Jocurile Olimpice de la Tokyo au început deja - Prima competiție, cea de softball

Deși ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo va avea loc vineri, miercuri au început deja competițiile sportive. Softball-ul a fost primul sport la care s-a jucat deja un meci, în timp ce turneul de fotbal feminin va începe tot în ziua de miercuri.

HotNews.roFoto: Hotnews

La Fukushima, pe o arenă fără spectatori, Japonia a învins, cu 8-1, Australia, în competiția de softball feminin.

Japonia a câştigat medalia de aur când softball-ul a fost ultima dată în programul Jocurile Olimpice, la Beijing, în 2008.

Arena din Fukushima a fost aleasă pentru meciurile de deschidere la softball şi baseball, care revine, de asemenea, după o absenţă de 13 ani, într-un impuls pentru această zonă după cutremurul devastator şi dezastrul nuclear ulterior, din 2011. Organizatorii au dorit să evidenţieze recuperarea zonei după dezastru şi să demonstreze potenţialilor turişti că Fukushima este o destinaţie sigură de vizitat.

Dar, având în vedere starea de urgenţă impusă pe fondul creşterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, fanilor li s-a interzis să participe la toate probele sportive.

În programul zilei de miercuri mai figurează alte partide de softball, dar şi meciuri de fotbal feminin.

SUA a învins la softball feminin Italia, iar în programul zilei sunt programate șase partide din competiția de fotbal feminin.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Invențiile lui Chivu    Cele patru experimente tactice  ale românului care i-au impresionat pe italieni » Mutare și pentru sezonul viitor
Stranieri
20:06
Invențiile lui Chivu Cele patru experimente tactice ale românului care i-au impresionat pe italieni » Mutare și pentru sezonul viitor
Citește mai mult

U Craiova și-a aflat adversara  Cu cine ar urma să joace în Europa League,   dacă nu trece de Levski  în Liga Campionilor
Europa League
20:11

Lovitură uriașă pregătită de FIFA!     Mondialul  ar putea deveni o afacere de 20 de miliarde. Infantino vrea să vândă competiția: „Bombă nucleară pentru fotbal”
Campionatul Mondial
17:38

Becali, tranzacție record  Patronul FCSB tocmai   a încasat 14,3 milioane de euro:  „Cea mai mare de până acum”
Diverse
17:25

Știri ultima oră
21:04
Iad pe „Ion Oblemenco” Câte bilete a vândut Universitatea Craiova pentru returul cu Levski Sofia

20:34
Pleacă și Cadu? Directorul sportiv de la CFR Cluj, după demisia lui Iuliu Mureșan: „Pentru el am venit”

20:51
A făcut planul pentru Levski Filipe Coelho știe cum să-i învingă pe bulgari: „Asta va fi important”
A făcut planul pentru Levski Filipe Coelho știe cum să-i învingă pe bulgari: „Asta va fi important”
20:11
U Craiova și-a aflat adversara Cu cine ar urma să joace în Europa League, dacă nu trece de Levski în Liga Campionilor
U Craiova și-a aflat adversara Cu cine ar urma să joace în Europa League, dacă nu trece de Levski în Liga Campionilor
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ambasadorul  pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore

Acest text  vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva

Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Noua ordine mondială

Silviu Tudor Samuilă: Noua ordine mondială

Ultima impresie. Contează?

Cristian Geambașu: Ultima impresie. Contează?

Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!
Argentina, campioana  fără demnitate

Cătălin Țepelin: Argentina, campioana fără demnitate

Monologul victorios al unei mari țări:  Felicitări, Spania!

Cătălin Tolontan: Monologul victorios al unei mari țări: Felicitări, Spania!

Situația este  albastră

Cristian Geambașu: Situația este albastră

Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Dan Udrea: Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Top stiri
„Mentalitatea pulanului”  Peluza Nord Craiova   contestă vehement  decizia conducerii: „Cum să te transformi în jandarmul mizerabilei UEFA?”
Liga Campionilor
18:28

Liber să plece din țară  Fotbalistul trimis în judecată pentru   părăsirea locului accidentului soldat cu victimă  are liber la transferul în străinătate
Superliga
09:12

Grameni nu știe regulamentul  Fotbalistul de la Rapid, nedumerit după penalty-ul repetat din   FC Botoșani - Rapid:  „Mai bine îl las pe Ongenda să dea în minge”
Superliga
09:40

PMB, furioasă pe niște "bucureșteni absurzi", pe care îi acuză că blochează consolidarea unor blocuri în risc seismic. De ce problema e ascunsă, de fapt, în lege
B365
06:51