LaLiga: Girona vs Atletico Madrid - Derby inedit de podium în Spania

LaLiga: Girona vs Atletico Madrid - Derby inedit de podium în Spania

Girona - Atletico Madrid, meci contând pentru etapa a 19-a din campionatul Spaniei, este programat, miercuri, 3 decembrie, de la ora 22:30, pe Estadi Montilivi, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 2 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Girona, marea revelaţie a sezonului 2023-2024, şi Atletico Madrid, cu o evoluţie oscilantă în actuala ediţie de campionat, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 19-a din LaLiga.

Girona este pe locul 2, cu 45 de puncte, tot atâtea câte are şi liderul Real Madrid, dar cu 10 peste Athtletic Bilbao, echipa de pe 5, fiind în acest moment una dintre favoritele la ocuparea unei poziţii de Champions League (1-4).

Echipa antrenată de Michel Sanchez n-a mai pierdut în campionat de pe 30 septembrie, 0-3 acasă cu Real Madrid, singura înfrângere din acest sezon (mai are 14 succese şi trei egaluri), şi vine după trei victorii şi două remize în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a terminat la egalitate, în deplasare, cu Betis, scor 1-1.

Catalanii au înregistrat şapte victorii, o remiză şi o înfrângere în meciurile disputate pe teren propriu în actualul campionat, iar golgheterul echipei este Artem Dovbyk, cu 11 reuşite în LaLiga (Girona are cel mai bun atac din competiţie, cu 42 de goluri marcate).

Atletico Madrid ocupă locul 3, cu 38 de puncte, tot atâtea câte are şi Barcelona, echipa de pe 4, şi vine după un succes obţinut pe teren propriu, 1-0 cu Sevilla, într-o partidă restantă, în urma căruia a ajuns la două victorii, un egal şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri disputate în LaLiga.

În această perioadă, echipa antrenată de Diego Simeone s-a calificat în optimile de finală din Liga Campionilor, după ce s-a clasat pe locul 1 în Grupa E a competiţiei, graţie unui succes înregistrat în ultimul meci, de pe teren propriu, scor 2-0 cu Lazio.

În partidele disputate în deplasare în actuala stagiune din LaLiga, madrilenii au acumulat 10 puncte, după trei victorii, o remiză şi patru înfrângeri, iar cel mai bun marcator al echipei este Antoine Griezmann, cu 11 goluri în campionat.

În ediţia trecută din LaLiga, Atletico Madrid s-a impus în ambele partide cu Girona, 2-1 pe teren propriu, în tur, şi 1-0 în deplasare, în retur (madrilenii nu au pierdut niciodată în faţa catalanilor, în cele opt dueluri directe anterioare, în care au bifat cinci victorii şi trei remize).

Superbet oferă cota 1,53 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Girona - Atletico Madrid.

Girona - Atletico Madrid
X2
Cotă
1,53

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:59
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
12:55
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut  show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
13:04
147 de vinovați! Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
147 de vinovați!  Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
13:07
„UEFA îl hărțuiește pe Infantino” Forul european îi cere răspunsuri șefului FIFA: „Nu pot fi amânate”
„UEFA îl hărțuiește pe Infantino”  Forul european îi cere răspunsuri șefului FIFA: „Nu pot fi amânate”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365