Radu Naum Unde ne duci, Gică?

• Avem un mare elefant în încăpere. Îl cheamă Hagi. Gică Hagi.
• Pentru că este starostele fotbalului românesc, Hagi nu e tratat foarte sever.
• Există această cultură a castei. Nu ne mușcăm între noi.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După primele meciuri frânte au apărut însă critici din ce în ce mai aspre, pentru că rătăcirile de tactică, alegere a oamenilor și adaptare la realitatea de pe teren se vedeau de pe Lună.

Oameni ca Pițurcă, Mutu, Stelea, Lăcătuș, chiar Balint, Edi Iordănescu și mulți alții s-ar fi făcut de râs dacă ar fi mers pe burtă. 

Unde ne duci, Gică?

Dar mereu a existat o grijă, un ton mai blând. Un altul în locul lui Hagi ar fi fost rupt în bucăți.

Așa, vina a fost împărțită cu jucătorii, cu Burleanu, cu fotbalul românesc, cu copiii și juniorii și chiar, nu râdeți!, cu Nicușor Dan. Mai era puțin și fiecare român trebuia să se uite în oglindă și să își facă autocritica în fața acestui dezastru de campanie. 

Sigur, nu numai Hagi e responsabil. El, însă, e șeful corabiei, dirijorul orchestrei.

Dacă dai cei mai buni instrumentiști de filarmonică pe mâna unui nene oarecare vor naște nu a 7-a de Beethoven, ci o cacofonie de nedescris.

Doar că Hagi nu e un nene oarecare. Era cel așteptat ca salvatorul fotbalului românesc. Omul providențial. Miticul număr 10, care-i și întrece.

Să facem zob acest vis: nu există soluții magice!

Hagi ar fi trebuit să fie, în mintea unora, contraponderea tuturor mișmașurilor, lașităților, blaturilor, habarnismelor din fotbal. Când colo, a părut picat din cer.

De parcă ar fi preluat naționala Burkina Faso, nu fotbalul pe care pretindea că îl cunoaște, că îl respiră, îl mănâncă și doarme cu el. Sper ca măcar de asta să ne fi lecuit. Despre Mesia, la biserică. Despre altele, la școală. Dacă avem. 

La capătul acestei cvadruple de coșmar și după alintul cu părăsirea naționalei, plutesc niște întrebări. Hagi cere timp, adică un cec în alb. Unii dintre noi cer însă niște răspunsuri.

• Cum de nu a putut înțelege calitățile unor jucători crescuți, mulți dintre ei, chiar de el? (Ideea că a fost păcălit de amicalele din iunie merge la amatori ca noi, nu la un profesionist ca el)
• De ce nu l-a convocat pe al doilea cel mai în formă român pe plan internațional după Răzvan Marin, adică pe Ianis Stoica? (E practic singurul român care nu l-a considerat bun de națională)
• De ce a pus pe teren în același timp mai mulți jucători fără meciuri în picioare - Ianis Hagi, Mihăilă, Man, Olaru, Bîrligea? (Pițurcă a spus că poți folosi eventual unul, mai mulți înseamnă să îți semnezi sentința)
• Ce a fost tactica din meciul cu Bosnia, cu 4 fundași centrali care deveneau 5 pe construcție? (acest bloc ofensiv/defensiv a arătat ca un tanc în noroi asaltat de un roi de drone)
• De ce la meciul cu Polonia, în inferioritate numerică, a ales o așezare 4-3-2 care a eliberat benzile pentru adversari și a dezlănțuit puhoiul de goluri? (în unanimitate oamenii din fotbal au sancționat tactica sinucigașă)
• A știut Hagi despre importanța Ligii Națiunilor în traseul viitor către Euro și Cupa Mondială? 
• A știut Federația despre intenția lui Hagi de a experimenta cu riscul de a compromite parcursul viitor al naționalei? 
• Cum a fost gestionată situația fotbaliștilor care când au fost, când n-au fost în lotul diferitelor meciuri? (e deja evident că unii dintre ei s-au simțit în plus)

Și mai sunt și altele. Dar măcar la ăstea trebuie să aflăm un răspuns sincer. Greșeala poate fi înțeleasă și stricăciunile remediate dacă există deschidere și sinceritate.

Dacă nu, atunci nu cred că poate pretinde nimeni, nimănui cecuri în alb, timp, răbdare.

Unii spun că Hagi nu e bun de selecționer. Alții susțin că dimpotrivă, e singura soluție pe termen lung. E o dezbatere. Sper să nu fie una lungă, că suntem pe marginea abisului.  

În acest punct, trezindu-ne cu capul plin de cucuie, în mințile tuturor bântuie această întrebare: unde ne duci, Gică?

Dar înaintea ei vine o alta, uriașă.

De ce, Gică?