Motivul pentru care Gică Hagi s-a retras din funcția de manager general de la Viitorul

Motivul pentru care Gică Hagi s-a retras din funcția de manager general de la Viitorul

​Una dintre cele mai importante știri ale week-end-ului recent încheiat a fost anunțul surprinzător făcut de Gică Hagi: a decis să renunțe la funcția de manager general la Viitorul, formație pe care o și patronează de altfel. Gică Popescu, președinte al grupării din Liga 1, a precizat motivul pentru care fostul decar al României a ajuns la această decizie.

Foto:

Ce spune Gică Popescu

"I-au ajuns 10 ani de stres, de muncă, de implicare sută la sută. Vrea liniște, vrea să facă pauză fiindcă i-a ajuns. Chiar nu trebuie să privească nimeni într-un alt mod acest lucru, ci pur și simplu fiindcă vrea să se liniștească. Atât și nimic mai mult", spune Popescu. Hagi ar fi acuzat și anumite probleme de sănătate, care chiar dacă n-au fost serioase, l-au determinat și ele să decidă să ia o pauză" - Gică Popescu.

"Un alt argument pe care l-a avut a fost că poate e bine și pentru echipă o astfel de schimbare. Dar primul lucru care l-a determinat a fost că îi trebuie un timp de respiro. Gândiți-vă că până acum doi ani, când am ajuns eu în club, Gică se ocupa inclusiv de bugete, de chestiunile financiare, nu doar de Academie, de antrenamentele primei echipe și de conceptul după care se conduce totul aici. A fost un volum de muncă fantastic și a ajuns într-un punct în care a simțit că trebuie să facă un pas în spate. Și l-a făcut" - Gică Popescu.

Când se va alege noul antrenor de la Viitorul

"Evident că știam ce va face Gică, astfel că ne-am pregătit din timp inclusiv în privința noului antrenor. Deocamdată, nu luăm nicio decizie fiindcă nu știm când se va termina actualul sezon. E un Comitet Executiv luni și există, teoretic, inclusiv varianta de a încheia mai devreme campionatul. Dacă nu, atunci mai există un meci din actualul campionat. Discutăm în momentul în care sezonul 2019-2020 se încheie oficial" - Gică Popescu.

Gică Hagi, detaliu mai puțin cunoscut despre venirea în funcția de manager general

"Primul lucru pe care l-am spus jucătorilor când am intrat în vestiar, după ce am preluat postul de antrenor principal, a fost: „Aici, antrenorul dă afară jucătorii, nu invers!".

Poziția ocuptă de Viitorul cu Hagi pe banca tehnică:

2014-2015 / Locul 11

2015-2016 / Locul 5

2016-2017 / Locul 1

2017-2018 / Locul 4

2018-2019 / Locul 3

2019-2020 / Locul 7.

Gheorghe Hagi ocupa poziția de manager al echipei FC Viitorul din septembrie 2014. Sub conducerea acestuia, echipa a înregistrat 94 de victorii, 64 de remize și 73 de înfrângeri în Liga 1 și a câștigat titlul în sezonul 2016-2017.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365