Replică Pentru Halep   Sinner : „Înțeleg frustarea altor jucători. Poate de-asta au fost suspendați”
Jannik Sinner / Foto: Imago

Replică Pentru Halep Sinner: „Înțeleg frustarea altor jucători. Poate de-asta au fost suspendați”

• Jannik Sinner (23 de ani), lider în circuitul ATP, a vorbit deschis pe marginea subiectului de dopaj în care a fost implicat.
• Italianul le-a răspuns sportivilor care se simt nedreptățiți după ce el a scăpat de suspendare, printre ei numărându-se și Simona Halep (32 de ani), care a și postat un mesaj după ce situația a devenit publică.
• Italianul a fost depistat pozitiv cu clostebol, însă a fost iertat de către ITIA și WADA.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Jannik Sinner a fost depistat pozitiv cu clostebol (un steroid anabolic-androgen) pe 10 și 18 martie, pe care ar fi consumat-o din greșeală.

Un tribunal independent a decis că sportivul italian a greșit fără intenție și nu l-a sancționat.

Jannik Sinner, replică pentru Simona Halep și alți sportivi care n-au scăpat de suspendare

Sinner a declarat că fizioterapeutul său l-a masat după ce își aplicase o cremă ce conținea substanța interzisă - clostebol.

La câteva zile de la izbucnirea scandalului în care este implicat, Janik Sinner a decis să pună capăt colaborări cu Giacomo Naldi şi Umberto Ferrara, fizioterapeutul și preparatorul său fizic, conform Corriere dello Sport.

Acum, la conferința de presă premergătoare ultimului Grand Slam al anului, US Open, Sinner a vorbit despre testele antidoping picate.

Italianul le-a răspuns și celor care contestă decizia ITIA de a nu-l sancționa, inclusiv sportivi ca Simona Halep, care nu au fost la fel de norocoși.

După ce fusese suspendată 4 ani de ITIA, Halep a câștigat procesul la TAS, iar pedeapsa a fost redusă la 9 luni. Românca ispășise însă deja 19 luni din pedeapsa inițială.

Când a aflat că Sinner a scăpat de suspendare, Simona a postat un mesaj pe care l-a șters inițial, după care a ales să îl reposteze:

Cine ți-a făcut o nedreptate, nu rămâne cu o datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși Simona Halep

Te-ai temut că întreaga situație va fi dezvăluită în cele din urmă?

Rezultatul acestui proces a fost dat luni. A fost un proces lung. Totul a început cu greșeala pe care au făcut-o ei. Desigur, am fost îngrijorat că totul ar fi putut ieși la lumină la un moment dat. La început, perspectiva mea era diferită, apoi totul a devenit puțin mai complicat. I-am spus echipei mele și avocaților că sunt doar un jucător de tenis și asta iubesc.

Am fost fericit să cooperez cu WADA și ITIA, și să obțin cel mai bun rezultat, știind mai ales că sunt nevinovat. Jannik Sinner

Cum ai gestionat situația?

Într-un fel, totul este foarte simplu. Când am fost informat că am fost testat pozitiv, primul lucru pe care am încercat să-l aflu a fost ce substanță era. Umberto (n.r. -Ferrara) are cunoștințe foarte, foarte extinse despre acest proces, despre nutriție și farmacie. L-am întrebat, iar el a știut direct că era din spray. Știind că era din spray și cum ar fi putut ajunge în corpul meu, am răspuns imediat. Am explicat totul despre cum s-a întâmplat și acesta a fost motivul pentru care am putut să joc în continuare.

„Înțeleg frustrarea altor jucători”

Acesta a vorbit și despre gândurile pe care le avea după ce testele au ieșit pozitive:

„În timp ce jucam, desigur, ne-am gândit la ce s-ar putea întâmpla în viitor. Dar motivul pentru am putut juca a fost pentru că știam de unde provenea substanța și cum a ajuns în corpul meu.

Subliniez că acest proces și faptul că i-am făcut să înțeleagă toate acestea, a fost foarte important. Și e eu înțeles imediat. Ne-au crezut și de aceea am putut să joc.

Desigur, am fost îngrijorat. Sper să fie prima și ultima oară. Un alt lucru pe care trebuie să-l analizăm este cantitatea din corpul meu, care era de 0,00000001, sunt mulți de zero înainte. Am fost îngrijorat, am tratat această problemă cu grijă. Cred că sunt un jucător corect, atât în teren, cât și în afara lui”.

A existat un dublu standard în modul în care a fost gestionat cazul tău?

Nu. Fiecare jucător care este testat pozitiv trebuie să treacă prin același proces. Nu există scurtături, niciun tratament preferențial, toată lumea prin același proces. Am explicat deja de ce am putut să joc. Desigur, înțeleg frustrarea altor jucători, dar poate că motivul pentru care au fost suspendați este că nu știau exact de unde provenea rezultatul pozitiv, ce substanță era.

Dar motivul principal este de unde provenea și cum a ajuns în corpul tău. Noi am știut imediat, am fost conștienți de ce s-a întâmplat. Am răspuns imediat, ei m-au suspendat timp de două-trei zile. Nu am putut să mă antreneze în acel timp, dar au acceptat motivele foarte repede și de aceea am putut juca. Jannik Sinner

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton  inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”
Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”
Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”
Știri ultima oră
16:25
Chivu poate intra în istoria lui Inter Ce trebuie să se întâmple la derby-ul cu AC Milan pentru ca românul să cucerească definitiv Italia
Chivu poate intra în istoria lui Inter Ce trebuie să se întâmple la derby-ul cu AC Milan pentru ca românul să cucerească definitiv Italia
16:30
ANAF presează CFR Cluj Pericol de noi datorii! Decizia de ultimă oră luată de Fisc
ANAF presează CFR Cluj Pericol de noi datorii! Decizia de ultimă oră luată de Fisc
15:36
Șumudică, hărțuit de oameni mascați Dezvăluiri șocante după derby-ul cu U Cluj: „10 inși au venit în jurul mașinii mele”
Șumudică, hărțuit de oameni mascați Dezvăluiri șocante după derby-ul cu U Cluj: „10 inși au venit în jurul mașinii mele”
14:58
O avere în geaca lui MM Stoica Fanul care a prins haina aruncată de oficialul FCSB la meciul cu Rapid a dezvăluit câți bani a găsit
O avere în geaca lui MM Stoica Fanul care a prins haina aruncată de oficialul FCSB la meciul cu Rapid  a dezvăluit câți bani a găsit
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Citește mai mult
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

"Metroul va ajunge, în sfârșit, la Petricani!" Hopincă: Licitația pentru Studiului de Fezabilitate necesar extinderii M2, Magistrala Corporatiștilor, publicată în SEAP
B365
28.10