Cristian Geambașu   Noul Moruțan

Cristian Geambașu Noul Moruțan

• Mijlocașul ofensiv al Rapidului a oferit o demonstrație de fotbal autentic în meciul de la Cluj. O raritate astăzi din partea unui fotbalist român.
• Lucrurile bune merită apreciate, altfel ne obișnuim cu mediocritatea și credem că nimic nu se poate schimba.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Olimpiu Moruțan a fost cel mai bun om de pe teren la meciul pe care Rapid, echipa lui, l-a câștigat cu U Cluj. Clar, fără concurență, deși Stoiljkovic, favoritul lui Pancu, ar putea revendica titlul acesta.

Dincolo de cele 3 pase decisive reușite, mijlocașul ofensiv al Rapidului a arătat o poftă de joc pe care nu prea o mai întâlnești la fotbaliștii noștri. Apetit dublat de inteligență, calm și un simț particular de interpretare a fazei. Vezi rar o asemenea curățenie și limpezime a execuțiilor la un fotbalist.

Rapid l-a recuperat

Foarte tânărul Olimpiu Moruțan juca la Botoșani când Dan Petrescu a spus despre el că va fi următorul număr 10 al naționalei. Ochiul lui Dan Petrescu nu se înșela și poate că azi, cu o întârziere de 7-8 ani, Moruțan ar trebui să fie luat în serios și să se ia în serios.

La 27 de ani, după un traseu complicat în carieră, cu mai multe probleme decât realizări după transferul afară, indiferent că echipele s-au numit Galatasaray, Pisa sau Ankaragucu, transferul la Rapid pare să-l fi împăcat cu sine și să îi dea liniște.

Nici în Giulești nu i-a fost ușor la început. Așteptările erau mari, mai mari decât putea el să ofere atunci. Dar a beneficiat de răbdare, ceea ce este o raritate la noi. În general, nu doar la Rapid.

Olimpiu Moruțan Olimpiu Moruțan
Olimpiu Moruțan

Rolul lui Pancu

Sensibilă spre casantă, firea fotbalistului român necesită atenția destinată bibelourilor din partea antrenorilor și a celorlalte persoane din club.

Atenție, înțelegere și încredere pe care acum arată că le-a găsit alături de Pancu, dar pe care nu le-a avut se pare la debutul în Giulești când antrenor era Costel Gâlcă. 1 gol și 4 assist-uri în 19 partide bifate, cu 1232 de minute jucate în total sub guvernarea Gâlcă, de la transferul în ianuarie 2026 până la finalul sezonului trecut.

Asta înseamnă o medie de aproape 65 de minute pe meci, adică nu foarte rău, dar nici bine pentru un fotbalist sâcâit de accidentări, fără ritm de joc, fără o condiție fizică adusă la zi.

Încercarea

Accidentările, coșmarul oricărui sportiv de performanță. Prezent în 9 meciuri la națională în preliminariile pentru Euro 2024, dintre care în 4 a fost titular, contribuind decisiv la acel nesperat 2-2 din Elveția, cu rol de injecție morală pentru echipa lui Edi Iordănescu, Moruțan se accidenta grav (ruptură a tendonului lui Achile) înaintea turneului final și rata prezența acolo.

O încercare grea, care în afara durerii și a voinței de a recupera fizic, presupune și o luptă interioară cu demonii depresiei. Poate că l-a ajutat să treacă peste și firea lui mai molcomă, de ardelean. Deși aparențele înșeală de cele mai multe ori. Dar să ieși teafăr dintr-o astfel de încercare nu e la îndemâna oricui.

Nu i-l recomand lui Hagi!

Ca iubitor al fotbalului, îmi place cum arată acest nou Olimpiu Moruțan. Mi se pare un om care și-a recuperat dorința de a-și face bine profesia. După niște ani irosiți, Olimpiu joacă un fotbal limpede, este implicat și curajos, pasele lui au conținut, nu doar adresă. Cred că echipa națională are nevoie de astfel de fotbaliști.

Sunt lămurit cu figuranți ca Ionuț Radu și Rațiu, am rețineri la produse fragile ca Drăgușin, personaje care au grijă numai să-și merite salariul la echipele lor din Spania sau Italia și dau senzația că vin la națională făcându-ne o favoare.

Nu i-l recomand însă lui Hagi pe Moruțan, i-aș face un deserviciu chiar jucătorului. Deși gândesc că selecția o fi la latitudinea și la longitudinea selecționerului, dar e o treabă care ne privește pe toți în calitatea noastră de coproprietari sentimentali ai naționalei.

Cât îl privește strict pe Moruțan, atunci când vezi un fotbalist pe care îți face plăcere să-l urmărești și care are realizări, e frumos să o spui fără rezerve. Chiar cu riscul să fii contrazis de fapte ulterioare.

Știri ultima oră
23:23
„Nenorocit, escroc!” Gigi Becali și-a pierdut controlul după U Cluj - FCSB: „Ce obrăznicie au!”
„Nenorocit, escroc!” Gigi Becali și-a pierdut controlul după U Cluj - FCSB: „Ce obrăznicie au!”
23:16
„Mi se pare suspect” Reghe, furios pe arbitraj: „Totul prea într-o direcție!”
„Mi se pare suspect” Reghe, furios pe arbitraj: „Totul prea într-o direcție!”
22:55
„Nu meritam să pierdem” Denis Drăguș explică de ce FCSB a plecat învinsă de la Cluj: „Detaliile fac diferența”
„Nu meritam să pierdem” Denis Drăguș explică de ce FCSB a plecat învinsă de la Cluj: „Detaliile fac diferența”
22:09
Spune NU unui profit uriaș Motivul pentru care Gigi Becali refuză să vândă Palatul
Spune NU unui profit uriaș Motivul pentru care Gigi Becali refuză să vândă Palatul
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

FOTO | Micul Castel din Cimitirul Bellu. Bijuteria de maousoleu în care odihnește unul dintre formidabilii Bucureștiului: legendarul Mihail Manicatide, părintele pediatriei științifice românești
B365
04:00