Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, adversare în sferturi la WTA Parma

Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan vor fi adversare în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Parma, dotat cu premii totale de $115.000, astfel că România va avea o reprezentantă în semifinale.

Jaqueline CristianFoto: Maksim Konstantinov/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

România, sigură de o semifinalistă la WTA 125 Parma

Jaqueline Cristian (25 ani, 107 WTA), a cincea favorită, a dispus, miercuri, de olandeza Eva Vedder (23 ani, 309 WTA), cu 6-4, 6-3, după aproape două ore de joc (1 h 54 min).

Jaqueline a reuşit 7 aşi, dar a comis şi 3 duble greşeli în acest meci, în care ea a salvat 12 din cele 13 mingi de break create de adversară şi a fructificat 3/17.

Tot miercuri, Ana Bogdan (30 ani, 71 WTA), a doua favorită, a câştigat în faţa ucrainencei Katarina Zavatska (23 ani, 194 WTA), în trei seturi, cu 4-6, 6-2, 6-4, transmite Agerpres.

De știut:

• Jaqueline Cristian și Ana Bogdan şi-au asigurat cecuri de 3.478 de euro şi 29 de puncte WTA fiecare.
• Ana Bogdan a câştigat singurul duel direct cu Jaqueline Cristian, în 2012, în sferturi la Istanbul, cu 6-1, 6-3.

WTA Parma are loc în perioada 18-23 septembrie, pe zgură, face parte din categoria WTA 125, are premii totale în valoare de $115,000, iar celelalte două ediții au fost câștigate de Coco Gauff (2021) și Mayar Sherif (2022).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:40
Record la FCSB - Rapid Derby-ul a stabilit o performanță greu de egalat în acest sezon » Precedentul record, depășit clar

16:40
Cu cine s-a răfuit MM Stoica Fusese criticat pentru reacția de la derby: „Marele comentator zice că nu pot să fac asta?”

15:46
Specialitatea casei la Inter FOTO. Chivu, copleșit de încă o remontada nebună! Ce făcea după golul victoriei

15:34
„Nu am fost pe teren” Victor Angelescu recunoaște dominația FCSB: „N-am existat, e îngrijorător”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult

„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365