Mirel Rădoi, prezentat oficial drept noul selecționer al României: "Am un gol în stomac"

Mirel Rădoi, prezentat oficial drept noul selecționer al României: "Am un gol în stomac"

Federația Română de Fotbal (reprezentată de președintele Răzvan Burleanu și de Mihai Stoichiță) l-a prezentat oficial, miercuri, pe noul selecționer al României, Mirel Rădoi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mirel Rădoi: Am un gol în stomac

• "Am un gol în stomac. Toată ziua am simțit o emoție, pentru că e cel mai înalt rang al antrenorilor din România. Trebuie să arătăm, eu și staff-ul meu, că FRF nu a făcut o decizie greșită. E foarte importantă dubla de calificare la EURO, așa vrem să demonstrăm că merităm să fim aici. Contează totuși și viitorul, dar acum e important să ne calificăm la turneul final. Cred că în ultima perioadă, experiența mea e mult mai mare ca selecționer, decât ca antrenor de club. Am stat doar 5 luni la o echipă.
• Am considerat, când am semnat, că este important și faptul că președintele a precizat că acest contract nu este doar pentru baraj. Dacă a fost vorba și de un argument în plus pentru care am semnat, a fost cel primit de la oamenii de fotbal; de încrederea primită. Nu vin în fața românilor să spun că ne calificăm la EURO, dar vă promit că lucrurile se vor schimba în bine la națională.

• În fotbal există risc la orice nivel. Nu avem teamă că am venit înaintea unui baraj. Ne gândim ce trebuie să facem să ne calificăm. Nu mă așteptam să ajung așa de repede la națională. Le mulțumesc băieților cu care am fost la EURO U21, dar și celor care sunt acum în generația de tineret.

• Ca să fii respectat, trebuie să respecți. Din punctul meu de vedere, lucrurile trebuie să fie așa: cei tineri trebuie să îi respecte pe cei bătrâni. Dar nu cred că vor fi probleme în acest sens. Am reușit să creez o echipă unită la U21 și cred că voi reuși și la echipa mare. Cu unii am fost coleg, pe alții i-am antrenat.
• A fost un an bun. Dacă ne aflăm la un singur meci - două de calificare i se datorează şi lui Cosmin Contra. Suntem la două meciuri de Euro. Şi naţionala de tineret şi echipa mare au avut un an bun. Va trebui să încheiem totul cu o calificare şi va fi un an excelent. Voi încerca să discut cu cât mai mulţi antrenori cu experienţă. Nu am un foarte mare regret prin plecarea de la naţionala de tineret, pentru că o mare parte a celor de la naţionala mare i-am antrenat şi mi se rupea sufletul şi de ei. Nu mi-a plăcut ceea ce s-a vorbit în ultima perioadă despre ei şi cred foarte mult în posibilităţile lor.

• Suntem judecaţi, noi antrenorii, şi dacă nu avem performanţe. Nu am nicio problemă cu criticile. Cu critici pozitive va fi mereu cale către progres.

• Vom avea discuţii cu toţi cei care au dat acele declaraţii (n.r. că nu vor mai veni la echipa națională), vom vedea care sunt gândurile lor, dacă chiar nu mai vor să vină la echipa naţională. Cred că probabil şi ei au fost după meci nu foarte calmi. Vom discuta şi cu jucători care nu au venit de mult timp la echipa naţională să vedem care este starea lor de spirit. Nu există o teamă. Când am acceptat m-am gândit la echipa naţională, nu la CV-ul meu" - Mirel Rădoi.

Ce spune Răzvan Burleanu

"Mirel a fost opţiunea numărul 1. Nici eu, nici directorul tehnic nu am discutat cu alt antrenor. De la bun început, el a fost opţiunea 1. Mandatul este unul de construcţie, pentru cel puţin doi ani de zile. Va conduce naţionala şi la Tokyo 2020. Este antrenorul cel mai potrivit pentru a integra toţi aceşti tineri talentaţi pe care i-am văzut în vară. El a reuşit să construiască o echipă, un grup unit şi a demonstrat.

Este un fost tricolor şi reprezintă spiritul şi atitudinea pe care le dorim. Cunoaşte campionatul intern. Al cincilea argument este că este tânăr şi pasionat, dedicat fotbalului. Are experienţă în meciuri decisive ca selecţioner, ne amintim cu toţii de meciul cu Portugalia din deplasare. Îi mulţumesc că a acceptat aceast provocare, îl asigur de tot sprijinul FRF în toată activitatea lui." - Răzvan Burleanu, preşedintele FRF,citat de News.ro.

