Marian Drăgulescu, mulțumit de amânarea Jocurilor Olimpice: "Aș fi ajuns nepregătit"

​Gimnastul Marian Drăgulescu, unul dintre sportivii români calificați la Jocurile Olimpice, s-a declarat mulțumit de amânarea evenimentului de la Tokyo pentru 2021. Sportivul de 39 de ani a precizat că ar fi ajuns nepregătit, din cauză că nu se poate antrena într-o sală de gimnastică în această perioadă.

Marian DragulescuFoto: romgym.ro

"Sunt ok psihic că s-au amânat Jocurile Olimpice pentru la anul. Nu mi-ar fi plăcut să se organizeze anul acesta. Aș fi ajuns nepregătit, neavând competiții înainte, fără să mă antrenez într-o sală de gimnastică.

Acasă îmi păstrez tonusul, mobilitatea, îmi mențin greutatea cu alimentație sănătoasă, ca să nu pornesc de la 0 după pandemie.

Un an e suficient ca să mă pot pregăti. În a doua parte a anului poate va fi și Campionatul European de gimnastică. În trei luni și jumătate pot ajunge într-o formă bună pentru competiție. Ies o dată pe săptămână la cel mai apropiat magazin, sunt izolat, ies cu mască și mănuși, nu vreau să ating nimic, e contagios virusul, mă spăl ca la carte 20 de secunde pe mâini, ca la carte", a dezvăluit Marian Drăgulescu pentru Digi Sport.

Marian Drăgulescu va bifa a cincea prezență la Jocurile Olimpice, după cele de la Sydney, Atena, Beijing şi Rio de Janeiro. Ediţia de la Atena, din 2004, i-a adus cele trei medalii olimpice pe care le deţine: două de bronz, la sărituri şi cu echipa, şi una de argint, la sol.

Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi trebuit să aibă loc în perioada 24 iulie - 9 august 2020, dar au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.

Cu toate că vor avea loc în 2021, Jocurile Olimpice se vor desfășura tot sub denumirea inițială: Tokyo 2020.

În istoria lor, Jocurile Olimpice de vară au fost anulate de trei ori, dar de fiecare dată din cauza războaielor:

• Ediția din 1916, de la Berlin, nu a mai avut loc din cauza Primului Război Mondial.
• Ediția din 1940, de la Tokyo (apoi acordată orașului Helsinki), nu s-a mai disputat din cauza Celui de-al doilea Război Mondial.
• Ediția din 1944, de la Londra, nu a mai avut loc tot din cauza Celui de-al doilea Război Mondial.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:11
Anchetat pentru ucidere din culpă Poliția a deschis proceduri judiciare împotriva portarului Jesus Owono, după moartea atacantului Jesus de Miguel

14:28
O statistică-șoc, care închide gura FCSB! Eșecul cu U Cluj, primul cu Iulian Călin la centru într-un joc din deplasare! Cu el arbitru, FCSB imbatabilă 6 ani la rând

15:32
„Să se respecte procedurile medicale” Apelul unui doctor în privința protocoalelor din fotbal, după tragedia din Spania

16:13
Model unic în lume FOTO. Starul lui Liverpool și-a achiziționat un bolid complet personalizat, în valoare de 750.000 de euro

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
10:35

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor
09:07

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
11:11

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11