Michael Schumacher, la 51 de ani - Mesajul soției: "Marile lucruri încep cu paşi mici"

Michael Schumacher, la 51 de ani - Mesajul soției: "Marile lucruri încep cu paşi mici"

​Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit într-un accident de schi la 29 decembrie 2013, împlineşte, vineri, 51 de ani, informează News.ro.

Michael SchumacherFoto: michael-schumacher.de

Michael Schumacher s-a născut la 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.

El s-a retras prima dată din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit în Marele Circ în 2010. Însă în trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai arătat forma care l-a consacrat. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, în 2012, şi patru clasări pe locul 4.

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după ce monopostul Ferrari condus de el a părăsit pista şi a izbit puternic un zid de protecţie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, şase curse, revenind la ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Maria (20 ani) şi Mick (18 ani). Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimată în 2010 la peste 600 de milioane de euro.

La 29 decembrie 2013, fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie 2014, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar în 9 septembrie 2014 a fost externat şi mutat la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland.

La 26 decembrie 2019, Corinna a transmis un mesaj cu ocazia relansării paginii de social media "KeepFightingMichael" (n.r. - continuă să lupţi Michael), de către fan clubul din Karpen, Germania.

"Marile lucruri încep cu paşi mici. Multe particule mici pot forma un uriaş mozaic. Împreună sunteţi mai puternici şi asta este exact cum forţele combinate ale mişcării KeepFighting fac încurajarea altora mai uşoară", le-ar fi spus Corinna membrilor fan clubului Michael Schumacher.

"KeepFighting" este şi numele unei fundaţii a familiei Schumacher, înfiinţată pentru a susţine şi victime ale altor accidente şi pentru a investi în cercetarea creierului şi măduvii spinării.

Reiner Ferling, preşedintele fan-clubului, s-a declarat încrezător în faptul că Michael Schumacher va apărea din nou în public.

În noiembrie, Corinna Shumacher a declarat publicaţiei She's Magazine că soţul ei este e pe mâinile cele mai bune.

"El este pe cele mai bune mâini acum şi noi facem tot ce putem ca să îl ajutăm. Încercaţi să înţelegeţi că noi respectăm dorinţa lui Michael de a ţine secretă starea sănătăţii lui. Puteţi fi siguri că el este pe cele mai bune mâini şi noi facem tot ce este uman posibil să-l ajutăm. Vă rog să înţelegeţi că urmăm dorinţele lui Michael şi ţinem în privat acest subiect sensibil ca sănătatea, aşa cum a fost întotdeauna", a spus ea.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:15
Kimi Antonelli, campion la 20 de ani! Cel mai tânăr din istoria Formulei 1! Titlu câștigat fără drept de apel » Premiu uriaș + Verstappen urcă pe 2!
Kimi Antonelli, campion la 20 de ani! Cel mai tânăr din istoria Formulei 1! Titlu câștigat fără drept de apel » Premiu uriaș + Verstappen urcă pe 2!
23:41
„Putem și mai mult” Nuno Campos, mesaj pentru rivale: „Ne simțim puternici! E dificil pentru ei să joace împotriva noastră”
„Putem și mai mult”  Nuno Campos, mesaj pentru rivale: „Ne simțim puternici! E dificil pentru ei să joace împotriva noastră”
21:59
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”
22:06
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

Târgurile de Crăciun din București din acest an. Unde se fac și când se aprind primele luminițe de sărbători de iarnă
B365
31.10