Mihai Stoichiță, oficial FRF: "Avem șapte antrenori pe listă. Vom înainta cinci nume președintelui Burleanu, care va alege selecționerul"

Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a precizat că a fost făcută lista cu numele antrenorilor pentru alegerea viitorului selecționer al României. Stoichiță a mărturisit că președintele Federației, Răzvan Burleanu, va avea ultimul cuvânt.

FRFFoto: frf.ro

"Avem șapte antrenori pe listă. Vom înainta cinci nume președintelui Federației. El este cel care va alege selecționerul", a anunțat Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

În plus, directorul Comisiei Tehnice a declarat că viitorul antrenor al primei reprezentative nu va fi prezent doar în barajul Ligii Națiunilor, ci va avea ca obiectiv locul doi în viitoarea ediție din Liga Națiunilor, pentru a rămâne și pentru preliminariile de la Cupa Mondială.

"Viitorul antrenor va trebui să preia naționala și pentru următoarea competiție. Mi se pare logic ca cel care merge la acest baraj într-un moment greu, să meargă mai departe și la Liga Națiunilor și în cazul îndeplinirii obiectivului să meargă mai departe și în preliminariile pentru Cupa Mondială.

Următorul obiectiv este măcar menținerea în Grupa B la Liga Națiunilor. Este un obiectiv. Primele două locuri în Liga Națiunilor și dacă obține acest lucru va merge și în preliminariile pentru Cupa Mondială", a mai spus Mihai Stoichiță, potrivit Mediafax.

După meciul cu Spania, de luni, scor 0-5, Cosmin Contra a anunţat că nu va mai continua la echipa naţională. Acesta a ratat calificarea la EURO 2020 din preliminarii.

Barajul din Liga Națiunilor, ultima șansă

Tricolorii ar putea, totuși, să ajungă la Euro 2020, ei fiind prezenți în barajul din Liga Națiunilor.

Vineri (22 noiembrie, de la ora 13:00) va avea loc tragerea la sorți la Nyon. România va afla împotriva cui va juca în semifinale. Ar putea fi Islanda sau Scoția. În oricare din cazuri, tricolorii vor disputa meciul în deplasare.

În cazul variantei Scoția (play-off Divizia C), în cealaltă semifinală se vor duela Norvegia și Serbia.

Dacă vor fi trimiși în play-off-ul Diviziei A, atunci semifinalele vor fi contra Islandei, iar în finală ar putea fi Ungaria, Bulgaria sau Israel.

Semifinalele barajelor din Liga Națiunilor vor avea loc pe 26 martie, iar finalele pe 31 martie 2020.

Echipele calificate la Euro: Anglia, Cehia, Ucraina, Portugalia, Germania, Olanda, Elveția, Danemarca, Croația, Țara Galilor, Spania, Suedia, Polonia, Austria, Franța, Turcia, Belgia, Rusia, Italia și Finlanda.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:00
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps

00:15
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”

07:00
„Abuz de putere!” Ce a cerut Infantino pentru soția si fiicele sale. Ar putea avea probleme în SUA, după ce democrații au câștigat alegerile

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
06.11

Citește mai mult

Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!

Pisică dispărută din casă, în toiul ploii, în centrul Bucureștiului. Incredibil unde a fost găsită, după ce au căutat-o prin tot orașul
B365
05.11