Care este părerea lui Mihai Stoichiță

"Mirel Rădoi reprezintă semnalul entuziasmului şi al regenerării fotbalului românesc. Momentul de vara trecută a reanimat spiritul jucătorului român. Avem încredere în viitor şi cred că oamenii tineri sunt foarte importanţi în renaşterea fotbalului românesc" - Mihai Stoichiţă, într-o conferinţă de presă.

Ciprian Marica: Dacă nu ar fi acceptat Mirel Rădoi, probabil am fi rămas fără selecționer

"Dacă nu ar fi acceptat Mirel Rădoi, probabil am fi rămas fără selecționer. Asta pentru că nu era așa bătaie pe postul de selecțioer și toate numele vehicuate erau făcute doar pentru și de media. Realitatea e că nimeni nu-și dorea să meargă la echipa națională și Rădoi era singura variantă. În condițiile pe care le cunosc la Federație, financiar și relațional, Dan Petrescu nu cred că și-ar fi dorit să colaboreze.

Și nici Gică Hagi. Eu mă mir cum de Mirel a acceptat și a fost atât de rapid în luarea deciziei. Mă gândesc că Federația i-a întins o mână de ajutor când l-a pus selecționer la naționala U21, neavând atunci un care să-l recomande. Poate Mirel a vrut să întoarcă acel favor, simțindu-se dator" - Ciprian Marica, la Digisport.

Ultima șansă de calificare a României la Euro 2020 este barajul din Liga Națiunilor, unde va întâlni în semifinale echipa Islandei.

Mirel Rădoi, de știut

Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.

Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar în luna august a aceluiași an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. A reușit să califice reprezentativa Under 21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiției, performanță ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.

În total, pe banca selecționatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reușind să câștige 9 dintre ele și să bifeze trei remize.

Cum arată semifinalele din Liga Națiunilor:

Islanda - România

Bulgaria - Ungaria

Dacă va trece de Islanda, România se va duela, tot în deplasare, cu învingătoarea din duelul Bulgaria vs Ungaria.

• Islanda ocupă locul 40 în clasamentul FIFA și are o echipă cotată la 83,63 milioane €.
• România ocupă locul 29 în ierarhia FIFA și are o echipă cotată la 81,90 milioane €.

Cum arată duelurile din play-off-ul Ligii Națiunilor:

Divizia A / Islanda - România şi Bulgaria - Ungaria

Divizia B / Bosnia-Herţegovina - Irlanda de Nord şi Slovacia - Irlanda

Divizia C / Scoţia - Israel şi Norvegia - Serbia

Divizia D / Georgia - Belarus şi Macedonia de Nord - Kosovo.

Euro 2020, date de ținut minte

• 30 noiembrie 2019 - Va avea loc tragerea la sorți a grupelor de la Euro 2020, eveniment care va fi găzduit de București.
• 26 martie 2020 - Vor avea loc semifinalele din play-off-ul din Liga Națiunilor.
• 31 martie 2020 - Vor avea loc finalele din play-off-ul din Liga Națiunilor.
• 12 iunie - 12 iulie 2020 - În această perioadă va avea loc Euro 2020, marea finală urmând să aibă loc pe Wembley, din Londra.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:13
Șucu, partener cu Borcea Detalii despre colaborarea dintre patronul Rapidului cu fiul fostului acționar de la Dinamo. Asociați cu un fost pilot F2
Șucu, partener cu Borcea Detalii despre colaborarea dintre patronul Rapidului cu fiul fostului acționar de la Dinamo. Asociați cu un fost pilot F2
10:08
De la națională la terapie intensivă Infarctul suferit la 25 de ani i-a încheiat cariera în sport. Apoi, a devenit cardiolog și salvează inimile copiilor
De la națională la terapie intensivă Infarctul suferit la 25 de ani i-a încheiat cariera în sport. Apoi, a devenit cardiolog și salvează inimile copiilor
10:30
Inter d'Escaldes - U Craiova LIVE de la 19:45, în etapa #2 din Conference League » Ce posturi transmit meciul la TV
Inter d'Escaldes - U Craiova  LIVE de la 19:45, în etapa #2 din Conference League » Ce posturi transmit meciul la TV
10:13
Remarcații lui Chivu Antrenorul lui Inter, mulțumit după victoria cu Șahtior » Pe cine a apărat: „Am încredere în el”
Remarcații lui Chivu Antrenorul lui Inter, mulțumit după victoria cu Șahtior » Pe cine a apărat: „Am încredere în el”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365