Jucătoare de top la turneul la care ar urma să participe și Simona Halep - Cine s-a înscris la competiția de la Palermo

​Circuitul WTA va porni la drum la începutul lunii august, primul turneu fiind cel de la Palermo (categorie International). Simona Halep și-a anunțat intenția de a participa, iar lista sportivelor care vor juca în Italia cuprinde nume importante (cinci sportive din TOP 20 și două câștigătoare de Grand Slam).

HotNews.roFoto: Hotnews

Organizatorii au dat publicității lista provizorie a sportivelor care s-au înscris deja, termenul fiind prelungit până la data de 13 iulie.

Cine s-a înscris deja din TOP 20 mondial: Arina Sabalenka (11 WTA), Petra Martic (15 WTA), Elena Rybakina (17 WTA), Marketa Vondrousova (18 WTA) și Maria Sakkari (20 WTA).

Pe tabloul principal se vor mai găsi, de asemenea, și două câștigătoare de turnee majore precum Jelena Ostapenko (41 WTA, câştigătoare la Roland Garros în 2017) şi Svetlana Kuznetsova (32 WTA, care a triumfat pe zgura pariziană în 2008 şi la US Open în 2004).

Pe listă se mai regăsesc Elise Mertens (23 WTA), Donna Vekic (24 WTA), Daiana Iastremska (25 WTA) Ekaterina Alexandrova (27 WTA) Anastasija Sevastova (43 WTA), Kristina Mladenovic (42 WTA), Polona Hercog (45 WTA) și Alize Cornet (59 WTA).

După cum se poate observa, interesul este unul enorm pentru o competiție de categoria International. Perioada este însă una specială, fiind primul turneu după o întrerupere de câteva luni din cauza pandemiei de coronavirus.

Rămâne de văzut dacă Simona Halep (2 WTA) și Karolina Pliskova (3 WTA) vor completa lista sportivelor care vor evolua la Palermo.

Organizatorii au precizat că își doresc mărirea tabloului de concurs de la 32 la 48 de jucătoare. Ladies Open de la Palermo va debuta pe 3 august, pe zgură, fără spectatori.

Cum arată calendarul revizuit prezentat de WTA:

3 august - Palermo

21 august - Cincinnati (la New York)

31 august - US Open

7 septembrie - Istanbul

14 septembrie - Madrid

21 septembrie - Roma, Strasbourg

28 septembrie - Roland Garros

5 octombrie - Seul

12 octombrie - Beijing, Nanchang

19 octombrie - Wuhan, Nanchang

26 octombrie - Zhengzhou

2 noiembrie - Kremlin Cup, Tokyo

9 noiembrie - Turneul Campioanelor la Shenzhen

16 noiembrie - Zhuhai

23 noiembrie - Guangzhou.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Primul indiciu de La Mița Biciclista pentru fațada de Crăciun 2026. "E în lucru deja, iar anul acesta are ceva ce n-au avut celelalte patru ediții"
B365
09.11