Marele regret al Serenei Williams după retragerea din tenis

​A jucat ultimul meci oficial la US Open 2022, iar de la acel moment a vorbit despre tenis în mai multe rânduri. Serena Williams are un singur mare regret după retragerea din sportul de performanță: încă joacă la un nivel foarte, foarte ridicat, după cum susține ea.

Serena WilliamsFoto: JP Yim / Getty images / Profimedia

Serena Williams regretă că s-a retras când încă joacă la un nivel foarte, foarte înalt

Ajunsă la 41 de ani (pe care i-a împlinit spre finalul lunii septembrie), Serena aduce din nou în discuție tenisul. Americanca spune pentru eonline.com că singurul mare regret nu are legătură cu recordul pe care nu a reușit să-l egaleze sau doboare (n.r. cele 24 de titluri majore ale lui Margaret Court).

Serena este însă tristă că s-a retras într-un moment în care ea crede că juca la un nivel foarte, foarte înalt.

„Cu siguranță mă simt mult mai liniștită acum, este un sentiment interesant. Cred însă că mă simt sfâșiată de sentimentul că încă sunt capabilă să joc la un nivel foarte, foarte, foarte înalt”, spune Serena pentru sursa citată.

„Acestea fiind spuse, mereu mi-am dorit ca despărțirea mea de tenis să aibă loc atunci când joc încă la un nivel ridicat și cât încă sunt sănătoasă.

În ultimul timp, nu am mai jucat la fel de des și chiar îmi este dor de asta (n.r. să joc).

Este greu pentru că atunci când joc sunt de genul: Doamne, sunt destul de bună la asta. Pot continua să fac asta, ceea ce mulți oameni nu pot spune după retragere”, a conchis Serena Williams.

Serena Williams, palmares incredibil

Serena părăsește tenisul cu o zestre impresionantă de 23 de titluri de Grand Slam.

A fost în total preț de 319 săptămâni pe prima poziție a ierarhiei WTA (în intervalul 2002-2017), iar în carieră a adunat 73 de titluri.

Serena Williams şi-a încheiat cariera cu 858 de victorii și 156 de înfrângeri. Doar din premiile din tenis a adunat peste 94 de milioane de dolari.

De-a lungul unei cariere de excepție, Serena a adunat 23 de titluri majore. Cu unul mai puțin decât Margaret Court, dar și cu unul mai mult decât legendara Steffi Graf.

Americanca a câștigat de șapte ori Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017), de trei ori Roland Garros (2002, 2013, 2015), de șapte ori Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) și de șase ori US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014).

De asemenea, a cucerit în patru rânduri aurul olimpic: Sydney 2000 (dublu), Beijing 2008 (dublu), Londra 2012 (simplu) și Londra 2012 (dublu).

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Margaret Court 24

2 Serena Williams 23

3 Steffi Graf 22

4 Helen Wills Moody 19

5 Chris Evert / Martina Navratilova 18 etc

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
MM a citit mesajele în direct!  Ce a putut să-i scrie   impresarul lui Anderson Ceara , după Csikszereda - FCSB
Superliga
20:53
MM a citit mesajele în direct! Ce a putut să-i scrie impresarul lui Anderson Ceara, după Csikszereda - FCSB
Citește mai mult

 S-a decis golul Mondialului    VIDEO:   Jucătorul care a primit distincția pentru   cea mai spectaculoasă  reușită: „Mama a leșinat când am marcat”
Campionatul Mondial
19:14

„Întreabă-l de fake news”   Cei mai cunoscuți   specialiști  în transferuri s-au contrat direct: „Ar trebui să arăt mesajele pe care mi le-ai trimis”
Campionate
21:06

Dinamo depinde de Craiova   Meciul „câinilor” cu Voluntari poate fi reprogramat.   Orarul complet  al etapei #4 din Liga 1
Superliga
20:42

Știri ultima oră
22:06
Haos în Italia Paolo Maldini a demisionat de la Federație după doar 16 zile. Scandalul „Rusia-Pirlo” a fost fatal pentru fostul mare jucător

21:55
„S-au ofticat atât de tare...” Detalii din vestiarul lui Dinamo după victoria cu U Craiova: „Jucători nemulțumiți”

22:41
O nouă lovitură pentru U Craiova După Assad Al Hamlawi, Coelho a pierdut un nou titular pentru meciul cu Levski Sofia!
O nouă lovitură pentru U Craiova După Assad Al Hamlawi, Coelho a pierdut un nou titular pentru meciul cu Levski Sofia!
20:53
MM a citit mesajele în direct! Ce a putut să-i scrie impresarul lui Anderson Ceara, după Csikszereda - FCSB
MM a citit mesajele în direct! Ce a putut să-i scrie impresarul lui Anderson Ceara , după Csikszereda - FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Noua ordine mondială

Silviu Tudor Samuilă: Noua ordine mondială

Ultima impresie. Contează?

Cristian Geambașu: Ultima impresie. Contează?

Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!
Argentina, campioana  fără demnitate

Cătălin Țepelin: Argentina, campioana fără demnitate

Monologul victorios al unei mari țări:  Felicitări, Spania!

Cătălin Tolontan: Monologul victorios al unei mari țări: Felicitări, Spania!

Situația este  albastră

Cristian Geambașu: Situația este albastră

Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Dan Udrea: Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

10 goluri pentru istorie

Cătălin Tolontan: 10 goluri pentru istorie

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Top stiri
Mourinho, de nerecunoscut   Ce au remarcat jurnaliștii spanioli la   tehnicianul lui Real Madrid
Campionate
20:03

CFR Cluj, în colaps  Jucătorii s-au săturat după   patru luni de restanțe salariale!  Ce decizie au luat
Superliga
18:12

„Cum să-ți dea Dinamo cinci!?”  Fostul mare fundaș al   Craiovei  a răbufnit după umilință: „Catastrofe! Musi i-a făcut zdrențe”
Superliga
16:55

Altă averizare de furtună în București, cod galben în vigoare până diseară. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic
B365
24.07