarea antrenorului.

Ioan Ovidiu SabăuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Universitatea Cluj, fără victorie în fața CFR-ului de 8 ani

Universitatea Cluj nu a mai învins-o de 8 ani pe CFR Cluj, iar meciul de joi a arătat încă o dată diferența mare dintre cele două echipe.

Formația antrenată de Andrea Mandorlini s-a distrat cu rivala locală și a reușit să marcheze nu mai puțin de 4 goluri.

La finalul partidei, Ioan Ovidiu Sabău a fost vizibil dezamăgit de joc, dar mai ales de rezultat și a transmis conducerii că trebuie să ia în calcul schimbarea antrenorului.

„Ce aș putea să spun, e foarte greu acum, le-am transmis jucătorilor că nu sunt supărat, eu i-am pregătit. Am arătat foarte rău, dar le-am și mulțumit pentru că am jucat și foarte bine. Poate acum suntem unde ne este locul.

Ne-am dorit să facem un joc bun, am fost dominați la toate capitolele, fizic, tactic, duelurile unu la unu. S-au motivat mult mai mult, sunt principalul vinovat și nu exclud și chiar sfătuiesc conducerea să se gândească la altă variantă de antrenor.

Poate jucătorii au nevoie de altă persoana, de un alt antrenor, cu alte calități. Mă gândesc și la această variantă, voi discuta cu cei din conducere, dar nu ar fi rău. Nu rezultatul mă afectează, până la urmă e o echipă mult mai bună, au jucători de calitate, mult mai puternică decât noi, dar nu am arătat cum trebuie. Sunt principalul vinovat.

De ce să vorbim de tactică, dacă am fost dominați la toate capitolele. E o diferență de valoare, de pregătire fizică, de forță. E o presiune mare pe unii jucători. Unii sunt timizi, fricoși atunci când trebuie să ia decizii. Au nevoie de timp să se maturizeze.

Le-am spus că le mulțumesc, că le doresc o vacanță frumoasă, că am reușit și lucruri extraordinare. Au calitate, sunt responsabil de această situație. Ar fi bine ca cei din conducere să ia în calcul și o eventuală schimbare a antrenorului.

Nu demisionez sau plec în momentul de față, dar sunt niște lucruri care nu merg cum trebuie și trebuie să luăm în calcul și această variantă.” - a declarat Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Digi Sport.

Clasament SuperLiga

1. FCSB 44 puncte / 21 meciuri

2. CFR Cluj 36 / 21

3. Universitatea Craiova 34 / 21

4. Rapid 33 / 21

5. Sepsi 32 / 21

6. Farul 30 / 21

................

13. FC Voluntari 24 / 20

14. Poli Iași 23 / 21

15. Dinamo 13 / 20

16. Botoșani 9 / 20.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:08
FCSB - Rapid nu se mai joacă luni! LPF a dat peste cap toata etapa #13. Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului

17:53
FRF: „Demarăm anchetă!” GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre petrecerea cu alcool a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară

18:26
Craiova, pe modelul Târgoviște? Finanțare europeană de 40 de milioane de euro pentru noua arenă din oraș. Facilități de top în cadrul proiectului

19:52
Liga 2, etapa 9 Steaua a smuls un punct în prelungiri cu Poli Timișoara! Fază suspectă de ofsaid la golul bănățenilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Top stiri
FRF: „Demarăm anchetă!”   GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre  petrecerea cu alcool  a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Nationala

Citește mai mult
FRF: „Demarăm anchetă!”  GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre petrecerea cu alcool a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
FCSB - Rapid nu se mai joacă luni!   LPF a dat peste cap toata etapa #13.  Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului
Superliga

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse
14:10

FOTO | Accident incredibil în București. Un șofer de 85 de ani a ajuns cu mașina în șanțul șantierului de la șinele de tramvai de pe Bulevardul I. Gh. Duca
B365
06.10